Şcolile "neacoperite de hârtii" ar trebui închise temporar

Cluburi, baruri, stadioane, cinematografe au fost închise temporar în ultimele zile până când autorităţile se vor lămuri pe deplin ce avize lipsesc, cine e autorizat şi cine are nevoie de reautorizare. Un hei-rup fantastic, desprins din gândirea unui primar proaspăt arestat, care se considera protejat de foc, justiţie şi alte "dezastre naturale" de hârtiile semnate şi parafate de el şi subalternii lui. Arena Naţională din Capitală a fost "trasă pe linie moartă" deoarece nu avea avize de la ISU, mai multe cinematografe, administrate de România Film-RADEF (inclusiv Corso, Europa, Patria şi Scala), au fost închise pentru reautorizare, iar în cazul multor cluburi nimeni nu mai ştie de ce s-au tras obloanele.

Pe acest fond, la finele săptămânii trecute a venit declaraţia actualului premier interimar, Sorin Cîmpeanu, care a deţine şi portofoliul educaţiei, cum că doar 7% dintre şcolile din ţara noastră au autorizaţie de funcţionare. Un anunţ extrem de grav făcut de un om, care, cel puţin teoretic, este cel mai bine informat pe acest subiect: "Din cele 19.000 de şcoli din România, doar 7% au autorizaţie. Asta este realitatea. Cu privire la protecţia împotriva incendiilor. 7 %. 1295 de şcoli mai exact. S-a ajuns în timp prin faptul că această autorizare nu este nici simplă, nici rapidă, nici ieftină. Proiectul de autorizare trebuie făcut de către factori atestaţi. Are costuri ce se situează între 10-12-15 mii de euro, şi durată de realizare între 7-8-12 luni în funcţie de complexitatea fiecărei clădiri, a fiecărui amplasament. Există o slabă capacitate cu privire la asigurarea acestor servicii. A existat şi o atenţie insuficientă acordată în ultimii 25 de ani acestui aspect".

Au trecut mai mult de 48 de ore de la declaraţia premierului şi nicio şcoală nu a fost închisă. Este mai important un cinematograf, în care uneori nu intră nici câteva zeci de cinefili, decât o şcoală în care învaţă sute de elevi? Dacă tot s-a ajuns în momentul zero al autorizaţiilor, de ce nu sunt judecate toate cazurile cu aceeaşi măsură? Desigur, majoritatea directorilor de şcoală îşi doresc ca activitatea să continuie şi, spre deosebire de un patron de club, nu au griji legate de taxe şi alte datorii şi nu se grăbesc să pună lacătul pe porţile de la intrare. Dar dacă lucrurile stau exact cum spune premierul, cine îşi asumă răspunderea în cazul unei tragedii, pentru că reprezentanţii ISU nu vor mai putea în acest caz să anunţe senin că habar nu aveau de existenţa respectivei instituţii.

După aceast prim episod, Sorin Cîmpeanu a revenit, la TV, cu unele precizări legate de acest subiect sensibil: "În momentul când am anunţat că 7 % dintre cele 18.799 de şcoli (în valoare absolută 2.895 de şcoli) au autorizaţie PSI şi restul nu au, ştiţi ce s-a întâmplat? La nivelul Inspectoratelor Şcolare, în colaborare cu administraţia locală - pentru că şcolile sunt în sarcina administraţiilor locale-, a fost o mobilizare exemplară de a căuta acele avize PSI şi au reuşit să găsească: de la 2.895 s-au înregistrat în baza de date până la 6.866. Încă aproape 4.000 de şcoli şi-au adus aminte că au avize". Mai mult Cîmpeanu susţine că în ultimele zile mai mulţi oameni din ministerul Educaţiei au încercat să-l convingă că avizul PSI nu este necesar în toate unităţile de învăţământ: "9.000 de clădiri din unităţi de învăţământ nu au nevoie de aviz PSI. Este foarte straniu. Au o interpretare a unor acte normative prin care vor să demonstreze că nu este necesară obţinerea acestui aviz. Şi tocmai de aceea se află pe agenda preocupărilor, prioritar, poate chiar în şedinţa normală de guvern de miercuri, vom vedea care este coerenţa legislativă în acest domeniu. Am luat exemplul şcolilor, dar nu este vorba numai de şcoli, este vorba şi de spitale. (...) Vom face o analiză completă de risc la explozii, cutremure, incendii, cu echipe mixte ISU şi Inspectoratul de Stat în Construcţii. Dar asta numai după ce vom analiza coerenţa cadrului legislativ".

Situaţia pare complet scăpată de sub control, iar regulile sunt atât de alambicat construite încât pentru fiecare dintre ele există mai multe interpretări, lucrurile devenind clare abia după ce are loc o dramă colectivă.