Mircea Tudor, preşedinte MB Telecom, câştigător al premiului EY Entrepreneur Of The Year România 2014, va participa în perioada 3-7 iunie 2015 la cea de-a cincisprezecea ediţie a competiţiei EY World Entrepreneur Of The Year care va avea loc la Monte Carlo. Este pentru prima dată când România are un reprezentant în competiţie.
Mircea Tudor se va număra printre cei 65 de câştigători ai etapelor naţionale din ţări de pe toate continentele, care vor concura pentru titlul mondial şi ale căror realizări antreprenoriale vor fi evidenţiate şi recunoscute prin includerea în EY World Entrepreneur Of The Year Hall of Fame, alături de cei 572 de finalişti ai ediţiilor anterioare.
Câştigătorul va fi anunţat în cadrul unei ceremonii de gală ce se va desfăşura în seara zilei de sâmbătă, 6 iunie 2015.
Mircea Tudor, Preşedinte MB Telecom, a fost desemnat câştigătorul primei ediţii a competiţiei EY Entrepreneur Of The Year organizate în România în 2014, la care au concurat alţi 39 de antreprenori din prima linie a antreprenoriatului românesc.
Preşedintele MB Telecom este unul dintre cei mai renumiţi inventatori români contemporani şi conduce singura companie din lume care a câştigat de două ori Marele Premiu al Salonului de Invenţii de la Geneva, în 2009 şi 2013. MB Telecom propune o nouă tehnologie în securitatea aviaţiei civile şi militare, misiunea companiei fiind de a schimba standardele şi procedurile de securitate aviatică la nivel mondial.
Atuul cu care participă România în această competiţie este crearea Roboscan Aeria, primul sistem din lume pentru scanare integrală a avioanelor civile şi militare, de la inovare şi până la maturitate comercială.
Înainte de plecarea la Monte Carlo, Mircea Tudor, Preşedinte MB Telecom, a declarat: "Am şansa să reprezint România într-o competiţie globală fără echivalent ca prestigiu şi vizibilitate, competiţie în care concurez pentru a câştiga, având şanse reale în contextul în care profilul iniţiativei mele antreprenoriale atrage deja interesul unor potenţiali parteneri de afaceri şi autorităţi interesate de pe toate meridianele. Doresc să arăt lumii că România are capacitatea tehnologică de a fi un furnizor de soluţii de securitate aplicabile la scară globală".
Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România declară: "Cea de-a cincisprezecea ediţie a competiţiei World Entrepreneur Of The Year recunoaşte eforturile, realizările şi impactul pe care antreprenorii îl au în comunitate, prin crearea de locuri de muncă, inovaţie şi susţinerea creşterii economice.
România are antreprenori remarcabili care au crescut afaceri valoroase şi ale căror poveşti de succes merită să fie cunoscute nu doar la nivel naţional, ci şi global. De aceea suntem onoraţi că mediul de afaceri românesc are un reprezentant în acest an la finala de la Monte Carlo".
Pe lângă interviurile individuale ale antreprenorilor cu juriul şi festivitatea de premiere EY World Entrepreneur Of The Year, programul competiţiei cuprinde o serie de discursuri ale unor importanţi lideri de business, dezbateri în panel cu antreprenori şi investitori şi alte evenimente de interes pentru liderii de afaceri prezenţi.
Discursurile vor fi susţinute de lideri de business precum: Bill Ford - Executive Chairman al Ford Motor Company, Biz Stone - co-fondator Twitter, Howard Schultz - Chairman şi CEO Starbucks, Arif Masood Naqvi - fondator şi Group Chief Executive al fondului de investiţii The Abraaj Group, Sir Martin Sorrell - Group Chief Executive al multinanaţionalei din industria de publicitate WPP şi Uday Kotak, fondator şi Managing Director al Kotak Mahindra Bank Limited şi câştigător al ediţiei 2014 EY World Entrepreneur Of The Year.
Sesiunile de dezbateri vor aborda subiecte ca impactul afacerilor antreprenoriale asupra comunităţii şi problema globală a ratei crescute a şomajului în rândul tinerilor. Forumul va oferi antreprenorilor prezenţi oportunitatea de a aborda teme de business precum creşterea afacerii, listarea la bursă şi utilizarea tehnologiilor digitale în obţinerea de avantaje competitive.
De-a lungul ultimilor cincisprezece ani, printre câştigătorii premiului EY World Entrepreneur Of The Year s-au numărat: Hamdi Ulukaya - fondator şi CEO al Chobani LLC (SUA); Dr. James Mwangi - CEO şi Managing Director Equity Bank Limited (Kenya), Olivia Lum - Executive Chairman şi Group CEO Hyflux Limited (Singapore), Cho Tak Wong - Chairman Fuyao Glass Industry Group (China), Guy Laliberté - fondator şi CEO Cirque du Soleil (Canada) şi Narayana Murthy - fondator şi Chairman Infosys Technologies Limited (India).
Marele câştigător va fi ales de un juriu independent alcătuit din deţinători ai titlului EY Entrepreneur Of The Year din anii anteriori şi alţi antreprenori de renume.
În cadrul acestei ediţii preşedintele juriului independent va fi Rebecca MacDonald, Executive Chair - Just Energy Group (Canada). Alături de ea vor face parte din juriu: Fadi Ghandour - Aramex and Wamda Capital (Emiratele Arabe Unite), Nobuyuki Idei - Quantum Leaps Corporation (Japonia), Ronald J. Kruszewski - Stifel Financial Corporation (SUA), Solange Olszewska - Solaris Bus & Coach S.A. (Polonia), Tan Sri Liew Kee Sin - EcoWorld Development Group Berhad (Malaezia), Michael Wu - Maxim's Caterers Limited (China).
Premiul se va acorda pe baza a şase criterii, definite astfel încât fiecare candidat să aibă şanse egale în competiţie: spirit antreprenorial, performanţă financiară, viziune strategică, impact global şi în comunitate, capacitate de inovaţie şi integritate personală.