SIBIU - DERIVATE Preţurile futures se menţin pe minus

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 iunie 2008

Evoluţia descendentă a cotaţiilor futures a generat o doză mai ridicată de prudenţă pentru investitorii activi în piaţa Sibex care au încheiat ieri 10.234 contracte din 1784 tranzacţii, cu o valoare de 26,24 milioane lei. Per ansamblu lichiditatea a fost una bună, în media acestui început de lună. În ceea ce priveşte poziţiile futures, dacă în sesiunea anterioară s-a observat deschideri, de această dată direcţia a fost una descendentă, totalul menţinându-se totuşi peste pragul de 65.000. Situaţia a fost explicată de brokeri "prin prisma acţiunii investitorilor short care şi-au marcat rapid profiturile de la o sesiune la alta".

Stragiile aplicate au vizat un număr de 18 pieţe din sectoarele financiar, bancar, petrolier respectiv valutar. Ponderea cea mai ridicată a revenit sectorului financiar prin aportul adus de produsele derivate pe acţiunile SIF 2 Moldova şi SIF 5 Oltenia. În ierarhia de lichiditate s-au impus DESIF 2 cu 5829 contracte. Evoluţia preţului de cotare al unei acţiuni DESIF 2 iunie s-a încadrat între un minim de 2,2699 şi un maxim de 2,339 lei, la închidere fiind consemnată o cotaţie de 2,285 lei, în scădere cu 5,5 bani. Pentru scadenţa din toamnă DESIF 2 au fost evaluate la 2,416 lei/acţiune, în minus cu 4,28 bani iar pentru cea din iarnă la 2,55 lei/acţiune, în scădere cu 4,5 bani. DESIF 2 martie 2009 s-au depreciat la rândul lor cu 5,96 bani, ajungând la 2,635 lei/ titlu. DESIF 5 au ocupat locul secund cu 4184 contracte, majoritatea pe termen scurt. Închiderea a găsit cotaţia pentru scadenţa din această lună la 2,995 lei/acţiune, în minus cu 3,8 bani, după o evoluţie între 2,973 şi 3,03 lei. Pentru septembrie şi decembrie DESIF 5 au pierdut câte 2,94 şi 1,87 bani, valorând 3,1201 şi 3,2473 lei/titlu. DESIF 5 martie 2009 au evoluat în ton cu direcţia zilei, depreciindu-se cu 1,49 bani până la 3,4 lei/acţiune.

În sectorul derivatelor petroliere DESNP au fost tranzacţionate pentru toate cele trei scadenţe rămase din acest an. Scadenţa din această lună a fost cea mai lichidă, preţul unei acţiuni SNP fiind evaluat la 0,535 lei, în coborâre cu un ban. DESNP septembrie s-au depreciat cu doi bani, închizând la 0,4885 lei/titlu. În sectorul bancar DETLV au fost cotate pentru finalul lunii curente la 0,4732 lei, după o depreciere de 1,23 bani iar pentru septembrie la 0,4885 lei, în scădere cu 0,27 bani.

Perechea RON/EURO a fost preferată pentru 41 de contracte. Moneda unică s-a apreciat cu 0,4 bani pentru iunie fiind cotată la 3,629 lei. Pentru septembrie euro s-a depreciat uşor cu 0,09 lei, închizând la 3,674 lei.

Tranzacţii au mai fost încheiate pe simbolurile DEBRK, DERRC şi DESIF 3, evoluţia preţurilor pentru acestea fiind una descendentă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb