Separatiştii transnistreni susţin că au fost vizaţi de "atacuri teroriste" din Ucraina

G.U.
Internaţional / 5 mai 2022

Sursă foto: Vitali Ignatiev/Facebook

Sursă foto: Vitali Ignatiev/Facebook

Vitali Ignatiev, care deţine funcţia de ministru de externe în guvernul autoproclamat al Transnistriei, a declarat ieri într-un interviu acordat prin videoconferinţă agenţiei Reuters că "situaţia este alarmantă, deoarece Transnistria a suferit atacuri teroriste", conform Agerpres.

Ignatiev a reluat acuzaţiile separatiştilor transnistreni, care acuză Ucraina că se află în spatele unor incidente semnalat începând de săptămâna trecută. El a afirmat că marţi a fost doborâtă încă o dronă încărcată cu explozibili, intrată în Transnistria de pe teritoriul ucrainean.

"Sincer, nu văd niciun motiv din care partea ucraineană să utilizeze astfel de metode împotriva Transnistriei. Transnistria nu ameninţă Ucraina. Am spus de mai multe ori că suntem un stat absolut paşnic", a susţinut reprezentantul administraţiei secesioniste de la Tiraspol.

Acesta a criticat Uniunea Europeană pentru ajutorul militar promis Republicii Moldova.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a făcut miercuri o vizită la Chişinău, unde a declarat că UE Uniunea Europeană are "datoria" să susţină Republica Moldova şi a afirmat că Bruxellesul ia în considerare un sprijin militar suplimentar pentru autorităţile moldovene.

Ignatiev a comentat că "astfel de declaraţii, astfel de acţiuni nu contribuie la calm, ci dimpotrivă, contribuie la tensiuni şi afectează normalizarea situaţiei.

Separatiştii pro-ruşi au respins cererea agenţiei Reuters de a relata din Transnistria, afirmând că toate acreditările jurnaliştilor străini au fost sistate după atacurile de săptămâna trecută.

Întrebat dacă poate exclude posibilitatea ca Rusia să îşi folosească baza militară din Transnistria pentru a ataca Ucraina, Ignatiev a răspuns că nu poate vorbi în numele Moscovei.

El s-a distanţat însă de remarcile unui general rus care a afirmat săptămâna trecută că unul din obiectivele războiului este de a ocupa teritorii ucrainene astfel încât să facă legătura cu Transnistria. "Cred că în astfel de condiţii dificile, trebuie să fim foarte atenţi cu declaraţiile. Şi chiar mai atenţi cu acţiunile", a comentat Ignatiev în interviu.

Reprezentantul separatiştilor a apreciat cererea Republicii Moldova de a adera la UE drept "ruptă de realitate" şi a avertizat că astfel s-ar crea un risc suplimentar de izbucnire a unor noi conflicte, deoarece Chişinăul a luat decizia "unilateral". "Moldova şi Transnistria sunt într-o stare de conflict nerezolvat (...) Un conflict nerezolvat înseamnă probabil că Moldova ar trebui mai întâi să rezolve conflictul şi abia apoi să îşi decidă viitorul politic".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb