La Sibex, în cea de a doua şedinţă a săptămânii, participanţii au ridicat ritmul plasamentelor, după ce luni s-a consemnat una dintre cele mai slabe şedinţe din acest an, cu un volum sub 700 de contracte. La ora 17.15, numărul contractelor futures era deja de aproape 1.000, iar valoarea tranzacţiilor era de 13,8 milioane de lei. Jucătorii au speculat pe fondul unor evoluţii mixte ale cotaţiilor, dar după ora 17.00 se observau preponderent creşteri.
Cele mai multe contracte se înregistrau în sectorul derivatelor pe indici, participanţii neavând motive să-şi schimbe ţintele speculative, cu atât mai mult cu cât evoluţia cotaţiilor DEDJIA_RON a fost, în ultima perioadă una destul de volatilă. La Sibex, cotaţia Dow Jones pentru scadenţa martie creştea după jumătate de zi cu 88 de puncte la 15.830 de puncte, iar numărul contractelor era de 670. Creşterea era înregistrată în contextul în care cotaţia indicelui DJIA avea o evoluţie pozitivă şi în SUA, unde discursul noului preşedinte al FED, Janet Yellen, despre nevoia de implicare mai mare pentru readucerea pieţei muncii la niveluri sănătoase a avut efecte pozitive, în contextul în care este clar că Banca Centrală Americană va continua să reducă programul său de achiziţii de obligaţiuni.
În sectorul derivate pe cursuri de schimb, perechile valutare care au atras jucătorii au fost în primul rând euro/dolar şi, la nivel mult mai modest, euro/yen japonez. Pentru EUR/USD_RON martie numărul contractelor era de 178, iar moneda unică creştea cu 0,18%, valorând 1,36660 USD. Euro câştiga teren şi în faţa monedei japoneze, fiind cotat la 139,35 yeni pentru martie, în urcare cu 0,10%.
Pe segmentul futures pe mărfuri, erau speculate aurul şi petrolul. Pentru metalul galben interesul era ceva mai bun faţă de aurul negru, cu 78 de contracte pe scadenţa februarie. Cotaţia aurului creştea cu 4,6 USD, la 1.280 dolari pe uncie. Pentru DEOIL_LSC, cotaţia era estimată la 99,95 dolari pentru scadenţa martie, preţ în urcare cu numai 0,02%. Lichiditatea era modestă, cu 16 contracte.
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30.