SIBEX Lichiditate în creştere pe fondul pariurilor pe scăderea Dow Jones

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 15 octombrie 2013

În prima jumătate din şedinţa de la debutul săptămânii de pe piaţa Sibex s-a observat un interes foarte bun pentru speculaţii, în contextul unor fluctuaţii ample. La ora 16.45 numărul contractelor futures realizate se ridica la 1.230, iar valoarea tranzacţiilor era de peste 17 milioane lei.

Raportat la produsele intrate în jocul speculativ, jucătorii continuau să fie fideli derivatului pe indicele Dow Jones. Intensitatea la tranzacţionare a crescut imediat după deschiderea de la NYSE, jucătorii triplând volumul pe acest simbol în doar câteva minute. Ca urmare, numărul contractelor DEDJIA_RON decembrie încheiate până la ora 16.45 era de 1.035. Cotaţia indicelui scădea cu 95 puncte, la 15.080 puncte. Dacă la sfârşitul săptămânii trecute se observa o tendinţă accentuată de scădere a numărului de poziţii deschise pe DEDJIA_RON, de această dată situaţia s-a schimbat în primele ore ale zilei. Astfel, până spre prânz se consemnaseră aproape 500 noi deschideri, totalul poziţiilor revenind peste pragul de 1.000. "Creşterea numărului de poziţii poate fi explicată în două feluri: la origine sunt ori speculatorii de o zi care au iniţiat strategii şi vor închide pe final de sesiune, ori dacă la final vom avea tot un total pe creştere, este vorba de jucători care au iniţiat strategii pe mai multe zile, mizând fie pe continuarea scăderilor, fie pe revenirea pe plus", a explicat un broker. La jumătatea zilei, mai veridic părea primul scenariu, întrucât numărul poziţiilor DEDJIA_RON scăzuse deja la 686 la ora 16.45. Pe piaţa americană futures-ul indica scăderi, confirmate la deschiderea NYSE, în contextul în care politicienii şi-au continuat disputele asupra planurilor privind cheltuielile şi împrumuturile, cu trei zilei înainte ca guvernul să atingă plafonul maxim de îndatorare. "Spectrul unui faliment guvernamental, care ar face din SUA prima ţară occidentală care să se confrunte cu această situaţie de la Germania nazistă încoace, pluteşte asupra pieţelor şi cauzează o stare accentuată de pesimism", a mai spus brokerul citat.

Speculatorii mai pariau şi pe evoluţia aurului, încheind 66 contracte SIBGOLD şi 17 contracte SIBGOLD_RON pe scadenţa octombrie. Preţul metalului preţios creştea cu 16,4 şi 15,5 dolari, la 1285,4 respectiv 1283,1 USD/uncie.

Pentru perechea euro/dolar, tranzacţionată în lei, interesul speculativ era redus. Numărul contractelor încheiate era de 51 pe scadenţa decembrie. Pentru aceasta, moneda unică creştea cu 0,30% faţă de dolar şi era cotată la 1,35930 USD.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.45.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb