La Sibiu, tranzacţiile săptămînii trecute pot fi caracterizate prin trei caracteristici importante: trendul preponderent descendent, oportunităţile de speculaţie intraday oferite de variaţiile ample ale acţiunilor şi volumul neobişnuit de mare de opţiuni pe contracte futures tranzacţionate. Vînzarea de titluri DESIF 5 la începutul săptămînii a permis protejarea a pînă la 600 lei/acţiune. În acelaşi timp şi speculatorii au avut motive de satisfacţie: limitele între care a oscilat contractul DESIF2 au atins frecvent 300-600 lei/zi aducînd investitorilor inspiraţi profituri de 20-40%. Tranzacţionarea preponderentă a contractelor de tip put denotă însă multă prudenţă. Ultima sesiune a săptămînii a adus totuşi o uşoară redresare a preţurilor. Pentru scadenţa curentă titlurile băncii Transilvania au fost cotate la 9200 lei (+100), acţiunile SIF2 au cîştigat 130 lei (preţ cotare 11350) iar contractele DESIF 5 au recuperat 228 lei (preţ cotare 12798). Şi moneda unică europeană a înregistrat o uşoară apreciere, fiind cotată pentru 30 iunie la 36200 lei. Numărul poziţiilor deschise pe pieţele futures şi options a ajuns la 19910.
SIBIU - FUTURES & OPTIONS: 4 - 8 aprilie 2005 Numărul poziţiilor deschise se apropie de 20.000
Radu Bîlbaie
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 11 aprilie 2005