SIBIU Interesul pentru derivatele pe Dow Jones, amplificat puternic de debutul optimist de lună

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 septembrie 2010

Cea de-a opta lună a anului a debutat în mod optimist la Bursa din Sibiu, preţurile futures crescând pe cele mai lichide segmente, anume cel al Societăţilor de Investiţii Financiare şi al indicilor. Lichiditatea a dat la rândul ei semne de creştere comparativ cu ritmul din luna august, motorul acestora fiind derivatul pe Dow Jones Industrial Average. Concret, până la ora 17:15 au fost încheiate peste 5000 contracte cu o valoare de 27,5 milioane de lei, mult peste valoare pieţei concurente. S-a mai putut observa o tendinţă de acumulare a unor noi poziţii futures, totalul general fiind, la ora menţionată, în creştere cu peste 5%.

Pe segmentul indicilor, contractul futures pe Dow Jones Industrial Average (DEDJIA_RON) a deschis pe plus pe scadenţa septembrie, pentru ca apoi să testeze şi teritoriul negativ. După ora 12:00 cotaţia indicelui a evoluat pe plus, indicând o şedinţă optimistă, fapt confirmat la deschidere, respectiv de evoluţia din prima oră de tranzacţionare de pe Wall-Street. Astfel, participanţii de la Sibex au estimat din nou corect evoluţia unui dintre cei mai importanţi indici de pe glob. La ora 17:15 numărul contractelor DEDJIA_RON încheiate se cifra la peste 2100 iar "verdele" puternic de la NYSE era un argument important pentru creşterea semnificativă a plasamentelor, în intervalul rămas până la ora 19:00, când "jucătorii" pot tranzacţiona în paralel cu ceea ce se întâmplă peste ocean. Pentru scadenţa septembrie, cotaţia Dow Jones câştiga 180 puncte, valorând 10.235 puncte.

Pe sectorul derivatelor pe acţiuni, contractele futures pe titlurile SIF 5 Oltenia (DESIF5) au fost cele mai lichide, cu peste 2800 contracte realizate până la ora 17:15. Participanţii au luat în vizor toate scadenţele disponibile, cea mai lichidă fiind septembrie. În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor, DESIF5 septembrie au deschis pe plus la nivelul de 1,3407.lei/acţiune, evoluând pe plus în majoritate timpului, singura sincopă fiind trecerea pe minus pentru câteva minute, după ora 15:00, pentru ca apoi cotaţia să redevină "verde". La ora 17:15, DESIF5 septembrie se apreciau cu 171 puncte (un punct este egal cu 0,0001 lei, garanţia necesară pentru tranzacţionarea unui contract futures DESIF 5 fiind de 192 lei).

Pe piaţa mărfurilor aurul a fost tranzacţionat prin 27 contracte pe scadenţa octombrie, metalul galben apreciindu-se uşor. Preţul unei uncii se situa la 1.247 dolari, însemnând 133,6467 lei/gram, nivel sub cotaţia BNR de 134,01 lei/gram.

Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor din piaţă de la ora 17,15, după aceasta urmând să apară modificări ale numărului total de contracte, poziţiilor deschise şi valorii respectiv ale cotaţiilor datorită programului de tranzacţionare prelungit până la ora 19.00. Datele exacte sunt disponibile pe site-ul .

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb