• Sumarul tranzacţiilor la BMFMS
Şedinţa de tranzacţionare de marţi, 10 februarie, la Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu, a consemnat o nouă premieră şi anume prima tranzacţie efectuată de un SSIF în piaţa instrumentelor derivate. În decursul zilei s-au încheiat 116 contracte futures şi options, în urma celor 10 tranzacţii derulate. Valoarea contractelor realizate s-a ridicat la 399.899.000 lei. Piaţa s-a deschis la 1,2769 dolari pentru un euro, cu 69 de pips peste preţul de cotare al zilei anterioare. În cursul sesiunii, pe fondul stabilităţii de pe pieţele internaţionale, preţurile au evoluat într-un interval foarte restrîns. Diferenţa dintre preţul maxim şi minim a fost de numai 34 pips, cel mai ridicat preţ al zilei fiind înregistrat la deschiderea şedinţei, iar, la închidere a fost cel mai scăzut preţ de 1,2735 euro/dolar.
În piaţa opţiunilor, investitorii au preferat deschiderea de poziţii pe contractele de tip CALL, la preţul de exercitare de 1,2850, cu prime cuprinse între 50-65.000 lei.
Pentru scadenţa 31 martie, brokerii estimează un curs al dolarului de 32.800 lei şi al monedei unice europene de 41.100 lei.