Pe piaţa Sibex, săptămâna a debutat cu o lichiditate bună, fluctuaţiile mixte ale cotaţiilor fiind atractive pentru speculatori. Astfel, până la ora 17.00 au fost încheiate 5500 contracte, cu o valoare de 21,5 milioane de lei.
Pe segmentul financiar, derivatele pe acţiunile SIF5 Oltenia au început ziua pe minus, dar au trecut în jurul orei 11.00 pe plus, menţinându-se verzi până spre ora 15.00 când scăderile au reapărut. Prin urmare, atât strategiile pe vânzare cât şi cele pe cumpărare au adus câştiguri speculatorilor inspiraţi, care au identificat cele mai bune momente pentru aplicarea lor. Din acestă evoluţie a rezultat un interes ridicat pentru DESIF5, dovadă volumul de transfer bun, cifrat la peste 3300 contracte încheiate până la ora 17.00. Pe scadenţa din data de 18 a acestei luni se observau 2184 de contracte încheiate la valori între 1,49 şi 1,54 lei/acţiunea SIF5. La ora menţionată, cotaţia DESIF5 martie se aprecia cu 0,72%. Pe măsura apropierii scadenţei martie, s-a putut observa interesul în creştere pentru scadenţa iunie care a atras, tot până la ora 17.00 un număr de peste 1300 de contracte DESIF5. Cotaţia DESIF5 iunie evolua pe scădere, pierzând 0,28%. Pentru scadenţele septembrie şi decembrie 2011, DESIF5 se apreciau cu 1,85 şi 0,36%, pe un volum mult mai redus.
Derivatele pe acţiunile Fondul Proprietatea au atras atenţia prin creşterea importantă a transferurilor, totalul contractelor ajungând la circa 560. Cotaţiile DEFPR aveau, la ora 17.00, o evoluţie moderat pozitivă, decorelându-se de direcţia din piaţa suport unde acţiunea FP a închis pe scădere. Pentru scadenţa martie DEFPR avansa cu uşor cu 0,18% iar pentru iunie cu doar 0,02%, după ce, pentru ambele termene, aprecierile au fost mai mari pe parcursul şedinţei.
În sectorul indicilor, variaţiile în ambele sensuri au determinat, de asemenea, un volum bun de 1250 contracte încheiate până cu două oare înaintea închiderii. Pe scadenţa martie, cea mai lichidă, culoarul de preţ dintre minimul şi maximul zile era de 96 de puncte. Participanţii au tranzacţionat într-un context în care indicii burselor europene au avansat iar preţul petrolului a depăşit pragul de 106 dolari pe baril, pe fondul tensiunilor din Libia.
Pe piaţa aurului, investitorii estimau creşterea preţului unciei pe scadenţa aprilie, în contextul în care cotaţia metalului galben a înregistrat un preţ record la New York si Londra pe fondul escaladării violenţelor din Libia şi pe fondul temerilor legate de accelerarea inflaţiei. De asemenea, preţul argintului a crescut la maximul ultimilor 31 ani. La ora 17.00, pe piaţa Sibex aurul creştea pe scadenţa aprilie, cu 5,5 dolari/uncie faţă de închiderea de vineri.