SĂPTĂMÂNA ACEASTA, Tranzacţiile cu acţiuni au crescut cu 3,6% la BVB

Andrei Stan
Piaţa de Capital / 6 noiembrie 2016

Tranzacţiile cu acţiuni au crescut cu 3,6% la BVB

Valoarea totală tranzacţionată săptămâna aceasta la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost de 131,73 milioane lei, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a cumulat 121,46 milioane lei, în creştere cu 3,62% faţă de săptămâna precedentă, se arată într-o analiză Puls Capital, trimisă Redacţiei.

Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile "Fondul Proprietatea" (FP, 30,01 milioane lei), "Banca Transilvania" (TLV, 29,83 milioane lei) şi "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD, 12,83 milioane lei), "Romgaz" (SNG, 11,26 milioane lei) şi "Electrica" (EL, 8,32 milioane lei).

Tranzacţiile cu produse structurate au cumulat 9,21 milioane lei , cele cu obligaţiuni 980.000 lei şi cele cu unităţi de fond 80.000 lei.

În piaţa "deal" s-au realizat schimburi în valoare de 16,73 milioane lei.

Săptămâna aceasta indicii bursieri au înregistrat evoluţii negative, cuprinse între minus 0,70% pe indicele BETPlus, valoarea acestuia fiind de 1.009,81 puncte şi 2,65% pe indicele ROTX, valoarea la închidere a acestuia în puncte fiind de 13.524,61.

În săptămâna analizată, 17 de titluri au avut evoluţii pozitive, 15 au avut evoluţii stabile şi 44 au avut evoluţii negative, relevă analiza brokerilor de la Intercapital Invest.

Cele mai mari creşteri s-au înregistrat pe titlurile "Electroputere" (EPT), "Turbomecanica" (TBM) şi "Aerostar" (ARS), de 14,44%, 5,16%, şi respectiv de 3,63%.

Cea mai mare scădere s-a înregistrat pe titlurile "Societatea de Construcţii Napoca" (NAPO), de 11,22%, aceassta fiind urmată de cele consemnate pe titlurile "Sinteza" (STZ) şi "Erste Bank" (EBS), de 9,79% şi respectiv de 9,58%.

Indicele BET încheie cea de-a patra săptămână de scădere, deprecierile din ultima lună fiind totuşi unele mai mici. La finalul lunii octombrie 2016, indicele BET s-a aflat pe minus cu 2,76%, în timp ce indicele BET Total Return, ce include dividendele blue-chipurilor, a încheiat cele zece luni pe plus, cu 5,46%, faţă de finalul anului 2015.

Evoluţia bursei locale este similarp celor din Europa în general, dacă ne uităm la evoluţiile indicilor WIG20, PX, DAX şi Eurostoxx50, de -2,39%, -3,61% şi respectiv de -6,5% la zece luni. În regiune, indicele SOFIX ( Bulgaria) a avut, în schimb, o apreciere, de 15,39%, la zece luni, remarcându-se un trend puternic ascendent în ultimele două-trei luni, mai notează brokerii Intercapital Invest.

Potrivit acestora, evoluţia indicelui BET în 2016 se conturează a fi mai mult una neutră, la fel ca anul trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb