La jumătatea şedinţei de debut din septembrie numărul contractelor futures încheiate pe piaţa Sibex era de numai 177, cu o valoare de 1,11 milioane de lei. De această dată lipsa de lichiditate nu se datora însă participanţilor, ci era determinată de un motiv colateral: sărbătoarea de "Labor Day" (ziua muncii), aniversată în SUA mereu în prima zi de luni din septembrie, când piaţa de acţiuni de la New-York este închisă, fapt care privează jucătorii Sibex de principalul punct de reper în elaborarea strategiilor speculative pe derivatele Dow Jones. Mai mult, în condiţiile în care pe pieţele NYSE, Nasdaq şi CME tranzacţionarea contractelor futures având activ suport indicele Dow Jones Industrial Average a încetat la ora 20.00 - ora României, piaţa sibiană "a suferit" prin prisma lipsei market-makerilor, care conform regulamentului operatorului, nu sunt obligaţi să introducă ordine de cumpărare şi vânzare, când activul suport al unui instrument financiar derivat de tip futures, tranzacţionat pe piaţa reglementată de instrumente financiare derivate, administrată de S.C. SIBEX este suspendat de la tranzacţionare pe piaţa pe care se determină preţul de lichidare la scadenţă. Tot datorită sărbătorii menţionate, tranzacţionarea contractelor DEAPL, DEFCB, DEGGL, DEMCD şi DEVSA a fost suspendată în prima zi a săptămânii.
În condiţiile date, la ora 16.30, cel mai lichid produs de pe piaţa sibiană era derivatul care urmăreşte evoluţia acţiunilor Deutsche Bank. Pe scadenţa din această lună, simbolul DEDBK totaliza 106 contracte. Cotaţia unei acţiuni a băncii germane era estimată la 25,99 euro, în creştere uşoară cu 0,04%. Variaţia modestă se datora şi evoluţiei de ansamblu de pe pieţele europene, unde de asemenea fluctuaţiile acţiunilor erau reduse, în contextul în care guvernele din Uniunea Europeană au în vedere noi sancţiuni împotriva Rusiei, iar investitorii aşteaptă întâlnirea din această săptămână a Băncii Centrale Europene.
Derivatul pe Dow Jones nu a lipsit complet din peisajul şedinţei, dar volumul era de numai 45 de contracte pe scadenţa septembrie. Cotaţia estimată era de 17.071 puncte, în scădere cu 10 puncte.
Se mai observau şi 21 de contracte pe perechea euro/dolar, tot pe scadenţa din luna curentă. Euro se deprecia cu 0,06% şi era cotat la 1,31330 USD, conform datelor de la ora 16.30.
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.30.