Saxo Bank: "Un calm straniu s-a lăsat peste piaţa petrolului"

Ziarul BURSA #Internaţional / 29 iunie 2015

Saxo Bank: "Un calm straniu s-a lăsat peste piaţa petrolului"

După una dintre perioadele cele mai active de vânzări masive de ţiţei din ultima vreme, atât indicele de ţiţei WTI, cât şi Brent au rămas în marje neschimbate timp de două luni, arată o analiză Saxo Bank. În vreme ce alte pieţe financiare au fost preocupate de viitorul Greciei şi impactul ei asupra pieţelor, un calm straniu s-a lăsat peste piaţa petrolului, notează Ole Hansen, Head of Commodity Strategy, Saxo Bank.

Potrivit analizei, după ce a recuperat de la valoarea scăzută de 42 dolari din luna martie, indicele WTI a ajuns în zona de 60 dolari per baril. Media de preţ în tranzacţionările din ultimele 40 de zile a fost de 59.65 dolari per baril şi la acest nivel a şi fost tranzacţionat în aproape toată această perioadă.

"Un comportament asemănător a mai fost văzut, dar să fim sinceri: să vedem aşa ceva după o lungă perioadă de mişcări extreme de preţ a fost cel puţin suprinzător", a precizat analistul.

În noiembrie trecut, OPEC a renunţat să mai intervină în preţ, concentrându-se pe recâştigarea cotei de piaţă globale pe care a pierdut-o din 2003 încoace, când preţul a început să cadă. Acţiunea a fost coordonată şi cerută pentru a contracara producţia din SUA care a cunoscut un impuls deosebit în ultimul deceniu prin noua, dar costisitoarea tehnologie de fracking, se arată în analiza citată.

La un an distanţă de la vârful de preţ, OPEC a reuşit să crească producţia peste ţinta propusă, fără să afecteze preţul. Asta s-a putut realiza şi datorită blocării relative a producţiei din SUA şi a faptului că a crescut şi cererea, după un 2014 foarte slab, potrivit sursei citate.

Ole Hansen mai notează: "În acest moment, pare că s-a stabilit un echilibru între stocurile OPEC, cererea globală şi scăderea stocurilor SUA. În ultimele două luni, stocurile cu preţuri negative venite din partea OPEC au fost contracarate de reducerea inventarului american de ţiţei, ceea ce a permis indicelui WTI să rămână stabil.

În vreme ce ne aşteptăm ca producţia SUA să mai scadă de la ceea ce putem numi niveluri record, avantajul acestei situaţii ar putea fi limitat, întrucât preţurile mai mari ar putea încuraja America să producă mai mult.

Indicele Brent a fost de asemenea calm, dar ne putem aştepta la surprize pentru că pragul Brent este mai reactiv la variaţiile de stocuri, acum că mai multe state membre OPEC au crescut producţia. Drept rezultat, avem un premium contractat peste WTI de doar 3.5 dolari/barilul, iar spreadul dintre contracţile futures contractate pe o lună şi cele pe luna viitoare sunt cele mai mari pe Brent, din această perioadă".

Saxo Bank concluzionează că potenţialul de creştere a preţului ţiţeiului arată că producţia SUA a început, în sfârşit, să mai domolească ritmul, în timp ce singurul risc de scădere ar fi o înţelegere cu Iranul privind programul nuclear. Reacţia pieţei la ambele situaţii nu pare să depăşească marja a 5 dolari pe baril în preţ, potrivit lui Ole Hansen.

În opinia sa, pe măsură ce vom intra în trimestrul al III-lea, riscul unei scăderi va creşte, pentru că vor apărea cererile sezoniere de ţiţei, în timp ce rafinăriile din SUA, Asia şi Orientul Mijlociu vor începe să reducă producţia.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb