"Şcoala de calitate nu poate să fie ieftină"

Reporter: Cum caracterizaţi sistemul nostru educaţional?

Ovidiu Folcuţ: Este destul de delicat de făcut o caracterizare generală. Traversăm o perioadă dificilă, din mai multe puncte de vedere. Acest sistem reprezintă o provocare, pentru că educaţia prezentului şi, fără îndoială, şi a viitorului va trebui să fie, cel puţin din punct de vedere al instrumentelor şi tehnologiilor, diferită de educaţia de până în prezent, pentru că trăim o altfel de alfabetizare.

Copiii, în majoritatea lor, au acces la tehnologii şi diferite device-uri de la vârste foarte fragede şi, inevitabil, din punct de vedere structural, se formează în alt mod şi au tentaţia de a-şi dori să utilizeze tehnologiile cât mai mult, inclusiv în procesul de instruire. De aceea, va trebui ca şcoala să găsească mecanismele prin care să răspundă şi aşteptărilor copiilor şi părinţilor, dar, în egală măsură, să încerce să păstreze aceleaşi obiective, astfel încât să obţină rezultatele pe care şi le propune prin prisma curriculei.

Reporter: Care sunt paşii de urmat, în acest sens?

Ovidiu Folcuţ: Cred că efortul mai mare ar trebui să vină din partea şcolilor şi a profesorilor, care va trebui să facă un pas în faţă, pentru că tinerii nu vor mai accepta să fie instruiţi după metode de acum 20 de ani.

Trebuie să recunoaştem că sistemul are câte ceva de îmbunătăţit la fiecare nivel. Ar trebui să se reuşească un fel de consens pe zona educaţiei şi să se şi păstreze acest consens. Ulterior, orice lege ar veni are mai mari şanse de reuşită. Altfel, orice încercare va fi sortită eşecului, pentru că orice guvernare va veni va încerca să schimbe ce au făcut cei din guvernarea anterioară.

Eu cred că educaţia este transpartinică şi că nu are niciun fel de relevanţă cine este ministru acum sau peste 20 de ani. Important este să existe o coeziune, în care liniile generale să fie respectate şi obiectivele să fie aceleaşi. Cred că aceasta este soluţia pentru stabilitatea sistemului. Trebuie să fim conştienţi că rezultatele nu se pot vedea peste un an sau peste doi. Fiecare modificare care se face trebuie să fie pe ciclu de învăţământ. În primul rând, ar trebui să existe predictibilitate şi să nu mai avem surprize. Un tânăr care intră în clasa a cincea trebuie să ştie cum va fi realizată evaluarea din clasa a opta. Nu înseamnă că dacă ai greşit ceva nu poţi să corectezi, dar aceste corecturi nu pot fi atât de numeroase.

Zona politică ar trebui să înceapă să gândească pe termen lung. Cu cât vom contribui mai mult la o societate educată, cu atât lucrurile vor fi mai bune, din toate punctele de vedere.

Reporter: Cum sunt dascălii din sistemul nostru de învăţământ?

Ovidiu Folcuţ: Sunt destul de mulţi oameni în sistem care au ales cariera academică nu neapărat din vocaţie, deşi eu cred că este una dintre meseriile vocaţionale. Dacă s-ar găsi oameni dedicaţi profesiei, probabil că lucrurile ar funcţiona ceva mai bine. Întrucât o mare parte din educaţie se face în şcoală, dacă nu ne place cum arată societatea, înseamnă că şi noi avem o parte din vină.

Eu cred că pe fiecare segment se poate face ceva, nefiind necesar să dăm vina unii pe alţii - lucrurile trebuie îmbunătăţite pe fiecare segment şcolar, de la şcoala generală, la liceu şi universitate.

Cred că s-ar putea forma nişte lideri de opinie în fiecare instituţie, care să-i "crească" şi pe ceilalţi dascăli în acelaşi spirit vocaţional.

Reporter: Trecând la partea de logistică - aţi afirmat că trăim "o altfel de alfabetizare", care implică mult mai multă tehnologie. Cum împăcăm acest aspect cu faptul că există şcoli care nu au niciun fel de dotări moderne?

Ovidiu Folcuţ: Din nefericire, societatea, în general, nu funcţionează după un sistem egalitarist. Oportunităţile există, dar nu garantează nimeni egalitatea între ele. Aici, probabil că cea mai mare parte din responsabilitate revine statului, prin nişte politici publice.

Însă, va trebui să înţelegem că şcoala de calitate nu poate să fie ieftină. S-a creat o cutumă greşită, conform căreia idealul, la nivel universitar, este să poţi să intri pe un loc fără taxă sau gratis. Interpretarea este greşită, pentru că acel loc nu este gratis, pentru el plăteşte cineva. Este adevărat, nu studentul, dar studiile costă şi statul le plăteşte, prin bursele acordate.

În acelaşi timp, nu ai cum să investeşti puţin în educaţie şi să obţii rezultate spectaculoase. Totuşi, ca rezultate, ne situăm peste nivelul de investiţii pe care le facem în educaţie. Adică, performanţele sunt mai bune decât resursele financiare investite.

În concluzie, sunt mulţi paşi de făcut, dar nu cred că doar banii ne lipsesc.

În orice caz, există oportuniţăţi de atragere a fondurilor europene şi nu cred că putem avea o scuză ca să nu avem înzestrări cu tehnologie modernă la un nivel rezonabil, atât în sistemul de stat, cât şi în cel privat. Acest luru depinde, evident, şi de cât de mult se zbat managerii instituţiilor în acest sens.

Cred că un mecanism ar fi acea soluţie care funcţionează în alte ţări, respectiv creditele pentru studiu. Există deja un proiect al Băncii Mondiale în acest sens. Este nevoie de o garanţie guvernamentală şi de o agenţie care să acorde credite pentru studenţi, întrucât probabil că sistemul bancar ar fi dispus să ofere aceste credite, dacă cineva ar putea garanta pentru ele.

Sistemul ar fi ca studenţii să-şi poată lua credite pentru studii pe o perioadă de 3-5 ani, urmând să-I plătească după angajare.

Este o soluţie care ar oferi o şansă în plus, astfel încât să poată studia mai mulţi tineri, pentru că, indiferent dacă un student primeşte sau nu bursă, vorbim şi de costuri adiacente, de cazare, de masă etc., care sunt mai mari decât cele de studii.

Reporter: Până în urmă cu câţiva ani, absolvenţii de liceu urmăreau să intre la universităţi de stat, acestea beneficiind de o credibilitate mai mare în special în rândul părinţilor. Cum a evoluat această situaţie?

Ovidiu Folcuţ: Există două elemente de la care trebuie să plecăm. În primul rând, cele mai bune şcoli din această lume sunt private, mai ales în sistemul anglo-saxon. Al doilea aspect ţine de un context intern, şi anume acela că toţi părinţii noştri au absolvit o şcoală publică. Reflexul este să-ţi îndrumi copilul să-ţi urmeze exemplul. Aşa se explică reacţia părinţilor de a-şi îndruma copiii către sistemul public.

Eu cred că se poate învăţa carte şi că pot fi obţinute rezultate excepţionale şi în sistemul public, şi în cel privat.

Avem atât universităţi de stat, cât şi universităţi private cu dotări excelente, aşa cum avem şi instituţii publice, dar şi facultăţi cu capital privat care nu dispun de dotări proprii unei şcoli funcţionale. De aceea, cred că diferenţa nu se face neapărat în termeni public/privat, ci de la caz la caz.

Reporter: Cum caracterizaţi sistemul de admitere la universitate, în general?

Ovidiu Folcuţ: A existat un regres, din perspectiva admiterii. Sunt foarte multe universităţi publice care au renunţat în totalitate la examenul de admitere, ceea ce a creat o permisivitate mai mare de accedere mai uşor inclusiv la locuri fără taxe. Nu neapărat că în lume nu ar exista acest sistem de intrare la facultate, însă nu ştiu dacă societatea din România este în acel stadiu în care poţi face o admitere doar pe bază de portofoliu. Înţeleg că există universităţi care au renunţat la examenul de admitere pentru că altfel nu mai atrăgeau studenţi. Noi am menţinut un astfel de examen, ca filtru. Franţa are filosofia că, la facultate, intră cine vrea, dar iese cine poate, însă aceasta este o chestiune de orientare.

Reporter: În ultimii ani, avem probleme şi cu examenul de bacalaureat. Ce credeţi că stă la baza acestor probleme?

Ovidiu Folcuţ: Orice fel de îmbunătăţire calitativă la nivel de sistem ar trebui privită ca un lucru bun. Nu cred că elevii sunt mai puţin pregătiţi. Însă, la un anumit moment s-au desfiinţat şcolile profesionale, iar respectivele grupuri şcolare au intrat în acelaşi sistem de evaluare cu liceele teoretice sau colegiile naţionale, toţi elevii fiind obligaţi să dea acelaşi tip de bacalaureat. Dacă vă uitaţi pe procentele de promovare ale liceelor teoretice sau colegiilor naţionale, veţi vedea că ponderea este aceeaşi, că nu s-a schimbat nimic de acum zece ani, din acest punct de vedere. Dacă pui un copil de la liceele profesionale, care înainte nu aveau bac sau nu aveau acelaşi sistem de BAC şi unde se fac două ore de matematică, cu unul dintr-un liceu teoretic de la mate-info, care face şase ore de matematică pe săptămână, aceşti doi elevi nu pot da acelaşi tip de bacalaureat. Aici ar trebui găsită o formulă, astfel încât să nu fie supuşi toţi copiii aceluiaşi tip de evaluare, dar nici să nu le fie închise porţile celor de la liceele profesionale, ca să nu se mai poată întoarce, peste câţiva ani, în învăţământul superior, dacă vor opta pentru acest lucru.

Reporter: Referitor la desfiinţarea acestor licee tehnice, majoritatea angajatorilor spun că, pe piaţa noastră, nu se mai găseşte forţă de muncă specializată. Cum rezolvă sistemul educaţional această problemă?

Ovidiu Folcuţ: În Transilvania sunt câteva exemple, în cadrul unor licee, unde angajatorii s-au implicat în instruirea tinerilor, prin crearea bazei de practică şi prin îmbunătăţirea atelierelor. Astfel că, la cererea din piaţă, au fost identificate soluţii, care, cred eu, sunt reuşite.

Angajatorii se plâng şi că nu au specialişti cu studii superioare. Unul dintre domeniile cu deficit de specialişti este chiar IT. Acum, avem un număr semnificativ de absolvenţi de IT, dar se pare că nu suficient de mulţi şi nu la nivelul la care şi-ar dori marile companii. De asemenea, nu poţi creşte foarte mult, într-un an, numărul de absolvenţi, pentru că ei sunt deja înmatriculaţi şi în anul terminal sunt cei care au început cu câţiva ani în urmă. Totodată, cei care intră acum vor termina peste 3-5 ani, când cererea din piaţă ar putea să nu mai fie aceeaşi ca acea de acum, astfel că universităţile trebuie să gândească în perspectivă.

Alte domenii unde există o cerere mare de specialişti sunt ştiinţele juridice şi medicina.

În prezent, se pare că destul de mulţi tineri care aleg medicina fac acest lucru cu gândul că vor pleca la finalul studiilor în străinătate, ceea ce este puţin trist.

Reporter: Cum se împacă faptul că avem o pondere însemnată de elevi care nu reuşesc să treacă examenele de evaluare cu numărul mare de olimpici din ţara noastră?

Ovidiu Folcuţ: Dacă faceţi ponderea olimpicilor în total populaţie şcolară, veţi vedea că ponderea este foarte mică. Pentru ca o ţară să funcţioneze, este nevoie de o masă critică de copii de la nivel mediu către buni şi foarte buni, pentru că cei excepţionali trebuie să aibă cu cine să comunice şi pentru ca discrepanţa să nu crească şi mai mult.

Olimpicii vor fi cei care vor pleca primii, din păcate. Noi trebuie să avem grijă să conturăm şi această masă critică, pe care societatea să se bazeze, pentru că olimpicii sunt doar câţiva.

Reporter: Mulţumesc!