Dacian Cioloş a demisionat, ieri, din funcţia de preşedinte al USR, funcţie al cărei interimat va fi asigurat ce vicepreşedintele Cătălin Drulă în perioada următoare, până la alegerea unui nou preşedinte de către Congresul partidului.
"Am considerat firesc şi de bun simţ să-mi prezint demisia din funcţia de preşedinte. Sensul pentru care am candidat la preşedinţia partidului a fost modernizarea sa. Pentru ca acest lucru să se întâmple aveam nevoie de susţinerea Biroului Naţional. (...) Rămân în continuare în partid. USR are nevoie de curajul de a-şi recunoaşte limitele pe care trebuie să le depăşească în perioada următoare. Preşedinte interimar va rămâne Cătălin Drulă, care e vicepreşedintele cu cele mai multe voturi, până când conducerea partidului va decide să organizeze un congres pentru alegerea preşedintelui. E nevoie de mult mai mult de atât. Ar fi important să se înceapă o dezbatere în partid. Ar trebui o dezbatere şi legată de modificarea statutului. Sper ca forţa aceea care a ţinut partidul viu, membrii, să nu plece din partid şi să continue să se bată pentru ca acest partid să se modernizeze. Cel mai important e ca şi statutul să fie adaptat vremurilor. USR trebuie să se adapteze vremurilor de faţă", a declarat Dacian Cioloş.
El a precizat că va rămâne simplu membru şi că nu va candida pentru funcţia de preşedinte la congresul extraordinar al USR ce ar urma să fie organizat în acest an.
Decizia de mai sus a fost luată după ce Biroul Naţional al USR a respins, ieri, cu 14 voturi împotrivă şi 11 voturi pentru programul propus de Dacian Cioloş. În Biroul Politic, 14 membri sunt de la USR şi 11 membri de la PLUS - formaţiunea politică înfiinţată de Dacian Cioloş.
Programul a fost respins de către majoritatea membrilor marcanţi ai USR, deoarece preşedintele formaţiunii politice nu avrut să renunţe la înfiinţarea unei comisii de experţi pentru propunerea miniştrilor, la demiterea secretarului general George Marussi şi nici la interzicerea excluderilor din partid pe motiv de delict de opinie.
Faţă de aceste propuneri, vicepreşedintele Cătălin Drulă a spus: "Nu pot să votez un program care este o lipsă de încredere în democraţie". Amintim că Drulă este vicepreşedintele USR care a obţinut cele mai multe voturi pentru ocuparea funcţiei respective.
Fostul copreşedinte al USR-PLUS, Dan Barna i-a transmis lui Dacian Cioloş că dacă îşi doreşte schimbarea secretarului general, poate să propună acest lucru, spre vot, membrilor Biroului Naţional.
"Şi eu am avut secretar demişi. Cel mai bine ar fi să-ţi identifici o majoritate de două treimi pentru aţi putea duce la capăt proiectul", i-ar fi spus Barna lui Cioloş, în spatele uşilor închise.
Din păcate pentru el, Dacian Cioloş nu a fost de acord cu niciun amendament propus de membrii BN.
Amintim că în programul pe care l-a prezentat joia trecută colegilor săi din conducerea USR, Dacian Cioloş a propus, pe lângă măsurile menite să aducă mai multă vizibilitate partidului, şi externalizarea unor decizii care sunt luate de forurile interne ale partidului. Astfel, conform propunerii lui Cioloş, guvernul din umbră al USR nu va mai fi unul "intern". Preşedintele USR a propus înfiinţarea unei comisii "compuse egal din 50% membri de partid (membri Biroului Naţional sau Comitetului Politic) şi 50% membri din societatea civilă şi mediul de afaceri" care până în aprilie să propună candidaturi alternative pentru ministere, dar "printr-un proces deschis şi asumat politic la nivel de Birou Naţional şi Comitet Politic". O altă modificare ar fi cea la nivelul secretariatului general al partidului. Dacă acum, potrivit statutulu, secretarul general este votat de Biroul Naţional la propunerea preşedintelui, care este obligat la o nouă nominalizare în caz de eşec, acum Cioloş vrea scoaterea funcţiei la concurs.
Potrivit unei înregistrări din timpul discuţiilor, postată pe platforma internă a USR, Dacian Cioloş a afirmat că, în cazul respingerii programului său de către Biroul Naţional, va demisiona din funcţia de preşedinte. Pe înregistrare se aude cum vicepreşedintele Ionuţ Moşteanu îl întreabă clar pe Cioloş dacă acesta este un ultimatum.
"Deci eu pun programul ăsta cu mandatul pe masă şi vă rog să nu o luaţi ca pe o ameninţare, o presiune. E pur şi simplu; eu nu pot să spun altceva dacă ştiu că nu pot să fac lucrurile respective şi ca să le fac am nevoie de sprijinul Biroului Naţional, care poate să mi-l dea sau nu. (...) Dacă nu îl am, înseamnă că agendele noastre nu sunt compatibile aproape deloc, sau pe lucrurile care pentru mine sunt esenţiale, şi atunci eu îmi depun mandatul. Deci da, luni, dacă programul ăsta nu e votat (...), atuncea eu îmi asum consecinţele şi îmi prezint demisia şi trebuie un alt preşedinte care să poată să-şi pună în aplicare programul, probabil ales pe un alt program. (...) Dacă programul ăsta e respins luni, deci dacă eu nu am o susţinere în Biroul Naţional pentru programul ăsta, atuncea iau în considerare inclusiv să-mi depun mandatul, că nu are rost să-i mint pe oameni şi să spun că voi face nişte lucruri când eu nu am pârghiile să le fac. Să văd dacă pot să pun în aplicare viziunea şi dacă nu, evident, îmi depun mandatul, că nu are rost să-i mint pe oameni", a spus Dacian Cioloş.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2022, 13:58)
Poate sa se duca . acului Romania nu a fost nicicand mai aproape de dezintegrare decat cu Scofalcitul premier.
1.1. (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de în data de 08.02.2022, 18:02)
Lângă ""Poate să se ducă crabului"', pardon . racului...eu aș adăuga : dar cam târziu și cu prea mare pagubă făcută țării (mele), LUMINIȚEI de la capătul tunelului, și a verișoarei ei SPERANȚA . Nu numai hăsta, ci și alții --cam mulți, inclusiv cei 4 perindați prin dealul Cotrocenilor-- , ne-au dezamăgit, au trădat poporul și viitorul țării.
NB. : pentru onestitate recunosc /notez că ei nu sunt uzurpatori, nu au înșfăcat cârna țării prin efracție... au fost votați de inepții/inapții de vot, niște 4pe zi ,creiere-spălate, semi-alfabetizați-funcțional i(vecinii mei și ai voștri, dragilor). .
*Felicitări "în plus" USR, că ai scăpat, de el!
*Rușinează-te USR cu un așa membru... atât de simplu și scurt!
(cât îl are...?? ).
1.2. (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de în data de 08.02.2022, 18:18)
La strângerea semnăturilor pentru prezidențialele ultime... la intrarea în Herăstrău, am semnat pentru Barna (dar nu l-am votat -nici pe Iohannis. Am anulat votul și am scris că nu merită că m-a dezamăgit) (și la turul doi am mers, pt. a anula votul).
Să revin : în Herăstrău le-am spus celor care strângeau semnături : "scăpați de CIOLOȘ, vă trage în jos, nu trebuia să fuzionat cu el''.
Ironia momentului a fost că fata care mi-a cerut semnătura, a zis : "eu sunt de la PLUS!!! "
1.3. Studiu de caz : Timișoara (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2022, 21:16)
Te dai grozav că ști să votezi ! În acest caz imi explici și mie de ce Timișoara oraș etalon al democrației a votat atât de prost cu oameni deosebiți? Cum se poate să alegi asemenea primari ? Cum se poate ca centrul orașului să fie pierdut? Cum se poate să ai parlamentari gen Simonis sau Gorghiu?
Și acum întrebarea bombă: cum se poate ca un oraș să se dezvolte totuși și în aceste condiții?