Rusia va acorda 1 miliard de dolari FMI

Sorina Zainea
Internaţional / 20 noiembrie 2008

Rusia a decis acordarea unui miliard de dolari (798 de milioane de euro) Fondului Monetar Internaţional (FMI), pentru a ajuta financiar ţările afectate de criza financiară internaţională, a declarat azi, premierul rus Vladimir Putin, în cadrul unui congres al partidului din care face parte, Rusia unită, potrivit Reuters.

"A fost luată decizia de a acorda un miliard de dolari FMI, pentru a ajuta ţările care se află într-o situaţie financiară foarte dificilă", a declarat Putin.

Premierul rus a anunţat azi, că statul rus a propus credite Chinei şi Indiei, în schimbul achiziţionării unor produse de provenienţă rusească, dar şi că va acorda ajutor financiar în valoare de 2 miliarde dolari către Belarus.

Putin a declarat că Rusia deţine rezerve valutare şi de aur, considerabile, pentru ca economia ţării să rămână stabilă, iar cursul rublei să nu devină volatil, în contextul unei crize economice generalizate. "Rezervele acumulate ne oferă spaţiu de manevră, ne permit să păstrăm stabilitatea macroeconomică şi deci ne vor ajuta să prevenim o creştere a inflaţiei şi o cădere semnificativă a cursului rublei", a explicat Putin.

Premierul rus a subliniat totuşi, că economia statului rus este mult prea dependentă de resursele naturale pe care le deţine.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6879
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3062
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9723
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.4124

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb