Sfârşitul lumii în trei variante

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Miscellanea / 19 iulie 2010

Sfârşitul lumii în trei variante

Cum, când şi de ce, sunt cele trei întrebări legate de sfâr-şitul lumii, care preocupă o bună parte din omenire de câteva mii de ani. Prezentăm mai jos trei ipoteze, cele mai vehiculate în ultima perioadă. Se poate observa că odată cu trecerea anilor şi evoluţia ştiinţei, scenariului apocaliptic este tot mai rafinată, amănuntele fiind tot mai greu de combătut. Trebuie menţionat că sfârşitul acestei lumi nu este echivalent cu dispariţia completă a omenirii. Dacă în două cazuri umanitatea este obligată să evolueze către un alt nivel, fiind vorba mai mult de o apocalipsă a actualei societăţi cu tot ce înseamnă ea, în al treilea caz viaţa pe Terra va dispărea complet.

1. Exploziile solare

Prima ipotează este girată de o instituţie de mare prestigiu: NASA. Concret, Pământul va fi lovit de radiaţii magnetice care vor atinge un nivel fără precedent, a declarat doctorul Richard Fisher, director al diviziei de heliofizică din cadrul acesteia. Exploziile solare din jurul anului 2013 vor provoca aceste fenomene. Reţelele electrice s-ar putea supraîncălzi, transportul aerian va fi perturbat, iar dispozitivele şi aparatura electronică, cele de navigare şi sateliţii majori s-ar putea opri din funcţionare. Sistemul bancar ar fi pus la pământ instantaneu iar comunicaţiile ar dispărea şi ele. "Ştim că se apropie, dar nu ştim cât de rău va fi. Aceasta va perturba dispozitive de comunicare, cum ar fi sateliţi şi navigarea auto, transportul aerian, sistemul bancar, calculatoarele noas-tre, tot ceea ce este electronic. Furtuna va provoca probleme majore în întreaga lume. Zone mari vor rămâne fără alimentare cu energie electrică, iar refacerea infrastructurii va reprezenta un obiectiv greu de realizat, întrucât acest lucru cere timp" a declarat doctorul Fisher, într-un interviu pentru The Daily Telegraph. Practic întreaga economie mondială va fi pusă pe butuci, existând posibilitatea să nu-şi mai revină niciodată la forma pe care o cunoaştem în acest moment. Oamenii de ştiinţă apreciază că ar putea fi luate unele măsuri de precauţie, care să limiteze dezastrul. Un amănunt important, Registrul Naţional de Risc, înfiinţat în 2008 în Marea Britanie elaborează deja planuri privind măsurile care ar trebui luate în cazul unei întreruperi complete a livrărilor de energie electrică.

2. Calendarul Maya, 21 decembrie 2012

"Sfârşitul timpului" va avea loc pe 21 decembrie 2012, data la care Calendarul Maya se încheie brusc. Într-un raport al Pentagonului, acest lucru este tradus prin faptul că timpul va ajunge la zero, clima se va schimba definitiv, iar ADN-ul uman va fi complet reprogramat. Din nou putem vorbi despre dispariţia actualei ordini mondiale, dar omenirea îşi continuă drumul. Conform mayaşilor, în 2012 omenirea va afla tot adevărul, conceptele actuale de timp şi spaţiu vor fi depăşite şi va avea loc trecerea spre a patra dimensiune. Cultura maya susţine că trăim într-un univers ciclic, existând perioade de maximă creaţie şi perioade de distrugere, pentru regenerare. Practic, în 2012 se încheie un ciclu al evoluţiei şi se trece la nivelul superior, unul fără nicio legătură cu ceea ce cunoaştem astăzi.

3. Prăbuşirea planetei Mercur

Acesta este scenariul cel mai înfiorător, dar sunt şanse mici să aibă loc în viitorul apropiat. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că şi planeta Mercur ar putea să fie un pericol pentru omenire. Gregory Laughlin, de la Universitatea din California, a ajuns la concluzia că sistemul solar nu este foarte stabil. Practic, gravitaţia lui Jupiter poate influenţa orbita lui Mercur, făcând-o să se suprapună cu cea a lui Venus. Pentru un neavenit asta nu înseamnă nimic, dar pentru un om de ştiinţă este echivalent cu trimiterea sistemului solar în haos. Există mai multe scenarii legate de "defectarea" planetei Mercur, în unul dintre ele, aceasta loveşte direct Pământul, ceea ce ar însemna dispariţia completă a vieţii pe Planeta Albastră. Există şi o veste bună, sunt şanse de doar 1% să murim din cauza planetei Mercur înainte de a fi distruşi de soare, asta peste câteva miliarde de ani.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb