La Sibex, pe fondul unei tendinţe descendente dominante, vânzătorii au fost cei care au făcut jocurile în prima jumătate din şedinţa de la debutul săptămânii. Totuşi, după ora 16.00 au apărut semnale pozitive pe segmentul indici. Variaţiile erau însă destul de mici, fapt care a determinat şi un interes redus. În contextul dat se observau 263 de contracte încheiate până la ora 16.15. Valoarea tranzacţiilor era de 3,4 milioane lei. Piaţa sibiană a urmărit, în linii mari, evoluţia externă, pe pieţele futures din SUA şi Europa înregistrându-se scăderi. Deprecierile de pe bătrânul continent au venit după ce Agenţia de rating Fitch a retrogradat Italia la nivelul BBB+ cu perspectivă negativă, în condiţiile situaţiei politice tensionate de după alegeri.
Dintre produsele intrate în jocul speculativ, derivatele pe Dow Jones s-au menţinut cele mai căutate. Numărul contractelor DEDJIA_RON martie, încheiate până la ora 16.15 era de 165. Până la ora 16.00, cotaţia indicelui a înregistrat o evoluţie negativă. Apoi, după perfectarea câtorva tranzacţii, imediat după ora men-ţionată a intrat pe creştere şi acumula 12 puncte, valorând 14.385 de punc-te. Pe piaţa americană la termen se consemna o evoluţie "roşie", după ce un raport a indicat că perspectivele industriale din China au crescut cu cel mai slab ritm din 2009 încoace. Evoluţia precizată vine după ce Dow Jones Industrial Average a atins săptămâna trecută maximul istoric la NYSE.
Pentru perechea euro/dolar, tranzacţionată în lei, interesul speculativ înregistrat după aproape şapte ore de tranzacţionare era modest. Numărul contractelor încheiate era de 54 pe scadenţa iunie. Pentru aceasta, moneda unică pierdea 0,12% faţă de dolar şi era cotată la 1,3 USD. Pe pieţele valutare externe, dolarul s-a apreciat faţă de cele mai multe dintre valutele importante, atingând maximul din trei ani şi jumătate faţă de yen şi cel mai bun nivel din trei luni faţă de euro. Moneda euro continuă să pară vulnerabilă la situaţia din Italia şi la speculaţiile că Banca Centrală Europeană ar putea să-şi slăbească politica monetară pentru a revigora creşterea economică. În opoziţie, în SUA, datele bune privind angajările au încurajat speculaţiile că FED ar putea stimula prin măsuri de politică monetară cererea de dolari.
Se mai tranzacţiona la nivel modest şi aurul, numărul contractelor SIBGOLD_RON aprilie fiind de numai 10. Uncia pierdea 2,3 USD şi era cotată la 1579 USD.
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.15.