SIBEX Dinamica preţului futures al Dow Jones, sursa lichidităţii Sibex

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 10 februarie 2014

În prima săptămână din februarie, speculatorii de la Sibex s-au menţinut destul de activi, volumul urcând la 13.613 contracte, media zilnică fiind peste 2.700 de contracte. Cea mai bună şedinţă s-a înregistrat joi, 6 februarie, când numărul contractelor a fost de 3.713. Cea mai slabă sesiune a fost chiar ultima a săptămânii, când volumul s-a redus până la 1.668 de contracte cu o valoare de 24,5 milioane de lei.

Vineri am asistat, aşadar, la o reducere a turaţiei, în pofida unei direcţii pozitive generoase, mai ales pentru cotaţia futures a Dow Jones, dar şi pentru euro în raport cu dolarul. Derivatul pe cel mai urmărit indice american şi-a tăiat totuşi partea leului, cu aproape 1.200 de contracte pe scadenţa martie. Cotaţia DEDJIA_RON a crescut puternic, cu 170 de puncte şi a închis la 15.730 de puncte. Raportat la întreaga săptămână, cotaţia indicelui a reuşit să închidă pe plus cu 70 de puncte peste nivelul din 31 ianuarie. Revenirea a fost oarecum surprinzătoare, mai ales după ce în prima şedinţă a săptămânii cotaţia sa se depreciase cu nu mai puţin de 347 de puncte. Apoi, pe fondul publicării rezultatelor unor companii importante şi a noilor rapoarte economice, creşterile au revenit, mai timid marţi şi miercuri, pentru ca şedinţele de joi şi vineri să fie decisive, prin creşterile ample consemnate. Această dinamică a preţului a fost de altfel şi sursa celei mai mari părţi din lichiditatea pieţei sibiene, DEDJIA_RON producând în cele cinci şedinţe peste 80% din volumul pieţei. Optimismul a avut o bază solidă în evoluţia de pe piaţa americană, unde ultimele două sesiuni au adus cel mai bun "raliu" pentru două zile consecutive din octombrie încoace, în contextul în care creşterea economică a părut destul de puternică pentru a suporta reducerea stimulentelor.

Perechea euro/dolar, tranzacţionată în lei, a totalizat vineri 281 de contracte pe scadenţa martie. Preţul futures al euro a avut un final de săptămână bun faţă de dolar, înregistrând pe piaţa sibiană o creştere de 0,36%, la o cotaţie de 1,3636 USD.

Pe segmentul derivatelor pe mărfuri specularea preţului aurului nu s-a remarcat, volumele fiind mici. În schimb, ceva mai mult interes s-a observat pentru derivatul pe petrol, având simbolul DEOIL_LSC martie 2014. S-au înregistrat 73 de contracte, iar cotaţia a crescut cu 2,3 dolari, la 99,9 dolari pe baril.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cazinoul Sibex: o Gaura Neagra perpetuu fara Spirala ! 

    Adica dinamica - vartej_coiu` - care nu antreneaza nimic in miscarea ei ! 

    Ventilatoru` - `elixu` - dreaq`= care desi se invarte, nu face absolut niciun curent ! 

    1. Lasati dreaq` zgomotu` = reclama si publicitatea pentru jocurile de noroc bursier. 

      Voi nu vedeti ca - tot - nu va aude nimeni ?  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb