Sesiunea de tranzacţionare de vineri a pus punct unei săptămîni a evenimentelor pe piaţa instrumentelor derivate de la Sibiu. Prin tranzacţionarea a peste 20.000 contracte în sesiunea de joi numărul de perfectări raportat la o singură zi a depăşit nivelul pe care Pricewaterhouse îl preconizase pentru 2010.
În săptămîna trecută au fost realizate pe piaţa la termen circa 80.000 contracte futures şi options iar numărul poziţiilor deschise se cifrează la aproape 142.000. Cele mai căutate derivate ale săptămînii au fost DESNP pentru care s-a înregis-trat un total de 18.754 contracte. Ele au închis la o cotaţie de 0,641 lei/acţiune pentru scadenţa martie şi 0,661 lei pe acţiune pentru scadenţa iunie. Se observă aprecieri pentru ambele scadenţe, cifrate la 0,018 şi 0,0165 lei/acţiune. Locul doi în clasamentul săptămînal revine derivatelor DESIF 5. Au fost realizate 17.429 contracte futures avînd ca suport acţiunile menţionate. Cotaţiile de la închiderea de vineri erau 2,9905 lei/titlu pentru prima scadenţă a anului şi 3,095 lei/titlu pentru cea de-a doua. Pe parcursul săptămînii acţiunile SIF 5 Oltenia s-au înscris pe o direcţie ascendentă pentru luna martie cîştigînd 0,0355 unităţi. Derivatele bancare s-au bucurat la rîndul lor de o atenţie sporită din partea investitorilor. Se remarcă în acest sens totalul de peste 15.000 contracte DETLV. Ultimele tranzacţii au fost realizate la preţuri de 1,488 şi 0,88 lei/acţiune.
Pe piaţa futures şi options de vineri s-au transferat aproape 15.000 contracte. Lidere ca lichiditate au fost DESNP cu 3626 contacte, urmate de celelate derivate petroliere - DERRC cu 3160 contracte. Preţurile RRC s-au oprit la 0,12 şi 0,1222 lei/acţiune pentru martie şi iunie. Poziţia a treia a revenit derivatelor DESIF 5 pentru care s-a transferat echivalentul a 2,65 milioane de acţiuni. O lichiditate bună au avut însă şi DETLV cu 2261 contracte. În zona opţiunilor s-au detaşat contractele CALL pentru RRC la preţul de exercitare 0,13 lei/acţiune şi o primă de 50 lei/contract. Pe piaţa valutelor, în săptămîna recent încheiată euro a pierdut teren faţă de moneda autohtonă pentru ambele scadenţe. El a fost cotat pentru martie la 3,595 lei, în scădere cu 0,015 unităţi. Faţă de dolar, euro s-a depreciat de asemenea, fiind cotat la 1,2051 dolari pentru martie.