Freshful by eMAG a lansat la 1 noiembrie, serviciul pentru colectarea ambalajelor cu garanţie direct de la uşa clientului, potrivit comunicatului primit la redacţie. În ritmul actual, serviciul lansat la începutul lunii va depăşi pragul de un milion de ambalaje SGR procesate până la finalul lui noiembrie.
Iniţial, serviciul de colectare a fost susţinut de două aparate RVM instalate în depozitul Freshful. Interesul clienţilor a depăşit toate aşteptările, astfel incât, Freshful a investit rapid în trei noi aparate RVM, crescând capacitatea de procesare la peste 50.000 de ambalaje pe zi. Această capacitate este susţinută operaţional de personal care lucrează 24/7.
"Procesul pentru client e foarte simplu, preluăm ambalajele într-un sac sigilat, direct de la uşă. De acolo, ne ocupăm noi de tot. Simplitatea procesului a dus la o cerere foarte mare, dar într-o săptămână ne-am adaptat şi am adăugat capacităţi suplimentare. Este un proiect complex din punct de vedere tehnic şi operaţional, lucrăm la el de şase luni, dar avem satisfacţia că am găsit şi implementat un sistem prin care ne ajutăm clienţii să-şi recupereze garanţia SGR fără efort", a declarat Tudor Mihăilescu, General Manager Freshful.
Serviciul de colectare a ambalajelor cu garanţie din cadrul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR) a fost lansat cu o campanie prin care Freshful oferă 1 leu pentru fiecare ambalaj returnat, dublu faţă de valoarea standard, în prima lună de implementare. Pentru a putea preda ambalajele cu siglă SGR clienţii au nevoie să folosească sacii special dezvoltaţi de Freshful care au un sistem special de sigilare. Primii saci au fost oferiţi gratuit, în limita a trei bucăţi per client, iar după acest prag fiecare sac va putea fi comandat la preţul de un leu. Sacul are un volum de 70 de litri şi are capacitatea de aproximativ 18-20 de PET-uri de 2L.
Clienţii pot opta pentru a retrage banii pe card din contul de client sau pot alege să-i folosească sub formă de FreshPoints pentru plata următoarelor comenzi, intrând astfel şi în programul de loialitate al Freshful.