Safetech şi o serie de parteneri au câştigat un contract de 13 milioane lei

A.I.
Piaţa de Capital / 23 iulie 2024

Victor Gânsac, Preşedinte Consiliu de Administraţie şi CEO al Safetech Innovations

Victor Gânsac, Preşedinte Consiliu de Administraţie şi CEO al Safetech Innovations

Contractul presupune scanarea şi cartografierea resurselor IP din ţara noastră, cu scopul detectării timpurii a ameninţărilor cibernetice

Safetech Innovations, împreună cu o serie de parteneri, a câştigat un contract pentru scanarea şi cartografierea resurselor IP din ţara noastră, cu scopul detectării timpurii a ameninţărilor cibernetice, conform unui raport al companiei publicat, astăzi, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Contractul, în valoare de 13 milioane de lei (fonduri nerambursabile), din care bugetul atribuit Safetech este de şapte milioane de lei, are drep beneficiar Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică, durata sa fiind de doi ani de la semnare.

Partenerii proiectului sunt Safetech Innovations, Certsign, Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava, Academia Tehnică Militară şi Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti. Finanţarea contractului este circumscrisă Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare Pentru Perioada 2022 - 2027 (PNCDI IV), conform rapotului Safetech, publicat la Bursa de Valori Bucueşti.

În primele trei luni ale anului, Safetech Innovations a obţinut o cifră de afaceri, la nivel individual, de 11,7 milioane de lei, în creştere cu 95% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un profit net de 2,7 milioane de lei, o apreciere cu 132% faţă de primele trei luni din 2023. În primul trimestru din 2024, la nivel individual, serviciile de securitate cibernetică au contribuit cu 30% la cifra de afaceri totală, iar implementarea soluţiilor de securitate cibernetică au contribuit cu 70%, conform unui raport al companiei.

În data de 21 iunie, Victor Gânsac şi Paul Rusu, cei doi fondatori ai companiei, aveau fiecare câte 28,8% din dezvoltatorul de soluţii de securitate cibernetică, a cărui evaluare bursieră se ridică la circa 170 milioane lei.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Se pare ca securitate cibernetică e la moda zilele acestea. De la Safetech astept contracte din UK si tarile arabe.

    1. Așteaptă.

      Hater de meserie?

      ca au investit foarte mult in uk , de iesit nu a iesit nimic de akolo din pakate, asa e la start up, nu e vreun microsoft

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31