Mai mulţi militari americani au făcut scandal în apropierea unui local din Craiova, ei având un conflict cu agenţii de pază ai unităţii respective, după ce au refuzat să achite contravaloarea consumaţiei, şase dintre militari fiind amendaţi de poliţişti pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, iar valoarea totală a sancţiunilor ridicându-se la 3.300 de lei, informează News.ro.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, ieri dimineaţă, "în apropierea unui local de alimentaţie publică din Craiova s-a produs un eveniment între un grup de clienţi ai localului respectiv şi personalul cu atribuţii pe linia asigurării pazei".
Incidentul a fost cauzat de faptul că grupul a refuzat să achite contravaloarea consumaţiei, au precizat oamenii legii. Din acel grup făceau parte şapte militari americani, şase dintre aceştia fiind sancţionaţi pentru tulburarea liniştii publice, valoarea totală a amenzilor fiind de 3.300 de lei.
Reprezentanţii IPJ Dolj au mai precizat că nu a fost depusă plângere penală legată de faptul că nu a fost achitată consumaţia şi nici referitoare la eventuale agresiuni fizice între membrii celor două grupuri.