Forţele de securitate ruse au arestat sâmbătă mai multe persoane după ce au întrerupt o reuniune a opoziţiei, relatează un corespondent al DPA de la faţa locului, conform Agerpres.
Politicianul de opoziţie Vladimir Kara-Murza şi activistul Aleksei Pivovarov s-au aflat printre cei arestaţi, dintre care mai mulţi erau ţinuţi într-un autovehicul pentru transportul prizonierilor din apropiere.
Zeci de persoane, printre care şi jurnalişti care doreau să relateze de la eveniment, au fost reţinute temporar în hotelul în care avea loc întâlnirea. Este neclar de ce poliţia a descins la eveniment şi l-a întrerupt.
Opoziţia rusă a vorbit în repetate rânduri despre încălcări ale libertăţii de adunare comise de forţele de securitate. Tentative ale disidenţilor de a se aduna şi organiza au eşuat în mod repetat din acest motiv.
Mai multe figuri de prim-plan ale opoziţiei urmau să apară la reuniunea aşa-numiţilor "Democraţi uniţi", printre care şi politicianul local din Moscova Ilia Iaşin.
Un nou parlament va fi ales în Rusia în această toamnă. Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin vrea să-şi menţină la alegeri majoritatea de două treimi, notează DPA.