SIBEX Lichiditatea din iunie 2014, cea mai slabă din ianuarie 2005 încoace

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 1 iulie 2014

La Sibex, şedinţa de luni, 30 iunie, a pus punct celui de-al doilea trimestru din an fără a aduce vreun reviriment al lichidităţii. La jumătatea zilei, jucătorii aveau aceeaşi atitudine prudentă cu care ne-au obişnuit în cele mai multe dintre sesiunile din iunie. În aceste condiţii, volumul consemnat la ora 17.30 era de 427 de contracte. Valoarea tranzacţiilor se cifra la aproape 6,5 milioane de lei. Sesiunea a fost totodată ultima din iunie, cea de-a şasea lună a anului încheind-se cu un total de circa 18.200 de contracte. La acestea se vor adăuga şi contractele încheiate în partea a doua a zilei. Rezultatul din iunie este cel mai slab volum lunar înregistrat de Sibex din ianuarie 2005 încoace, semn că asistăm la o adâncire a crizei în care se află operatorul de piaţă sibian. Evoluţia din trimestrul doi de pe piaţa derivatelor de la Sibiu a fost una mult mai slabă comparativ cu primul trimestru din an, lichiditatea coborând cu aproximativ 36%.

"Ianuarie 2005 a fost momentul de când volumele Sibex au început să urce constant, anii următorii aducând rezultatele record ale operatorului. Din 2011-2012 încoace, odată cu schimbările repetate de management, bursa sibiană a intrat în regres. Un regres care culminează acum cu acest rezultat dezamăgitor şi cine ştie ce ne mai rezervă viitorul. Cert este că această piaţă, care practic deţine monopol pe derivate în România, întrucât nu putem vorbi de concurenţă din partea BVB, nu este capabilă la ora actuală să gestioneze şi să profite de statutul său", a declarat un fost angajat al Sibex.

Şi în ultima şedinţă a lunii iunie tot derivatul pe indicele Dow Jones a fost cel mai tranzacţionat, cu 282 de contracte pe scadenţa septembrie. Cotaţia DEDJIA_RON a evoluat mixt în primele şapte ore ale sesiunii şi la ora 17.30 creştea cu doar 3 puncte, la 16.775 puncte.

Pentru perechea euro/dolar se înregistrau 87 de contracte realizate pe scadenţa septembrie. Moneda unică se aprecia cu 0,15%, valorând 1,36650 dolari.

Derivatul pe aur cu simbolul SIBGOLD_RON august era şi el tranzacţionat, rezultând 23 de contracte. Uncia era estimată la 1313,7 USD, în scădere cu 6,7 dolari.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb