Ecuador intră în alertă maximă după un presupus complot de asasinat vizându-l pe preşedintele Daniel Noboa
A.B.Internaţional / 19 aprilie
R.S.Internaţional / 5 aprilie
Armata israeliană a lansat, vineri, o nouă ofensivă terestră în oraşul Gaza, intensificându-şi operaţiunile în teritoriul palestinian care s-au soldat cu cel puţin 30 de morţi, potrivit Protecţiei civile, informează AFP.
S.B.Internaţional / 24 martie
Numărul palestinienilor ucişi în timpul războiului din Fâşia Gaza a depăşit 50.000, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii din această enclavă controlată de mişcarea islamistă Hamas, informează Agerpres.
M.C.Ziarul BURSA #Internaţional / 12 martie
Discursul preşedintelui Emmanuel Macron din 5 martie a fost foarte important pe fond, concis şi reuşit ca formă.
M.P.Internaţional / 17 februarie
Statele Unite au ucis un responsabil al ramurii siriene a Al-Qaida, Hurras al-Din, care şi-a anunţat recent dizolvarea, a anunţat duminică armata americană, potrivit news.ro.
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 13 februarie
S.B.Internaţional / 2 februarie
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că a ordonat lovituri aeriene militare asupra unui responsabil cu planificarea atacurilor şi a altor persoane din gruparea Statul Islamic (SI) în Somalia, informează news.ro.
R.S.Internaţional / 19 ianuarie
Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunţat că artileria şi avioanele au lovit "un număr de ţinte teroriste în nordul şi centrul Fâşiei Gaza", informează CNN.
R.S.Internaţional / 19 ianuarie
Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza urmează să intre în vigoare duminică dimineaţa, ceea ce ar putea pune capăt războiului de 15 luni, relatează AFP.
A.B.Internaţional / 21 decembrie 2024
R.S.Internaţional / 12 decembrie 2024
A.B.Internaţional / 11 decembrie 2024
A.B.Internaţional / 5 decembrie 2024
Fostul cancelar Angela Merkel a declarat joi, în faţa unei comisii parlamentare de anchetă, că participarea Germaniei la invazia militară condusă de SUA în Afganistan a fost decizia corectă, relatează dpa.
A.B.Internaţional / 2 decembrie 2024
A.B.Internaţional / 1 decembrie 2024
A.B.Internaţional / 30 noiembrie 2024
S.B.Internaţional / 28 noiembrie 2024
Premierul polonez Donald Tusk a propus la un summit cu omologii săi baltici şi nordici, în Suedia, înfiinţarea unei misiuni de poliţie la Marea Baltică, în vederea protejării unor "infrastructuri critice", informează news.ro.
A.B.Internaţional / 14 noiembrie 2024
Serviciul de securitate internă al Norvegiei (PST) a redus nivelul de ameninţare teroristă pe plan naţional de la ''ridicat'' la ''moderat'', informează Reuters şi AFP.
A.D.Internaţional / 26 octombrie 2024
Israelul a atacat ţinte militare din Iran, la primele ore ale dimineţii. Potrivit autorităţilor iraniene au fost vizate facilităţi de producere a rachetelor din trei provincii: Teheran, Khuzestan şi Ilam.
George Marinescu
A.V.
Andrei Iacomi
George Marinescu
Dan Nicolaie
Cornel Codiţă
![]() | 4.9772 |
![]() | 4.3734 |
![]() | 5.2988 |
![]() | 5.8179 |
![]() | 468.2581 |
convertor valutar
»=George Marinescu