SIBIU Dolarul, cotat sub pragul de 27.000 lei pentru sfîrşitul lunii

Cristina-Maria Borzea
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 17 martie 2005

Ieri a fost încheiat un număr de 1000 contracte. Cea mai lichidă piaţă a fost cea a derivatelor leu/euro care a deţinut 32,4% din totalul tranzacţiilor. Piaţa derivatelor pe acţiuni şi-a continuat trendul descendent. Cea mai mare scădere au înregistrat-o titlurile Compa, care pentru sfîrşitul lunii iunie au pierdut nu mai puţin de 1600 lei (preţ cotare 18050 lei). Pentru scadenţa martie, DESIF2 a fost cotat la 11750 lei, în scădere cu 250 lei, iar DESIF5 a fluctuat între minimul de 13851 lei şi maximul de 14500 lei. În atenţia investitorilor s-au aflat şi titlurile petroliere SNP, pe această piaţă perfectîndu-se 15,4% din total, la un preţ de cotare de 4290 lei, în scădere cu 210 lei faţă de sesiunea precedentă. Dacă moneda unică europeană a înregistrat o creştere pentru sfîrşitul lunii martie, fiind cotată la 35950 lei (+150 lei), dolarul a atins nivelul de 26950 lei, pierzînd într-o singură şedinţă 50 unităţi pentru aceeaşi scadenţă.Pe piaţa opţiunilor au fost vîndute contracte de tip put pe activul TLV, scadenţa iunie, pentru un preţ de exercitare de 11600 lei, contra unor prime de 250.000 lei; iar pe piaţa opţiunilor SNP cu scadenţa la sfîrşitul lunii iunie, investitorii au deschis poziţii pe contractele de tip Call la preţ de exercitare de 4700 lei, efectuate cu prime de 100.000 lei/contract.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb