Şantajul agenţiilor de rating

O problemă care rămâne nerezolvată după în-tâl-nirea liderilor europeni de săptămâna trecută este cea a încrederii investitorilor. Neîncrederea a fost accentuată de gafele politicienilor, dar şi de comportamentul cel puţin bizar al agenţiilor de rating. Dacă mai punem la socoteală şi tot mai acuta lipsă de coerenţă în gândirea investitorilor, care se bazează pe zvonuri mai mult decât pe fapte şi analiză economică, avem reţeta unui dezastru total în evoluţiile viitoare ale crizei zonei euro.

Agenţiile de rating practică de mai mult timp un joc periculos: se amestecă în decizia politică şi pun presiune pe decidenţi sub ameninţarea scăderii ratingului entităţilor pe care aceştia le reprezintă. Standard and Poor's a făcut această mutare, atunci când a scăzut în august ratingul SUA la AA+ de la triplu A, de care cea mai mare economie s-a bucurat întotdeauna. A fost o decizie cu puţine motivaţii economice: ştiam cu toţii că economia americană este puternic îndatorată, dar mai ales că deficitele sunt cronice şi decizia de "disciplinare" a consumatorului american este una dificilă şi cu impact asupra creşterii economice mondiale. Tocmai din acest motiv, deficitul american este finanţat fără probleme şi la dobânzi simbolice de către investitorii chinezi, japonezi şi europeni. Totuşi, S&P a găsit de cuviinţă să "amendeze" comportamentul politicienilor americani, într-un moment în care criza din Europa avea nevoie de stabilitatea venită de pe cealaltă parte a oceanului.

Odată cu înrăutăţirea situaţiei din zona euro şi contagiunea la boa-la grecească, ce a cuprins pe rând Irlanda, Portugalia, Italia şi Spania, a devenit clar că sistemul bancar în totalitatea lui dă semne de fragilitate. Din nou, nu este nimic sistemic, ci mai degrabă încorsetarea în regulile pe care singuri ni le-am stabilit (de prudenţialitate bancară, regulamente Basel II, III etc).

Să fim mai clari: băncile comerciale deţin în portofoliu titluri de stat emise de ţările din zona euro; este o practică normală, prin care statele îşi finanţează deficitele bugetare. În mod tradiţional, majoritatea acestor deţineri au fost considerate de risc 0, ceea ce a permis pe de-o parte guvernelor să se împrumute ieftin de pe pieţe şi pe de altă parte băncilor să facă profit cu riscuri minime. Acum, dintr-o dată, aceste ţări se află sub presiunea de a-şi pierde ratingul actual, ceea ce înseamnă că băncile finanţatoare trebuie să pună capital deoparte pentru a "acoperi" potenţialul risc reprezentat de titlurile de stat respective.

În realitate, nu s-a întamplat nimic atât de spectaculos în economia reală. Este adevărat, în perioada de recesiune 2008 - 2009, multe guverne au aplicat politici fiscale şi bugetare foarte relaxate, şi-au ajutat companiile private şi instituţiile financiare şi astfel au fost nevoite să se împrumute într-un ritm mai rapid pentru acoperirea deficitelor bugetare. Cu toate acestea, am mai spus-o: era un fapt cunoscut de orice economist că Italia, Grecia, Spania sau Portugalia sunt mult prea îndatorate (adică peste nivelul de 60% din PIB prevăzut în acordul de la Maastricht şi despre care se poate citi în orice carte de macroeconomie...).

Mai mult, fenomenul supraîndatorării a apărut în timp, în ultimii 15-20 de ani, nu este o "invenţie" de anul acesta. Totuşi, băncile şi investitorii au continuat să ajute ţările respective să se împrumute, fără să le pese de încălcarea principiilor de prudenţialitate, iar agenţiile de rating nu au suflat o vorbă când s-a depăşit nivelul critic de îndatorare. Nici UE nu a luat nicio măsură în cazul depăşirii deficitului bugetar anual de 3% din PIB de majoritatea ţărilor membre ale zonei euro şi ale Uniunii, deşi există o decizie clară în acest sens. Abia acum, la întâlnirea din acest weekend, au spus liderii politici că vor institui un mecanism automat de "penalizare" a statelor care îşi încalcă limita de deficit bugetar... Până acum au trimis doar avertismente şi au dat amenzi doar ţărilor "marginale" Uniunii... Iar agenţiile de rating nu au spus din nou nimic.

Toate acestea s-au schimbat odată ce agenţiile de rating au fost acuzate pentru slaba performanţă în stabilirea ratingului în cazul companiilor, instituţiilor financiare şi ţărilor care s-au confruntat cu grave probleme de lichiditate în ultimii ani. Mai mult, o parte dintre oficialii firmelor de rating au fost chiar acuzaţi (mai mult de media şi opinia publică decât în cadrul unor procese formale) de incompetenţă şi chiar lipsa de etică. Din acel moment, agenţiile de rating şi în special Standard and Poor's au început să îşi schimbe metodologia şi par acum a-şi şantaja clienţii cu riscul de pierdere a ratingului acordat.

Desigur, reacţiile politicienilor au fost cele aşteptate: ei cer un control al statelor asupra agenţiilor de rating, sau propun crearea altor firme de rating mai "docile". O altă soluţie ar fi pur şi simplu ignorarea ratingurilor sau "upgradarea" acestora în ceea ce priveşte necesarul de capital şi provizionare din partea instituţiilor financiare. Sunt decizii periculoase în primul caz, respectiv dificil de luat în al doilea caz. Cu toa-te acestea, ceva trebuie făcut, pentru ca agenţiile de rating să îşi facă datoria în mod profesionist, iar acest lucru să nu însemne un colaps al sistemului financiar mondial.