• UPDATE 14:10: Bogdan Aurescu: "Declaraţiile lui Zsolt Nemeth sunt inacceptabile"
"Declaraţiile lui Zsolt Nemeth sunt inacceptabile şi contravin spiritului de bună-vecinătate şi Parteneriatului Strategic dintre România şi Ungaria", a declarat secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu, conform surselor de presă care citează un comunicat în care se arăta că ambasadorul ungar va fi convocat de urgenţă la MAE.
---
• UPDATE 13:50: Ambasadorul Ungariei: "E dreptul maghiarilor din România să îşi folosească simbolurile"
Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Fuzes, a declarat, la o emisiune televizată, că nu există un "război al steagurilor" între România şi Ungaria şi a precizat că arborarea drapelului Ţinutului Secuiesc este un drept al secuilor, relateză sursele de presă.
"E vorba numai de un drept natural al minorităţii secuilor din România, care se bucură de simboluri naŢionale istorice si de identitate, subliniez e vorba despre identitate. Nu e vorba de o provocare, capcană, e vorba numai de identitatea naŢionalĂ a secuimii Şi folosirea liberă şi democratică a steagului", a declarat diplomatul.
Acesta mai adăugat faptul că nu anticipează niciun conflict diplomatic pe baza acestui subiect: "Eu nu mă aştept să fie scandal între noi".
---
Secretarul de stat în MAE ungar, Nemeth Zsolt, a declarat, astăzi, că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc.
Premierul Victor Ponta a replicat, la începutul şedinţei săptămânale de guvern, că România nu acceptă "niciun fel de lecţii de la nimeni despre cum se aplică legile", în condiţiile în care ţara noastră are "cele mai înalte standarde de reprezentare a minorităţilor".