SIBEX Dolarul şi Dow Jones s-au întărit, pe fondul ştirilor economice pozitive din SUA

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 29 septembrie 2014

La Sibex, ultima zi a săptămânii trecute a readus cotaţia derivatului pe Dow Jones peste pragul de 17.000 de puncte, mai exact la 17.025 puncte, pe fondul unei creşteri generoase de 135 de puncte. Pe acest fond pozitiv, speculatorii au încheiat 1.218 contracte DEDJIA_RON decembrie, nici un alt produs nereuşind să se apropie de acest nivel de lichiditate. Rebound-ul cotaţiei Dow Jones a venit la doar o zi după ce valoarea se depreciase cu 248 de puncte (n.r. - joi 25.09), când pe piaţa americană s-a consemnat cea mai mare scădere din iulie încoace. Revenirea pe plus de vineri a fost susţinută tot de piaţa de la New York, indicii reprezentativi apreciindu-se după ce rezultatele unor companii au depăşit estimările şi după ce datele au indicat cea mai rapidă creştere economică din 2011 încoace.

"Săptămână trecută cotaţia futures a Dow Jones s-a asemănat cu un carusel, când verde când roşu, asigurând un teren de manevră pe alocuri spectaculos jucătorilor care intră şi ies des de pe poziţii, încercând să obţină profit speculativ atât din creşteri cât şi din scăderi", a explicat un broker. Per ansamblu însă, raportat la nivelul din urmă cu o săptămână, cele cinci şedinţe ale perioadei 22-26.09 s-au încheiat cu o depreciere de 179 de puncte a cotaţiei DEDJIA_RON decembrie, poziţiile deschise pe vânzare fiind câştigătoare.

Perechea euro/dolar a atras vineri 124 de contracte pe scadenţa decembrie, speculatorii mizând din nou pe scăderea monedei unice. De această dată euro a pierdut cu 0,49% faţă de dolar, coborând de puţin sub nivelul de 1,27 USD (n.r. - 1,2690 USD). Şi pe plan extern moneda "unchiului Sam" a avansat puternic faţă de euro, atingând cel mai bun nivel din un an şi 10 luni, pe fondul creşterii rapide a economiei americane şi înainte de întâlnirea de politică monetară a Băncii Centrale Europene din 2 octombrie, în care se va analiza regresul economic din euro-regiune.

Un nivel mai bun ca de obicei s-a înregistrat pe derivatul care urmăreşte evoluţia acţiunilor Apple Inc. Simbolul DEAPL decembrie a atras 120 de contracte, iar cotaţia futures a unei acţiuni a crescut cu 2,45% la 100,55 dolari.

Pentru derivatul care urmăreşte preţul petrolului, s-au consemnat 90 contracte DEOIL_LSC pe scadenţa noiembrie. Preţul unui baril a fost estimat 93,73 USD, în creştere cu 1,32%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb