SIBIU Sectorul petrolier, cel mai lichid

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 21 februarie 2006

Pe piaţa la termen de la Sibiu sesiunea de debut a noii săptămîni s-a caracterizat print-o lichiditate medie, nivelul ce a depăşit 11.600 contracte futures şi options încheiate fiind unul bun. În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor acţiunilor, a fost continuată direcţia descendentă, majoritatea titlurilor încheind ziua la cotaţii mai mici faţă de închiderea anterioară. Pe creştere au reuşit să termine derivatele DETLV cu scadenţa iunie, dar şi derivatele DEAMO pentru ambele scadenţe. Numărul poziţiilor deschise se situează peste pragul de 155.000. Pe fondul scăderilor, unii investitori preferă să-şi închidă poziţiile marcînd profiturile, în timp ce alţii, mai curajoşi şi încrezători în potenţialul de creştere al unor acţiuni, pot identifica o oportunitate de îmbunătăţire a preţului de achiziţie. Cele mai lichide acţiuni au fost DESNP pentru care investitorii au încheiat 3.356 contracte. Cotaţiile de final s-au situat la valori de 0,6196 şi 0,634 lei/acţiune. Se pot observa diminuări uşoare de 0,0003 lei/acţiune pentru scadenţa curentă şi 0,002 lei/acţiune pentru iunie. Ele au fost urmate de titlurile companiei "Rompetrol", înregistrate ca activ suport pentru 2.790 contracte futures. Dintre ele un procent de circa 70% a revenit scadenţei apropiate în timp ce restul de 30% s-a îndreptat spre scadenţa din iunie. Preţurile DERRC au coborît ieri cu cîte 0,0107 şi 0,01 lei/acţiune, închizînd la valori de 0,103 şi 0,104 lei/titlu pentru cele două scadenţe amintite. DERRC au fost cele mai căutate şi în sectorul opţiunilor, fiind preferate pentru contractele CALL scadenţa martie la preţul de exercitare de 0,12 lei/acţiune şi o primă de 25 lei primă pentru un contract. Faptul sugerează că, în ciuda scăderilor, există "jucători" care "merg" pe potenţialul de apreciere al RRC. Lichiditatea ridicată a celor două titluri amintite a făcut ca sectorul petrolier să genereze un procent de aproximativ 50% din volumul total de contracte al zilei de ieri. În sectorul SIF-urilor, cele mai căutate derivate au fost cele ale SIF 2 Moldova pentru care totalul s-a cifrat la 2.185 contracte. Pentru ele, corecţiile negative au fost de 0,0669 lei/acţiune pentru prima scadenţă din an şi 0,04 lei/acţiune pentru cea de-a doua. Ultimele tranzacţii au fost realizate la preţuri de 2,5611 şi 2,63 lei/titlu. Speculatorii intra-day pe poziţii short au putut obţine randamente de circa 23% pentru scadenţa în derulare şi 14% pentru iunie. O lichiditate bună au marcat şi acţiunile SIF 5 Oltenia. Participanţii pe piaţa futures au transferat prin contractele încheiate ce le-au avut ca activ suport echivalentul a peste 2 milioane de acţiuni. La închiderea bursei DESIF 5 aveau următoarele cotaţii: 2,9 lei/titlu - martie şi 2,9301 lei/titlu - iunie. Scăderile de 0,0445 şi 0,699 unităţi au oferit la vînzare un randament al zilei în jurul a 14% pentru scadenţa din primăvară şi 22% pentru cea din vară. În sectorul bancar, DETLV au terminat sesiunea de tranzacţionare la valori de 1,496 şi 0,0883 lei/acţiune, în scădere cu 0,0056 lei pentru martie şi în creştere cu 0,009 lei pentru iunie. Dacă pentru scadenţa din 31 martie euro reuşeşte să se aprecieze faţă de dolar, închizînd la o valoare de 1,197 USD, cu o creştere de 0,0055 unităţi, el îşi păstrează traseul negativ faţă de moneda naţională. Ultimele contracte pe paritatea RON/EURO au fost încheiate la valori de 3,5199 pentru ambele scadenţe în scădere cu 0,01 unităţi atît pentru martie, cît şi pentru iunie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031