Rusia loveşte oraşul Zaporojie provocând şase decese şi 23 de răniţi

A.B.
Internaţional / 5 noiembrie

Rusia loveşte oraşul Zaporojie provocând şase decese şi 23 de răniţi

Un atac al Rusiei asupra oraşului Zaporojie, din sudul Ucrainei, a dus la moartea a şase persoane şi rănirea a 23, conform unui bilanţ actualizat anunţat de guvernul regional, infromează Agerpes.

Bilanţul precedent consemna şase morţi şi nouă răniţi.

"Trei persoane sunt în stare foarte gravă", a precizat guvernatorul ucrainean al Zaporojie, Ivan Fiodorov, într-o declaraţie televizată. Atacul sângeros al Rusiei cu o "rachetă" a lovit un "sit de infrastructură" civilă, a adăugat el.

"Un incendiu care s-a declanşat la faţa locului a putut fi stins", a indicat ulterior guvernatorul pe Telegram, potrivit Agerpres.

Cu puţin timp înaintea loviturii, a fost declanşată alerta aeriană în caz de atac cu rachete balistice în regiunea Zaporojie, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa, ocupată de Rusia de la începutul invaziei sale în Ucraina în februarie 2022.

Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a reacţionat pe Telegram, lansând un apel către partenerii occidentali să facă mai mult pentru a ajuta Ucraina.

"Zaporojie. Un nou atac rusesc, sunt morţi şi răniţi. Violenţa trebuie să fie oprită prin acţiuni ferme. Aliaţii trebuie să acţioneze într-un mod mai ferm", a insistat el.

Kievul acuză Occidentul de timiditate faţă de agresiunile Rusiei, acuzată în ultimele săptămâni de desfăşurarea de trupe nord-coreene pentru a lupta împotriva Ucrainei, în timp ce a accelerat capturarea regiunii Donbas (est), relatează Agerpres.

Divizat de fluviul Nipru, oraşul Zaporojie, capitala regiunii cu acelaşi nume, avea circa 700.000 de locuitori înainte de război Situat la circa 35 de kilometri de poziţiile ruse şi la 50 de kilometri de centrala nucleară omonimă, oraşul a devenit o ţintă a atacurilor ruseşti, care s-au intensificat în ultimele săptămâni.

Mai multe media şi bloggeri militari ucraineni au atras atenţia, în ultimele zile, asupra riscului unei eventuale ofensive ruseşti în această regiune din sudul Ucrainei. Bombardamentele ruseşti asupra Zaporojie s-au intensificat în ultimele săptămâni.

Această direcţie ar adăuga la principalul asalt al Moscovei pe frontul din Est, unde armata ucraineană se află într-o continuă retragere de luni de zile. Kremlinul, care controlează o parte din regiunea Zaporojie, a revendicat în septembrie 2022 anexarea întregului teritoriu, adaugă Agerpres.

În cursul zilei de marţi, un alt bombardament rusesc a dus la moartea a două persoane, ambele civili de 48 de ani, în localitatea Gluşkivka, în regiunea Harkov (nord-est).

Forţele ruse exercită presiune şi asupra acestei regiuni, în special asupra oraşului Kupiansk, unde autorităţile le-au cerut civililor să se evacueze.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb