Rusia preia controlul societăţii petroliere "Bashneft"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 septembrie 2014

Rusia preia controlul societăţii petroliere "Bashneft"

Rusia a preluat, la finele săptămânii trecute, controlul companiei petroliere "Bashneft", deţinută de oligarhul Vladimir Evtuşenkov, prin conglomeratul "Sistema", ceea ce a provocat îngrijorări în rândul investitorilor.

Vineri, un tribunal din Moscova a ordonat sechestrarea acţiunilor deţinute de "Sistema" la compania "Bashneft", motivând această decizie prin încălcarea legislaţiei la momentul privatizării companiei, în 2009. Cu o zi înainte, justiţia rusă a refuzat eliberarea pe cauţiune a lui Vladimir Evtuşenkov, aflat în arest la domiciliu, pe fondul suspiciunilor de spălare de bani la momentul achiziţiei "Bashneft".

"Sistema" a preluat în 2009, de la autorităţile locale din regiunea Bashkortostan, un pachet de aproape 80% din acţiunile "Bashneft" pentru 2,5 miliarde de dolari şi a transformat această companie în cel de-al şaselea mare producător de petrol din Rusia. Însă, procuratura rusă contestă contractul de privatizare, susţinând că vânzarea "Bashneft" a fost făcută prin încălcarea legii, drept pentru care a cerut revenirea companiei în proprietatea statului.

Cazul a provocat îngrijorări în rândul investitorilor. Aceştia se tem că preşedintele Vladimir Putin vrea să-şi extindă intervenţiile în economie, în condiţiile în care Rusia este afectată de sancţiunile impuse de Occident pentru rolul Moscovei în criza din Ucraina.

"Sistema" a anunţat, vineri, că se află în proces de clarificare a situaţiei, dat fiind că anunţul privind confiscarea "Bashneft" a dus la declinul preţului acţiunilor conglomeratului.

Menţionăm că, deşi Evtuşenkov nu s-a implicat în politică, acest caz al său este comparat cu cel al fostului director al companiei petroliere "Yukos", Mihail Hodorkovski, care a fost condamnat la închisoare pentru fraudă şi evaziune fiscală, în urmă cu un deceniu.

Anul trecut, Hodorkovski a fost eliberat. Compania "Yukos" a fost divizată, iar majoritatea activelor sale au ajuns în proprietatea producătorului petrolier de stat "Rosneft".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb