Senatul a aprobat, ieri, înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie care va prelua sub umbrela sa pieţele de capital, a asigurărilor şi a pensiilor private, de la instituţiile actuale - CNVM, CSA şi CSSPP.
Senatul este Camera decizională, urmând ca legea să meargă la promulgat la preşedintele Traian Băsescu.
Camera Deputaţilor şi-a adus amendamentele pe proiect şi a votat legea, la finalul lunii februarie.
Potrivit modificărilor aduse de deputaţi, ASF va avea 17 membri, dintre care cinci executivi - un preşedinte, un prim-vicepreşedinte şi trei vicepreşedinţi, restul urmând să se prezinte numai la şedinţe.
Se pare că partidele politice au conturat, deja, primele propuneri pentru Autoritate, USL urmând să aibă majoritatea posturilor.
Potrivit unor surse din piaţă, echipa de cinci membri executivi ar urma să fie formată din preşedintele Dan Radu Ruşanu, vicepreşedintele PNL şi preşedintele Comisiei pentru Buget Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor, economistul Daniel Dăianu, fostul preşedinte AVAS Mircea Ursache, preşedintele CSA Daniel Tudor, şi preşedintele CSSPP Marian Sârbu.
Unii spun însă că, pentru postul de preşedinte, ar mai fi propuşi şi economistul Lucian Isar şi Elena Doina Dascălu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.
Termenul limită de înfiinţare a Autorităţii este 30 aprilie.