Semne bune anul n-are pentru locomoţia electrică

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Internaţional / 22 ianuarie

Semne bune anul n-are pentru locomoţia electrică

"Foarte puţini oameni doresc să cheltuiască 55.000 de dolari pentru a-şi face griji". (Alexander Edwards, preşedinte Strategic Vision)

Călin Rechea

Anul nou a început într-o notă pesimistă pentru piaţa automobilelor electrice din Statele Unite. După ce Wall Street Journal scria, în ultimele zile din 2023, că pentru mulţi producători se apropie sfârşitul drumului, Bloomberg încerca recent să explice de ce cumpărătorii se răzgândesc în privinţa achiziţiilor de automobile electrice.

Preţurile ridicate, costurile mari de finanţare, dar şi îngrijorarea permanentă legată de autonomia maşinilor sunt principalii factori care alimentează noua tendinţă.

"Startup-urile producătoare de vehicule electrice zburau sus cu doar câţiva ani în urmă, dar acum multe sunt concentrate pe supravieţuire", subliniază WSJ, care arată că valoarea mediană a companiilor evaluate a scăzut cu peste 80% de la listarea lor.

"A fost, de departe, cea mai nebunească bulă speculativă pe care am văzut-o", a declarat Gavin Baker, director de investiţii la Atreides Management, pentru cotidianul financiar american.

Conform datelor de la Cox Automotive preluate de Bloomberg, stocurile de automobile electrice (AE) au crescut puternic la dealerii auto din SUA, iar tendinţa a fost observată încă de la sfârşitul anului 2022.

Astfel, numărul zilelor pe stoc pentru un AE a ajuns la 114, în comparaţie cu o medie de 71 de zile pentru toate automobilele (vezi graficul 1).

Semne bune anul n-are pentru locomoţia electrică

Vânzările de AE din SUA au crescut cu 60% în 2022 faţă de anul precedent, iar în 2023 avansul a fost de 47%, după cum scrie Bloomberg. Prognozele de la UBS arată o creştere de numai 11% în 2024. Se pare că reducerile de preţuri, tot mai agresive, încă nu sunt suficiente pentru convingerea cumpărătorilor.

Mickey Anderson, un dealer de maşini care "a văzut cum listele lungi de aşteptare pentru vehiculele electrice s-au evaporat", a declarat pentru Bloomberg că "totul a pivotat foarte repede" şi a mai subliniat că "trebuie să avem o reţea de încărcare mai fiabilă".

Agenţia de ştiri americană arată, însă, că problemele nu sunt doar la nivelul reţelei de staţii de alimentare. "Vehiculele electrice au avut cu 80% mai multe probleme decât maşinile cu motoare tradiţionale cu ardere internă, potrivit celui mai recent sondaj al revistei Consumer Reports", subliniază Bloomberg.

Un alt sondaj, realizat de compania Strategic Vision, la care au participat circa 250 de mii de cumpărători de maşini din SUA, arată că "în ultimele luni a existat o respingere puternică şi tot mai mulţi oameni spun că nu au niciun interes să cumpere un vehicul electric", după cum a declarat Alexander Edwards, preşedintele Strategic Vision. "Foarte puţini oameni doresc să cheltuiască 55.000 de dolari pentru a-şi face griji", a mai precizat Edwards.

Apetitul pentru AE a scăzut puternic şi în Marea Britanie, conform unor date preluate de Daily Mail. Numărul maşinilor cumpărate de persoanele fizice a scăzut în 2023 faţă de anul precedent, atât ca număr de unităţi, de la circa 89 de mii la circa 72 de mii, cât şi ca pondere în total, de la 33% la 23%.

Tendinţa este explicabilă, având în vedere creşterea puternică a costului utilizării AE, în condiţiile în care primele de asigurare au crescut cu până la 60%, iar costul alimentării este cu circa 20% mai mare decât în cazul automobilelor clasice.

La fel s-a întâmplat şi în Germania, unde reducerea subvenţiilor, un eufemism pentru ajutoarele sociale acordate pentru achiziţia maşinilor electrice, a început să arate adevărata dimensiune a cererii de pe piaţă.

Cu toate acestea, s-ar putea ca reducerea brutală a interesului pentru AE să aibă efecte benefice pentru mediu. Un studiu realizat de Praxis Elektroauto din Germania arată că există pierderi masive la încărcarea AE, care variază între 9% şi 40%.

Pierderile sunt determinate, cum altfel, de inexorabilele legi ale fizicii şi chimiei. Rezistenţa la încărcare generează căldură, iar pierderea variază între 9,8% pentru Kia e-Soul 39 kWh şi 38,2% pentru Renault Twingo ZE. Pentru Dacia Spring pierderea este de 16,7%, în timp ce pentru Tesla Model 3 de 22,6%.

Cu alte cuvinte, proprietarii de AE plătesc la "pompă" semnificativ mai mult decât ceea ce ajunge efectiv în "rezervor". Dacă s-ar întâmpla aşa ceva în cazul alimentării cu benzină sau motorină, staţiile ar fi permanent inundate de hidrocarburi.

Pentru trotinetele electrice situaţia pare să fie cel puţin la fel de dificilă. Compania Bird Global, pionier şi fost lider mondial al mobilităţii urbane, a intrat de curând în insolvenţă.

Compania a fost înfiinţată în 2017 de Travis VanderZanden, fost director executiv la Uber Technologies şi fost COO la Lyft, şi a fost listată la New York prin intermediul unei SPAC (Special Purpose Acquisition Company) în 2021.

Valoarea acţiunilor s-a menţinut peste 200 de dolari în 2021, iar apoi a început un declin puternic, până sub un dolar în ultima parte a anului trecut (vezi graficul 2).

Semne bune anul n-are pentru locomoţia electrică

Bloomberg a scris recent că Bird Global a recunoscut, în urma unui audit financiar, că a supraevaluat veniturile obţinute din închirierea trotinetelor electrice pentru mai bine de doi ani.

Într-o ştire din Financial Times se arată că "Bird Global nu a ştiut niciodată cum să facă bani" şi se afirmă că planul său de afaceri a fost stupid, în condiţiile în care "costul achiziţiei şi întreţinerii trotinetelor este mare, în timp ce preţurile trebuie ţinute cât mai jos pentru atragerea şi menţinerea clienţilor". Acest "mic detaliu" nu a contat în era banilor ieftini, iar pentru investitori nu au contat pierderile nete de aproape 2 miliarde de dolari înregistrate de companie din 2018.

Probleme similare par să existe şi pentru închirierea maşinilor electrice, după cum o arată decizia recentă a companiei Hertz, care a anunţat vânzarea a circa 20.000 de automobile Tesla din flotă, pe fondul costurilor ridicate de întreţinere.

Inclusiv "promisiunea" transportului electric în comun a primit o lovitură semnificativă în prima jumătate a lunii decembrie 2023, după cum arată "experienţa" capitalei Norvegiei. Transportul public a fost paralizat în condiţiile în care cele 183 de autobuze electrice, achiziţionate de la compania poloneză Solaris, nu au făcut faţă temperaturilor foarte scăzute.

Iarna nu este ca vara nici în Statele Unite. Recentul val de frig polar, care a ajuns până în Texas, unde sunt, din nou, probleme cu stabilitatea reţelei electrice, a transformat staţiile de încărcare în cimitire de maşini în regiunea metropolei Chicago.

Pe site-ul postului de televiziune Fox 32 Chicago se arată că "zeci de proprietari de Tesla încercau cu disperare să-şi alimenteze maşinile" şi "cozi lungi şi maşini abandonate puteau fi observate la zeci de alte staţii de încărcare din zona Chicago".

Asta nu înseamnă că autorităţile din SUA şi Europa trebuie să înceteze promovarea agresivă a automobilelor electrice.

