SIBIU Creşteri semnificative ale cotaţiilor futures, pe fondul influenţelor externe

DECEBAL N. TODĂRIŢĂ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 4 martie 2011

În penultima sesiune a săptămânii, evoluţia cotaţiilor derivatelor pe acţiunile SIF5, Fondul Proprietatea respectiv a derivatelor pe indicele Dow Jones a fost una integral "verde", influenţa externă resimţindu-se în revenirea creşterilor. Bursele europene s-au aflat pe plus, după ce şi pieţele asiatice au înregistrat creşteri joi. De asemenea, ştirile pozitive din piaţa muncii din SUA au influenţat, la rândul lor, investitorii. La ora 17.15 numărul contractelor încheiate era de 4600, cu o valoare de peste 20 milioane lei.

Pentru derivatele pe acţiunile SIF5 Oltenia, creşterile au fost importante, preţurile corelându-se cu direcţia din piaţa suport unde SIF5 a înregistrat un avans bun, de 2,34%. Revenirea investitorilor europeni la sentimente mai bune s-a datorat influenţei direcţiei pozitive din SUA de miercuri respectiv de joi din Asia, precum şi anunţării de către companii europene cum sunt AB InBev, Adecco, sau British Sky Broadcasting Group a unor rezultate financiare bune, chiar peste estimările analiştilor. Pe plan intern optimismul s-a materializat în creşterile semnificative ale cotaţiilor futures ale SIF5. Pe un volum de tranzacţionare bun, cifrat la 2500 contracte, cotaţia DESIF5 martie creştea la ora 17,15 cu 2,68%. Pe iunie se observa o apreciere de 3,85%, de asemenea pe un volum bun de 665 contracte, în timp ce pe septembrie şi decembrie derivatele SIF5 creşteau cu câte 0,55 şi 3,41%.

Pe segmentul indici, cotaţiile DEDJIA_RON au crescut cu valori semnificative, pe o lichiditate foarte bună de circa 1200 de contracte, conform datelor de la ora 17.15. Preţul futures al Dow Jones din SUA a crescut de-a lungul zilei, în America fiind publicat raportul privind evoluţia cererilor de şomaj. Acesta a arătat că numărul de persoane care au solicitat ajutor de şomaj săptămâna trecută a scăzut până aproape de minimul din ultimii trei ani, susţinând astfel probabilitatea că societăţile vor creşte ritmul de angajare în acest an. Conform raportului Departamentului Muncii, cererile de ajutor de şomaj au scăzut cu 20.000 până la un nivel ajustat sezonier de 368.000. Aceasta a fost a treia scădere din ultimele patru săptămâni, cererile fiind acum la cel mai mic nivel din mai 2008. Conform analiştilor, când numărul cererilor rămâne în mod constant mai jos 375.000, se poate vorbi de un semnal clar de diminuare a ratei şomajului. Efectele pozitive s-au resimţit la deschiderea NYSE, Dow Jones înregistrând o apreciere de 125 puncte. Şi la Sibex, direcţia era una similară, astfel că, la ora 17.15 cotaţia DEDJIA_RON martie creştea cu 190 de puncte iar cea pe iunie cu 185 de puncte, asigurând randamente pe cumpărare de până la 30%.

Derivatele pe acţiunile Fondul Proprietatea au revenit şi ele pe plus pe ambele scadenţe disponibile după ce miercuri se înregistraseră scăderi. Volumul de transfer a fost însă unul ceva mai redus. La ora 17.15 cotaţia DEFPR martie avansa cu 2,46 % iar cea a DEFPR iunie cu 1,88 %.

Pe piaţa aurului, metalul preţios se ieftinea cu 17,1 USD pe scadenţa aprilie, în condiţiile în care şi la New York s-a înregistrat un declin al cotaţiei după ce Venezuela s-a oferit să medieze o rezolvare a crizei din Libia, situaţie care i-a determinat pe unii investitori să vândă, după raliul înregistrat în zilele trecute. Aurul a atins, miercuri, pe pieţele externe, un preţ record de 1441 dolari/uncie.

Pe piaţa spot, participanţii au tranzacţionat doar 2625 de acţiuni ale Sibex, la un preţ de 1,46 lei/titlu, estimând o creştere de 3 bani.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb