SIBEX Lichiditatea derivatelor scârţâie, în lipsa reperelor din SUA

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 18 februarie 2014

Săptămâna a debutat cu creşteri la Sibex, conform datelor din prima jumătate a şedinţei de luni. Lichiditatea a rămas însă redusă, numărul contractelor încheiate până la ora 17.15 cifrându-se la numai 363, cu o valoare de 4,61 milioane de lei. Principala cauză a scăderii lichidităţii este faptul că piaţa bursieră americană s-a aflat în vacanţă luni, piaţa fiind închisă datorită sărbătorii naţionale a "Zilei Preşedintelui" (Presidents' Day Washington's Birthday), care are loc anual, în cea de a treia zi de luni din februarie.

Chiar şi aşa, cel mai speculat produs futures, era derivatul pe indicele Dow Jones, fapt destul de lesne de ghicit, în contextul în care alternativele speculative sunt reduse. DEDJIA_RON totaliza 213 contracte pe scadenţa martie. Mizele au fost puse pe cumpărare, rezultând o apreciere de 46 de puncte, la 16.163 de puncte. Volumul era afectat şi de faptul că market-makerii de pe piaţa sibiană "nu sunt obligaţi să introducă ordine de cumpărare şi vânzare în situaţia în care activul suport al unui instrument financiar derivat de tip futures tranzacţionat pe piaţa reglementată de instrumente financiare derivate administrată de Sibex, este suspendat de la tranzacţionare pe piaţa pe care se determină preţul de lichidare la scadenţă", după cum arată un comunicat de pe pagina web a operatorului de piaţă. În acelaşi comunicat se mai arată ca market-makerii au furnizat cotaţii pentru contractele DEDJIA_RON în intervalul orar 10.00 - 18.30. În aceste condiţii, şansele ca lichiditatea să crească semnificativ în partea secundă a zilei erau foarte mici.

Dintre contractele pe cursurile valutare se specula în special paritatea euro/dolar, fără ca lichiditatea să impresioneze. Raportul dintre cele mai importante monede din lume dădea câştig de cauză euro, moneda unică apreciindu-se cu 0,10% la un nivel de 1,37090 dolari pe scadenţa martie. Numărul total al contractelor EUR/USD_RON era de numai 52.

Se mai specula şi preţul aurului, cu 33 de contracte SIBGOLD încheiate pe scadenţa februarie. Preţul unciei creştea cu 8 dolari, la 1327,8 USD.

S-au mai consemnat şi câteva speculaţii pe derivatele SIF Oltenia, din care au rezultat 25 de contracte. Cotaţia DESIF5 martie creştea cu 1,23% la 1,9790 lei/acţiune.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.15.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Lichiditatea derivatelor ......... s-a facut gel si nu mai poate fi distribuita cu pipeta si/sau cu seringa ........... iar Sibexu` n-are nici un Polonic.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb