Rusia: Spionajul american este una din cauzele incidentului dronei americane interceptate în Marea Neagră

Rusia: Spionajul american este una din cauzele incidentului dronei americane interceptate în Marea Neagră

G.D.
Internaţional / 16 martie 2023

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat, ieri, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său american, că intensificarea operaţiunilor de spionaj desfăşurate de Statele Unite a fost una din cauzele incidentului din Marea Neagră dintre aviaţia rusă şi o dronă americană, informează AFP, conform Agerpres.

"Cauzele incidentului sunt nerespectarea de către Statele Unite a zonei de zbor restricţionate (...) din cauza desfăşurării operaţiunii militare speciale (în Ucraina), precum şi a intensificării activităţilor de informaţii împotriva intereselor Rusiei", a spus Serghei Şoigu, citat într-un comunicat de presă al Ministerului rus al Apărării, asigurând că Moscova "va reacţiona proporţional" la viitoarele "provocării" americane.

"S-a remarcat că zboruri ale unor drone americane strategice letale în apropierea coastei Crimeei aveau o natură provocatoare şi au creat precondiţii pentru o escaladare a situaţiei din zona Mării Negre", potrivit comunicatului, citat de Reuters.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Textele lui Lavrova, drona era neinarmata si in zona apelor internationale. Escaladarea au facut-o rusii cand au decis sa o intercepteze.

    1. Era drona de spionaj si era "inarmata" cu senzori si camere specifice.

      FSB-ul cu ce se ocupa, fac aranjamente florale?

    Drona era intr-o croaziera de vacanta! Rusii s-au suparat ca nu au foat serviti cu un cocktail si au ajutat-o sa nu mai faca poze pentru album.

    Prostia rusilor e de vina pentru doborarea dronei.

    Sau pilotii rusi beti. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb