Rusia reprezintă o ameninţare existenţială pentru europeni, având în vedere acţiunile pe care le întreprinde în diverse domenii, a declarat marţi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron într-un interviu acordat presei regionale. În sprijinul afirmaţiei sale el a enumerat inclusiv manipularea informaţilor sau a proceselor electorale, dând exemplul României, potrivit Le Monde.
Emmanuel Macron a menţionat de asemenea acţiunile Rusiei la frontiera cu Polonia, atacurile sale cibernetice în toate ţările europene, atacurile din Marea Britanie, "manipularea informaţiilor sau a proceselor electorale, ca în România", precum şi ameninţările sale explicite, prin doctrina sa nucleară".
,
Într-un interviu acordat presei cotidiene regionale, cu câteva zile înainte de împlinirea a trei ani de la invazia Rusiei în Ucraina, Emmanuel Macron a spus, totuşi, că dacă preşedintele Putin l-ar suna, "bineînţeles" că ar vorbi cu el.
În timp ce ruşii şi americanii au convenit la Riad să numească negociatori pentru războiul din Ucraina, preşedintele francez a spus că a avut o discuţie la telefon cu preşedintele Donald Trump. Macron spune că i-a reamintit că "preocuparea tuturor este că o simplă încetare a focului nu va rezolva în niciun caz conflictul. "Istoria recentă ne-a arătat că atunci când există doar o încetare a focului, aceasta nu este respectată de Rusia", spune Emmanuel Macron că i-a transmis şefului Casei Albe.
El a adăugat că "o pace durabilă nu poate fi negociată fără Ucraina: nimic nu poate fi negociat fără ucraineni în jurul mesei". În opinia sa, aliaţii europeni trebuie să fie capabili să îşi prezinte punctul de vedere şi "să vină cu propriile soluţii", luând în considerare "garanţiile de securitate" pe care le-ar putea oferi pentru a-i proteja pe ucraineni.
Pe de altă parte, în opinia preşedintelui francez, Donald Trump "poate relua un dialog util" cu Vladimir Putin. El "recreează ambiguitatea strategică pentru preşedintele Putin" folosind "cuvinte foarte ferme" şi creând o "incertitudine" care "poate ajuta la exercitarea de presiuni", a arătat Macron, el însuşi în centrul unor polemici la un moment dat legate de "ambiguitatea strategică" la care ar fi recurs în privinţa Rusiei atunci când a menţionat prima dată posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina
SOLUŢII EUROPENE PENTRU UCRAINA
Totuşi, întrebat acum despre trimiterea de trupe în Ucraina, Emmanuel Macron a răspuns: "Franţa nu se pregăteşte să trimită trupe terestre beligerante pe front". În schimb, el a sugerat reînarmarea şi reechiparea ucrainenilor. "Apoi să trimitem experţi sau chiar trupe în număr limitat, în afara oricărei zone de conflict, pentru a-i sprijini pe ucraineni şi a le arăta solidaritate. La asta ne gândim cu britanicii", a spus Macron.
"Iar a treia soluţie este aderarea la NATO", a precizat el.
În interviu, Emmanuel Macron a confirmat că va organiza miercuri o nouă reuniune "cu mai multe state europene şi non-europene" pe tema Ucrainei, după întâlnirea de luni cu un număr redus de ţări-cheie şi cu liderii Uniunii Europene şi NATO.
Norvegia, Canada, Republica Cehă, Grecia, Finlanda, România, Suedia, Belgia şi statele baltice vor fi printre cei invitaţi la noua rundă de discuţii de la Palatul Elysee, au declarat surse diplomatice marţi după-amiază, scrie Le Monde.
După reuniunea de luni, mesajul de unitate pare să fi fost atenuat de diviziunile privind posibila viitoare desfăşurare a trupelor europene în Ucraina. Dar, potrivit unui rezumat obţinut marţi din surse parlamentare şi consultat de Agenţia France-Presse, participanţii par să fi găsit puncte de acord în faţa dorinţei preşedintelui american Donald Trump de a negocia cu Vladimir Putin o încetare rapidă a războiului din Ucraina.
A existat "un acord destul de larg" în jurul următoarelor principii-cheie: "nimic despre Ucraina fără Ucraina", "nimic despre securitatea europeană fără europeni", "necesitatea de a sprijini suveranitatea deplină a Ucrainei" şi "necesitatea de a păstra unitatea" Alianţei Nord-Atlantice între Statele Unite şi europeni. "Participanţii au subliniat, de asemenea, sprijinul lor pentru abordarea "pace prin forţă" promovată de Statele Unite", un mod de a-l încuraja pe Donald Trump să nu slăbească presiunea asupra lui Vladimir Putin.
"Ei au subliniat că o încetare a ostilităţilor ar fi durabilă doar dacă ar fi însoţită de un acord de pace durabil, bazat pe garanţii de securitate pentru Ucraina", adaugă aceeaşi sursă. Cu alte cuvinte, nicio încetare a focului fără un acord de pace simultan.
Prin urmare, liderii europeni s-au declarat pregătiţi să ofere aceste garanţii Kievului "în funcţie de nivelul sprijinului american". Numai în acest cadru, cel al unui acord de pace durabil, "anumiţi participanţi şi-au exprimat disponibilitatea, în cadrul garanţiilor de securitate, de a explora posibilitatea (...) unei implicări directe pe teren", subliniind totodată "importanţa sprijinului american în acest context", potrivit documentului consultat de AFP.
Întâlnirea s-a soldat, de asemenea, cu un acord de "reluare a eforturilor pentru a spori" sprijinul pentru Ucraina şi asupra unei disponibilităţi comune de a creşte bugetele pentru apărare, "atât individual, cât şi în cadrul UE".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2025, 06:50)
Se baga si asta in seama fara sa fie intrebat. O sa va manance cainii fara americani.
2. UE sau Rusia
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2025, 08:03)
Încă nu v-ați trezit la realitate. Dacă nu se federalizează urgent UE, va dispărea. Referendum în toate statele UE și să aleagă popoulația vrea Europa sau Rusia. Acum nu mai există cale de mijloc, NATO nu mai există, e clar. Europa e atacată și de ruși și de americani. Să-i mulțumim lui Merkel, din cauza chelneriței am ajuns aici.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2025, 08:42)
Este de neinteles acest om.
El si altii prostesc cetatenii europeni si ii jefuiesc inventand acest pericol.
Cum sa reprezinte Ruisia "o ameninţare existenţială pentru europeni"?
Rusia s-a retras din Germania de Est, Cehia, Slovacia, Polonia si Ungaria si Romania si a incercat sa-si vada de soarta ei, cetatenii de acolo de saracia lor, de viata lor grea.
Oameni iresponsabili si nesatui ca acest om, au amenintat ca si altadata existenta Rusiei prin promisiunea de acceptare a Ucrainei in NATO. Iar NATO a fost gandit si exista ca un adversar periculos pentru Rusia si asa este perceput acolo.
Rusia in anii de dupa destramarea URSS, a convietuit pasnic cu europenii si toti au beneficiat de avantaje.
Pana la aparitia oamenilor cu razboiul in suflet de tipul acestui om, Rusia a stat in matca ei.
Dupa instaurarea pacii, Trump trebuie sa impuna si judecarea si condamnarea celor care au detrerminat aceste atrocitati, precum si verificarea folosirii sutelor de miliarde sustrase de acesti faufacatori din buzunarul popoarelor si imprastiate fara urma de Zelenski.
Iar Rusia cu frumusetea simplitatea si salbaticia ei trebuie declarata in mare parte ca spatiu UNESCO, acolo sa aiba acces oricine dar fara arma. Si toata omenirea sa apere acest spatiu, ultimul ramas natural, in mare parte salbatic, o rezerva de viata naturala si curatenie climatica.
Si nimeni niciodata sa nu mai ridice arma impotriva Rusiei.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de prostul scolii în data de 19.02.2025, 09:43)
corect comentariu,dar nehalitilor nu le a ajuns toata Europa centrala si de est,pe care le a facut piete de desfacere ale lor,inclusiv pt armament,au vrut si Ucraina care a fost a rusilor de secole!
Ghinion,Putin nu a fost ca Eltin sau Gorbaciov,au vrut americanii sa puna mana pe baza din Crimea,rusii au fost pe faza si au ocupat-o inaintea lor,si de aici,mutari de pioni pana acum trei ani cand au inceput mutarile pieselor grele!
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2025, 22:30)
Macron e pus de Ursula sa improaste de astea pentru a pregati terenul sa ne fure economiile