Din luna noiembrie 2012, clujenii au acces la cel mai nou concept de magazin home&deco din ţara noastră - Chic Ville, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Situat în Piaţa Unirii, nr.13, pe o suprafaţă de 250 de metri pătraţi, acesta este un magazin specializat în decoraţiuni interioare.
Magazinul Chic Ville nu este doar un simplu magazin de decoraţiuni, ci un loc unde ideile de amenajare prind viaţă şi unde orice persoană poate găsi inspiraţie pentru a-şi decora locuinţa. Chic Ville are la bază conceptul de boutique de decoraţiuni întâlnit în marile oraşe din Europa şi prezintă colecţii clasice, consacrate, dar şi unele inedite, cu un aer rustic, vintage sau chiar vintage-industrial.
Astfel, printre principalele game ce se vor regăsi în noul magazin Chic Ville se numără obiecte mici de mobilier (mese, scaune, fotolii, comode, sofale, birouri), obiecte de sticlă, porţelan, ceramică, veselă, accesorii pentru bucătărie, lămpi, textile, perne, obiecte de decor, cadouri, suveniruri şi chiar plante decorative.
Toate produsele aflate pe rafturile magazinului Chic Ville vor ţine cont de cele mai noi tendinţe în amenajare întâlnite la nivel european şi vor prezenta persoanelor din România idei de ambient inedite, cu un aer aparte. Astfel, tot ceea ce este în vogă în oraşe precum Viena sau Paris va ajunge în timp real şi în magazinele Chic Ville. În acest fel, clienţii Chic Ville vor putea fi părtaşi la schimbarea modei în aceste oraşe şi vor avea şansa să ţină pasul cu tot ceea ce este nou.
Chic Ville îşi propune să realizeze colecţii proprii cu furnizori interni şi să comercializeze produse şi obiecte de decor cu design şi calitate deosebită, realizate de mici producători locali. Artizanii şi artiştii locali vor fi astfel promovaţi în magazinele Chic Ville, iar creaţiilor lor vor putea ajunge mai uşor la clienţi, care vor putea alege adevărate opere de artă la preţuri rezonabile.