Putin şi Pezeshkian îşi exprimă sprijinul necondiţionat pentru Bashar al-Assad

A.B.
Internaţional / 2 decembrie 2024

Putin şi Pezeshkian îşi exprimă sprijinul necondiţionat pentru Bashar al-Assad

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi preşedintele iranian, Masud Pezeshkian, şi-au exprimat luni, în timpul unei conversaţii telefonice, sprijinul "necondiţionat" pentru regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, care se confruntă cu o ofensivă a grupărilor islamiste, informează EFE.

"S-a exprimat sprijinul necondiţionat pentru acţiunile legale ale autorităţilor siriene pentru a restabili ordinea constituţională şi integritatea teritorială a ţării", a informat Kremlinul într-un comunicat.

Preşedinţii Vladimir Putin şi Masud Pezeshkian au abordat "agresiunea pe scară largă a grupărilor teroriste şi formaţiunilor armate", pe care au interpretat-o ca o încercare de "subminare a suveranităţii şi stabilităţii politice, sociale şi economice a statului sirian".

Cei doi şefi de stat au subliniat, de asemenea, importanţa coordonării eforturilor diplomatice în cadrul formatului Astana cu participarea celor trei garanţi ai încetării focului: Rusia, Iran şi Turcia, notează EFE.

De altfel, adjunctul ministrului rus de externe, Andrei Rudenko, a spus luni dimineaţa, în declaraţii difuzate de agenţia oficială TASS, că Rusia nu exclude o întâlnire tripartită.

Sâmbătă, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a purtat conversaţii telefonice cu omologii săi din Iran şi Turcia, scrie EFE.

Contingentul rus din Siria a recunoscut duminică că a bombardat poziţiile rebele din provinciile Idlib, Hama şi Alep în coordonare cu armata siriană.

Atât presa oficială, cât şi ONG-ul Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, au informat de mai multe zile despre atacuri ale aviaţiei ruse, menţionează EFE.

În luna septembrie 2015, preşedintele Vladimir Putin a ordonat o operaţiune militară care a împiedicat răsturnarea preşedintelui Assad.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7728
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2971
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9880
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.2758

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb