În şcoala primară, descopeream la ora de chimie hârtia de turnesol: acea bandă de hârtie de filtru, îmbibată cu o substanţă chimică extrasa din licheni, folosită pentru a determina caracterul acid sau alcalin al unei substanţe. Banda de testare se colora diferit în contact cu un acid sau cu o substanţă alcalină. Metaforic vorbind, testul hârtiei de turnesol desemnează un lucru care arată adevarata natură a unei persoane, oricât ar încerca ea să ascundă aceasta. Îl vom supune pe dl Călin Georgescu la un astfel de test, utilizând declaraţiile sale faţă de eliminarea fizică de către armata americană a generalului iranian Qasem Suleimani în contrapondere cu cele ale preşedintelui Donald Trump.
• Cine a fost Suleimani?
Pentru a nu fi acuzat de părtinire, voi apela la o sursă independentă în ceea ce priveşte detaliile biografice ale generalului. Conform Wikipedia, Qasem Suleimani a fost "un general iranian din cadrul Corpului Gărzilor Revoluţionare Islamice şi din 1998 comandantul trupelor Quds, o divizie responsabilă cu operaţiunile externe şi considerată de către SUA, Arabia Saudită, Israel şi majoritatea statelor europene ca o organizaţie paramilitară teroristă". El a fost ucis, în data de 3 ianuarie 2020, în urma unui atac aerian ordonat de preşedintele Trump, în apropierea aeroportului internaţional din Bagdad.
• Poziţia preşedintelui Trump
La scurt timp după îndeplinirea ordinului său, preşedintele Trump a emis un comunicat de presă pe care îl reproducem, în mare parte, mai jos (nn: traducerea ne aparţine).
"Mar-a-Lago
Palm Beach, Florida
3: 13 P.M. EST
PREŞEDINTELE: Bună tuturor! Ei bine, vă mulţumesc foarte mult. Şi bună-ziua!
Ca preşedinte cea mai înaltă şi solemnă datorie este apărarea naţiunii noastre şi a cetăţenilor sai.
Azi-noapte, la comanda mea, Statele Unite au executat cu succes o lovitură de precizie perfectă care l-a omorat pe teroristul numărul unu de oriunde din lume, Qasem Soleimani.
Soleimani plănuia un atac sinistru şi iminent asupra diplomaţilor americani şi personalului militar, dar l-am prins în acţiune şi l-am terminat.
Sub conducerea mea, politica Americii este fără ambiguitate. Teroriştilor care răniţi sau intentionaţi să răniţi orice american, vă vom găsi; noi vă vom elimina. Noi ne vom proteja întotdeauna diplomaţii, membrii armatei, toţi americanii şi aliaţii noastri.
De ani de zile, Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice şi brutala sa Forţă Quds - sub comanda lui Soleimani - au ţintit, rănit şi omorât sute de civili americani şi militari.
Recentele atacuri asupra ţintelor SUA din Irak, inclusiv loviturile de rachetă care au omorat un american şi au rănit grav patru militari americani, cât şi un atac violent asupra ambasadei nostre din Bagdad au fost realizate la comanda lui Soleimani.
Soleimani a făcut din moartea unor persoane inocente pasiunea sa bolnavă, contribuind la comploturi teroriste cât mai departe la New Delhi şi Londra.
Astăzi ne amintim şi onorăm victimele multiplelor atrocităţi ale lui Soleimani şi avem satisfacţia de a şti că domnia sa de teroare s-a terminat.
Soleimani a comis acte de teroare pentru a destabiliza Orientul Mijlociu în ultimii 20 de ani. Ce a făcut ieri Statele Unite trebuia făcut cu mult timp în urmă. O mulţime de vieţi ar fi fost salvate.
Am adânc respect pentru poporul iranian. Ei sunt oameni remarcabili cu o moştenire incredibilă şi potenţial nelimitat. Nu urmărim schimbare de regim. Totuşi, agresiunea regimului iranian în regiune, inclusiv utilizarea de intermediari ca luptători pentru a destabiliza vecinii trebuie să înceteze şi trebuie să înceteze acum. (...)
Vă mulţumesc. Dumnezeu să vă bincuvânteze. Dumnezeu să binecuvânteze pe marii noştri militari. Şi Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite ale Americii. Vă mulţumesc foarte mult. Vă mulţumesc.
Sfârşit.
3:18 P.M. EST"
• Poziţia domnului Georgescu
Invitat să prezinte pentru un blog aspecte privind situaţia politică internaţională (Forumul tarilor Nealiniate, Calin Georgescu - Ne apropiem de marea trezire, 8 luni în urmă), personajul nostru are o intervenţie care ridică multe semne de întrebare. În contextul in care se discuta de accidentul de elicopter al preşedintelui iranian Raisi, dl Georgescu doreşte să aducă brusc în discuţie şi cazul generalului Suleimani, dialogul (ce merită a fi vizionat pentru jocul de scenă) decurgând după cum urmează:
"Georgescu: Eu aş vrea să menţionez, înainte de a intra foarte pe scurt în ce aţi menţionat, de generalul.... (nn: pauză de gândire, mişcă degetele în căutarea numelui).
Moderator: Generalul Suleimani.
Georgescu (nn: confirmă): ...Suleimani, care în drum spre ambasada din Damasc, în vizită, exact atunci a venit o rachetă exact în maşina lui."
Atitudinea de sprijin a moderatorului, similara cu cea a unui sufleor de teatru, ridică un steag roşu. Lăsând la o parte ipoteza unei intuiţii remarcabile/citirii gândurilor, să remarcăm că este rezonabil să crezi că moderatorul ştia la ce general dorea să se refere invitatul său, în condiţile stabilirii cu acesta, în avans, a ceea ce urma să spună. Altfel spus, naraţiunea urma posibil un punctaj prestabilit în comun de cei doi (sau de alţi actori statali sau nestatali). Să mai adăugăm că dl Georgescu dă informaţii incorecte, atacul aerian fiind executat de o dronă aeriană americană lângă aeroportul din Bagdad (Irak), la întoarcerea generalului de la Damasc (Siria). Nu cu una, ci cu zece rachete pentru maşina sa şi cea însoţitoare a gărzilor de securitate. Şi nu la ducerea în Siria, când avioanele americane pregătite de lovitură au fost retrase, întrucât generalul se deplasa într-un avion comercial cu civili la bord.
Dl Georgescu se reîntoarce imediat la subiectul prăbuşirii elicopterului preşedintelui iranian pe care îl prezinta în tentă conspiraţionistă şi ţine să încrimineze presa din România pentru prezentarea accidentului ca fiind datorat vremii nefavorabile. În cuvintele sale: "nici pomeneală de aşa ceva. E aceaşi situaţie ca şi cu generalul Suleimani, un erou al poporului iranian". Din afirmaţiile de mai sus rezultă că generalul Suleimani, prezentat ca teroristul numărul unu mondial de Trump, este pentru dl Georgescu un erou. Desigur, dl Georgescu are dreptul la o opinie şi poate să îmbrăţişeze punctul de vedere oficial iranian. Dar este greţos să vezi, acum, eforturile sale de a linge acolo unde a scuipat, în căutarea unui semn de bunăvoinţă cât de mic de la vârful administraţiei americane. Iar Elon Musk sau Mario Nawal îl sprijină, posibil în numele extinderii unei alianţe internaţionale conservatoare, pe post de nou Comintern (internaţionala comunistă) pe invers. Aceeaşi alianţă care atacă politic, în prezent, la baionetă Marea Britanie şi Germania, oferind sprijin unor partide ca Reform UK (Nigel Farage) si AfD (Alice Weidel).
PS 1: Potrivit unui comunicat de presă al cunoscutului canal de televiziune arab Al Jazeera, ancheta finală a Consiliului Suprem al Marelui Stat Major al Forţelor Armate Iraniene a concluzionat că "apariţia bruscă a unei mase groase de ceaţă densă şi în urcare a dus la izbirea elicopterului (nn- preşedintelui Raisi) de munte". De asemenea, raportul a precizat că nu au fost identificate semne de sabotaj asupra pieselor şi sistemelor. Deci cum rămâne cu "nicipomeneală de aşa ceva" si teoriile conspirationiste ale dlui Georgescu?
PS 2: Ce părere are dl Georgescu că Iranul a emis mandat de arestare pentru preşedintele Trump ca urmare a morţii generalului Suleimani, cel pe care îl consideră erou?
Opinia Cititorului