Dimpotrivă, următorul pas ar trebui să fie înlocuirea flotei de ambulanţe din toate ţările europene cu varianta lor electrică. În fond, ce mai contează câteva zeci de mii de morţi peste mediile anuale actuale, când aceştia sunt doar "surse" de emisii de carbon, care trebuie oricum anihilate pentru oprirea schimbărilor climatice şi salvarea planetei?

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. 1.Cea mai vanduta masina global in 2023: Tesla Model Y

    2.Cea mai vanduta masina in Europa: Tesla Model Y

    1. foarte bine, este nevoie de cat mai multi pietoni care sa lupte cu incalzirea climatica

      3. Cea mai lunga coada de masini din Chicago fara energie: Tesla Model x

      "Chicago se arată că "zeci de proprietari de Tesla încercau cu disperare să-şi alimenteze maşinile" şi "cozi lungi şi maşini abandonate puteau fi observate la zeci de alte staţii de încărcare din zona Chicago"." 

      Anul 2024, an electoral, deci politicul e foarte grijului cu taxele si ai doua mariri de accize la carburanti...sa vezi dezmat in 2025 cand trebuie recuperate pomenile electorale:-)...pune bani de o parte de pe acum sa nu ajungi si tu in strada ca agricultorii sa-ti subventioneze guvernul acciza la motorina:-)

      În același timp model 3 s-au dus pe tobogan, iar producătorii clasici au mai multe modele pe aceleași segmente. Golf, t-roc și t-cross au împărțit vânzările vechiului golf. Model y a înlocuit model 3.

      The 10 Best-Selling Electric Vehicles of 2023 in the United States

      Vehicle Total Units Sold in 2023  

      Tesla Model Y 394,497 

      Tesla Model 3 220,910 

      Chevrolet Bolt EV/EUV 62,045 

      Ford Mustang Mach-E 40,771 

      Volkswagen ID.4 37,789 

      Hyundai Ioniq 5 33,918 

      Rivian R1S 24,783 

      Ford F-150 Lightning 24,165 

      Tesla Model X 23,015

      BMW i4 22,583 

      Hahaha, si Dacia vinde mai multe masini decat Tesla

      Dacia: 658.321 unități vândute în 2023 

      Pune și Europa. Tesla scade preturile pt că știe ceva in plus, ceva ce tu nu poți accepta. Nici trotineta ta.

      Europe’s Top 20 selling models in 2023

      PositionModel2023 sales2022 sales 

      1Tesla Model Y254,822137,608 

      2Dacia Sandero235,893200,736 

      3VW T-Roc206,438180,909 

      4Renau lt Clio202,942143,293 

      5Peugeo t 208194,376206,986 

      6Opel Corsa188,662163,861 

      7VW Golf184,279177,386 

      8Toyota Yaris Cross176,685136,959 

      9VW Tiguan174,267149,023 

      10Sko da Octavia161,784112,776 

      11Fo rd Puma159,778136,976 

      12Toyot a Yaris158,838175,562 

      13Hyun dai Tucson158,831150,728 

      14Peu geot 2008158,571140,826 

      15Dacia Duster156,556149,323 

      16Kia Sportage152,342137,378 

      17C itroen C3146,008143,467 

      18Nissan Qashqai145,476115,980 

      19Re nault Captur145,078135,066

      Model 3 nu există.

      Unii producători vând 20 de modele, alții, 1. Cel de pe primul loc. : 

    pana nu eliminam vaca si fasolea nu avem nicio sansa sa luptam cu incalzirea globala

    Inca masinile electrice nu sunt suficient de avansate, economice, fiabile, sigure si autonomia depinde foarte mult de temperatura. Probabil masinile cu ardere interna nu o sa moara prea curand, cel putin in zonele unde temperatura coboara sub - 10 garade

    1. In Norvegia unde temparatura este -10C sase luni pe ani, 90% din masinile inregistrate in ultimii doi ani sunt EV. 1 din 4 masini in circulatie in Norvegia este EV...si norvegienii se scalda in petrol dar probabil nu au aflat ca "masinile electrice nu sunt suficient de avansate, economice, fiabile, sigure":-)

      Gresit, in norvegia cu cat consumi mai mult curent, cu atat platesti mai putin.

    Eu,din contra,cred ca avansul tehnologic va aduce masini cu autonomie mare si f.mare ,ce va duce la cresterea nr de AE vandute.

    1. mai mult ca sigur, se vad progrese foarte mari deja. nu suficiente.

    Au scris multi suporteri ai masinii electrice. Am vesti proaste pentru ei. Nu despre faptul ca acum, dar si in urmatorii 5-7 ani, vor fi niste pacaliti ai unor costuri de care nu au fost constienti la momentul achizitiei (le-a fost vanduta minciuna ca EV are mai putine piese in miscare si costurile vor fi mai ieftine). Da, posesori de EV-uri, veti plati mai mult la incarcare pe km parcurs, veti pierde mai mult timp la statiile de incarcare, veti plati asigurari mai mari (a se vedea Hertz), veti avea de 2-3 x mai multe probleme de service decat masinile fosile, unele in garantie, altele pe buzunarul propriu.....

     

    Dar ce nu stiti voi este ca nu salvati deloc planeta cu masinile acestea. Poate asta este lovitura de gratie adusa mitului masinii electrice. Producerea unei astfel de masini are un consum mai mare de CO2 si alte gaze nocive, iar mixul electric din care va incarcati masina nu este deloc verde, si chiar daca ar fi verde, curentul este produs prin mecanisme (panouri, eoliene) care nu sunt verzi ci au si ele o amprenta de CO2. 

    Pentru a compensa poluarea sporita pe care o aduce o masina electrica noua fata de una fosila, trebuie sa parcurgeti 100 000 km fara probleme tehnice, fara accidente. Ori daca asta inseamna 5-7 ani, atunci deja sa stiti ca va indreptati spre depasirea duratei de viata a masinii din punctul de vedere al vietii bateriei. Poate veti fi norocosii, putini, 20-30%, care vor duce masina si bateria inca 2-3 ani....... dar asta nu schimba aritmetica implacabila. V-ati bucurat de o FITZA, ati platit mai mult, si nu ati modificat semnificativ balanta ecologica a planetei. 

    1. In schimb eu am o veste buna pentru tine...o sa ai toate statiile de benzina numai pentru tine...sa le faci vanzare la toate:-)

      Spunele asta britanicilor. Deja se vand mai putine EV-uri decat anul trecut. Oameni destepti, s-au prins.

       

      Ok, vei intreba, "nu este viitorul masinii electric"? 

       

      Intrebarea ta este legitima, daca ai pune-o. Iar raspunsul este acesta. Masina este nu doar simbolul dar si efectul unei sinergii, al unei fuziuni a multor ramuri industriale. Cand acestea vor fi verzi, vor fi sustenabile, vor fi neutre CO2, atunci si masina rezultata dintr-un astfel de efort va fi verde si ecologica. 

       

      Nu poti face o masina verde dintr-o industrie clasica, fosila. Intelegi? Masina este un produs atat de complex incat ea poate fi verde doar daca mare parte din industrie este verde. 

       

      Era simplu de facut o masina electrica, doar ca din cauza lipsei energiei, au fost obligati sa schimbe tehnologia tuturor componentelor din masinile fosile: frane, directie, transmisia puterii, aliajele folosite pentru a reduce greutatea (din cauza bateriilor grele), etc, etc, etc.... Poate doar retrovizoarele se mai regasesc neatinse. 

       

      Ori toate acestea sunt mai scumpe, mai putin fiabile, mai putin verzi, mai putin sustenabile. 

      Omenirea nu este la stadiul tehnologic pentru verde si sustenabilitatea. Poate peste 50 de ani, cand tu vei fi deja amintire. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb