Al patrulea mare producător mondial de baterii, compania sud-coreeană SK On, a declarat starea de criză, pe fondul vânzărilor dezamăgitoare de automobile electrice în Europa şi SUA, după cum scrie Financial Times.
SK On, subsidiară a companiei SK Innovation, a înregistrat 10 pierderi trimestriale consecutive, de la desprinderea de compania mamă în 2021, în condiţiile în care datoriile nete au crescut de peste cinci ori, de la 2,9 miliarde de woni (2,1 miliarde de dolari) la 15,6 miliarde de woni.
Acumularea accelerată a pierderilor a determinat conducerea companiei să declare "starea de urgenţă" şi să anunţe măsuri de restructurare şi reducere a costurilor.
Directorul executiv Lee Seok-hee a trimis o scrisoare angajaţilor în care se arată că "suntem cu spatele la zid" şi "ar trebui să fim cu toţii uniţi".
FT scrie că printre soluţiile analizate se află fuziunea dintre SK Innovation şi SK E&S, filiala grupului specializată în producţia de gaze natural lichefiate.
Situaţia actuală a companiei SK On este rezultatul deciziilor de investiţii în SUA şi Europa, care au fost fundamentate pe prognoze nerealiste de creştere a cererii de automobile electrice. Între timp, compania SK On a anunţat concedieri la fabrica din statul american Georgia şi a amânat lansarea celei de-a doua fabrici în Kentucky, un proiect comun cu Ford, după cum arată FT.
Din fericire, compania SK Innovation mai deţine şi cea mai mare rafinărie din Coreea de Sud, SK Energy, care prognozează "marje solide de rafinare, susţinute de cererea fermă".
Un alt mare producător de baterii, LG Energy Solution, a anunţat profituri sub estimările analiştilor în al doilea trimestru din 2024, motivul fiind acelaşi, scăderea cererii pentru automobilele electrice.
Conform ştirilor din presa internaţională, producătorii chinezi de baterii CATL şi BYD domină industria mondială, cu o cotă de piaţă combinată de 53,2 %, potrivit companiei de consultanţă SNE Research.
FT subliniază că "industria bateriilor din Europa se confruntă cu declinul vânzărilor de automobile electrice", iar astfel "producătorii sunt forţaţi să anuleze sau să amâne proiecte care ar fi dus la alimentarea a circa 2 milioane de automobile electrice pe an".
Compania suedeză Northvolt, considerată pionier al producţiei de baterii din Europa, a anunţat recent amânarea construirii de noi fabrici în Germania, Canada şi Suedia, după ce a pierdut un contract de circa 2 miliarde de dolari cu BMW, pe fondul eşecului de a asigura scalabilitatea producţiei. Presa din Suedia a scris în ultimele luni despre numeroase decese neexplicate ale angajaţilor companiei.
Financial Times mai scrie că PowerCo, divizia de baterii de la Volkswagen, a amânat anul trecut pentru o perioadă nedeterminată decizia de a construi o a patra fabrică de baterii în Europa, după ce în 2021 şi-a propus să construiască şase până în 2030.
Până şi companiile chineze au început să se retragă din Europa, după cum mai arată FT. Compania chineză Svolt a renunţat în luna mai la planurile de a construi o fabrică de baterii în Germania. Decizia a fost justificată prin "incertitudinea privind planificarea, tarifele şi subvenţiile, precum şi pierderea unui client important".
FT subliniază că "fabricile de baterii sunt operaţiuni complexe, cu o mare intensitate a capitalului, ceea ce creează probleme pentru noii veniţi", care "trebuie să se adapteze cerinţelor clienţilor la o scară suficient de mare pentru a reduce costurile la acelaşi nivel cu operatorii tradiţionali asiatici".
Din păcate, Financial Times nu subliniază şi faptul că toate reglementările Uniunii Europene reprezintă obstacole insurmontabile pentru construirea unei industrii competitive a bateriilor în Europa.
"Europenii nu au un istoric de producţie semnificativ, nu pot opera la scară largă şi nu şi-au asigurat lanţurile de aprovizionare", a declarat Tim Bush, analist la UBS, pentru FT, care a mai subliniat că "pentru producătorii asiatici de baterii, întrebarea este cum să navigheze cel mai bine în această perioadă de creştere dezamăgitoare", în timp ce "pentru producătorii europeni de baterii, întrebarea este dacă mai au un viitor".
Răspunsul este evident pentru cei care au cunoştinţe elementare de fizică şi teoria sistemelor complexe.
1. Oare?
(mesaj trimis de Dan Coe în data de 29.07.2024, 05:57)
Cererea de capacitati de stocare a energiei electrice e in crestere iar statele vor acorda subventii in acest sector. Daca cererea e temporar in scadere ptr. bateriile auto produatorii se pot orienta spre bateriile de stocare a energiei ca nu e mare diferenta.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2024, 08:46)
După terminarea subvențiilor pt. mașini, vin subvențiile pt capacități de stocare, capitalism pe pâine. :
Nu vine nimic, pe rezidential nu sunt aceleași nevoi de stocare. : 5-10 kw nu seamănă cu 40-60 kw, o subvenție concretă nu seamănă cu una ipotetică.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2024, 06:35)
a vazut cineva bula de pret marfuri pe Germanium?
- asta va deschide in fata noi forme de capacitati productie etc….
s c c r e t