SENTIX: Puţine speranţe la nivel global, condiţii catastrofale în Germania

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 octombrie 2022

Călin Rechea

Indicii încrederii investitorilor privind activitatea economică din zona euro au înregistrat o scădere peste aşteptări în octombrie 2022, după cum arată ultimul raport de la Sentix GmbH.

Puţine speranţe la nivel global, condiţii catastrofale în Germania

Indicele agregat a scăzut cu 6,5 puncte faţă de luna precedentă, până la -38,3 puncte, cel mai redus nivel din luna mai 2020, în condiţiile în care indicele aşteptărilor a scăzut cu 4 puncte, până la -41 de puncte, cel mai redus nivel din decembrie 2008, iar indicele condiţiilor curente a scăzut cu 9 puncte, până la -35,5 puncte, cel mai redus nivel din august 2020.

Nivelul indicelui situaţiei curente arată că economia zonei euro este în recesiune, dar, spre deosebire de alte perioade de contracţie economică, nu mai poate fi vorba despre "intrarea în acţiune a politicilor monetare şi fiscale pentru a oferi o luminiţă la capătul tunelului".

Analiştii de la Sentix arată că inflaţia considerabilă nu permite scoaterea politicii monetare de pe traiectoria de restricţionare, în timp ce guvernele încearcă să combată preţurile ridicate ale energiei fără să abordeze problema furnizării energiei.

Despre cea mai mare economie a zonei euro, Germania, raportul Sentix spune că "fosta putere economică se scufundă tot mai mult într-un vârtej pe trenul economic fantomă al energiei în care s-a urcat", în condiţiile în care "guvernul actual, în special ministrul economiei Habeck, nu pare să se ridice la înălţimea sarcinii pe care o are".

Condiţiile economice sunt caracterizate drept "catastrofale", pe fondul unei scăderi fără precedent a indicilor încrederii. Indicele agregat a înregistrat a patra scădere consecutivă, până la -37,4 puncte, cel mai redus nivel din martie 2009, de la -29,9 puncte în luna precedentă. Indicele situaţiei curente a scăzut cu 10 puncte, până la -33,5 puncte, cel mai redus nivel din iulie 2020, iar indicele aşteptărilor pentru următoarele şase luni a scăzut până la un nou minim istoric, -41,3 puncte, de la -36 de puncte.

Indicele agregat al încrederii în economia SUA a scăzut uşor în octombrie 2022, cu 1,8 puncte, până la -12,6 puncte, în condiţiile unei scăderi a indicelui situaţiei curente până la -0,3 puncte, cel mai redus nivel din februarie 2021, de la 1,8 puncte, şi a unei scăderi până la -24,3 puncte a indicelui aşteptărilor, de la -22,5 puncte.

"Declinul moderat din SUA ar putea fi rezultatul condiţiilor extrem de dificile din Europa şi a războiului din Ucraina, de pe urma cărora beneficiază economia Statele Unite", se subliniază în raportul de la Sentix.

Indicele agregat al încrederii pentru Asia, exclusiv Japonia, a crescut nesemnificativ în octombrie 2022, cu 0,1 puncte, până la -12,9 puncte, în condiţiile în care indicele aşteptărilor a crescut cu 1,8 puncte, până la -15,5 puncte, iar indicele situaţiei curente a scăzut până la -10,3 puncte, de la -8,8 puncte.

În Japonia indicele agregat a scăzut până la -16,6 puncte, de la -13,2 puncte în luna precedentă, pe fondul unei scăderi a indicelui situaţiei curente cu 4 puncte, până la -10,5 puncte, cel mai redus nivel din octombrie 2020, şi a unei scăderi de 2,7 puncte a indicelui aşteptărilor, până la -22,5 puncte.

Europa de Est a fost menţinută în categoria "recesiune" pe fondul continuării declinului indicelui agregat, până la -41,8 puncte, cel mai redus nivel din martie 2009, de la -38,1 puncte în luna anterioară. Indicele situaţiei curente a scăzut până la -47 puncte, cel mai redus nivel din iunie 2020, de la -40,8 puncte, iar indicele aşteptărilor a scăzut cu un punct, până la -36,5 puncte, cel mai redus nivel din luna mai 2022.

Indicele agregat al încrederii pentru economia Elveţiei a crescut semnificativ, cu 14,8 puncte, până la 0,9 puncte, în condiţiile creşterii indicelui situaţiei curente până la 19,3 puncte, de la 8,3 puncte, şi a creşterii indicelui aşteptărilor până la -16 puncte, de la -33,8 puncte în luna precedentă.

Pentru economia Austriei, indicele agregat a scăzut puternic, până la -32,1 puncte, cel mai redus nivel din aprilie 2020, de la -15,6 puncte. Indicele aşteptărilor a scăzut până la un nou minim record, de -42,5 puncte, de la -33,5 puncte din luna anterioară, în timp ce indicele situaţiei curente a scăzut cu 25,3 puncte, până la -21 de puncte.

America Latină a rămas în categoria "recesiune", pe fondul creşterii uşoare a indicelui agregat al încrederii, până la -24,5 puncte, de la -25,9 puncte, în condiţiile în care indicele aşteptărilor a crescut cu 1,5 puncte, până la -24,5 puncte, iar indicele situaţiei curente a crescut cu 1,3 puncte, până la -24,5 puncte.

Pentru economia globală, indicele agregat al încrederii a scăzut până la -20,3 puncte în octombrie 2022, cel mai redus nivel din luna mai 2020, de la -18,7 puncte în luna precedentă, în condiţiile în care indicele situaţiei curente a scăzut cu 3 puncte, până la -16,6 puncte, iar indicele aşteptărilor a înregistrat o scădere de 0,2 puncte, până la -23,9 puncte, cel mai redus nivel din ianuarie 2009.

"Nava economiei globale este înclinată puternic şi nu există semnale ale unor forţe care o pot reechilibra", după cum se arată în raportul de la Sentix.

Indicele încrederii de la Sentix pentru luna octombrie 2022 a fost construit pe baza unui sondaj la care au participat 1.331 de investitori, dintre care 249 au fost investitori instituţionali.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. it's payback time !

    Economia germana si europena nu au nici o sansa

    sa scape de rescesiunea severa din cauz conducatorilor

    incapabili si care nu cunosc notiunea de patriotism 

    1. Dacă Germania o va duce greu, de noi va fi vai și amar.

      adevărat, dar noi suntem obisnuiti cu greul

      Consolarea săracului care face foamea. Nu e ok dacă ăsta este tot ce putem.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb