SIBEX Cotaţia futures a euro, în scădere

S. N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 25 ianuarie 2016

Pe piaţa futures de la Sibiu ultima şedinţă a săptămânii trecute a fost una la fel de slabă ca şI predecesoarele sale, volumul total ajungând cu greu la 20 de contracte futures cu o valaore de 240.356 lei. Pentru prima dată în acest an cel mai tranzacţionat produs nu a fost derivatul pe indicele Dow Jones ci derIvatul pe cursul euro/dolar. Diferenţa între acestea a fost însă de numai câteva contracte. Astfel, derivatul pe cursul de schimb a atras un total de 13 contracte, dintre care 8 pe scadenţa martie (EUUSR 16C) şi 5 pe scadenţa iunie (EUUSR 16F). Pentru ambele termene moneda unică s-a depreciat, scăderea fiind însă mai consitentă pe scadenţa apropiată (n.r.- martie). În raport cu aceasta, euro a fost estimat la 1,0860 USD, după o scădere de 1,31% faţă de "stat of day price". Pentru iunie euro a închis la 1,0880 USD, cotaţie în minus cu 0,34% faţă de "start of day price". Şi pe plan extern euro continuă să "survoleze" pragul de 1,09 USD, recentele comentarii ale lui Mario Draghi menţinând sub presiune moneda comună.

În ceea ce priveşte derivatul pe indicele Dow Jones s-a observat un volum în scădere faţă de zilele anterioare. Pentru DEDJIA 16C (n.r. - scadenţa martie), participanţii au încheiat doar 6 contracte, pe fondul unei evoluţii pozitive concludente, soldată cu un plus de 302 de puncte faţă de închiderea din sesiunea de joi 21 ianuarie. În balanţă cu "start of day price"(1) creşterea s-a cifrat la 34 de puncte. Direcţia pozitivă a reflectat evoluţia de la NYSE, unde ziua de vineri a fost una "verde", cotaţiile indicilor reprezentativi revenindu-şi după vânzările masive de la mijlocul săptămânii. Dow Jones a câstigat 200 de puncte iar S&P 500 a închis peste nivelul de 1900 de puncte pentru prima dată după 6 şedinţe, dar ambii indici sunt în continuare cu circa 7% sub nivelurile de la începutul anului.

Şi pe derivatul pe petrol s-a înregistrat un contract vineri la Sibex, cotaţia barilului apreciindu-se spectaculos cu 8,18% la 32 USD pentru scadenţa februarie, în ton cu evoluţia de pe pieţele externe.

Volumul total realizat săptămâna trecută la bursa sibiană a fost de 149 de contracte.

(1) preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb