Sibiul pune virgula

MAKE, Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 februarie 2008

Sibiul pune virgula

Interviu cu Teodor Ancuţa - Preşedintele Bursei Monetar Financiare şi de Mărfuri Sibiu

Reporter: Aţi solicitat modificarea legii pieţei de capital, care stipulează un prag maxim de deţinere de 5% la o bursă, pentru ca BMFMS să poată avea ca acţionar majoritar o bursă străină. Proiectul de lege a ajuns spre analiză la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare cu mare întârziere faţă de aşteptările dumneavoastră. Ideea că legea urmează a fi modificată ne-aţi anunţat-o în toamna anului trecut. Atunci aţi estimat că va mai dura vreo săptămână - zece zile, până când va fi adoptată.

Teodor Ancuţa: Eu înţelesesem greşit că propunerea a fost deja semnată de primul ministru. De fapt, primul ministru semnase o adresă către ceilalţi mi­niş­tri.

Reporter: De ce durează atât de mult?

Teodor An­cuţa: S-a oprit undeva la domnul Vosganian. Acum probabil că domnia sa a acceptat că nu trebuie să ne confunde cu BVB, pe care acţionarii au primit-o gratuit. În acest moment, am acţionari neeligibili, dar îmi trebuie, mai degrabă, acţionari care ac­tivează în piaţă - bokeri sau alte burse care vin cu know-how.

Reporter: În ce procent există neeligibilii?

Teodor Ancuţa: În procent de 44%. Avem nevoie de modificarea acestei legi pentru că 44% ar putea fi preluată de cineva care să îmi fie de ajutor. Poate fi şi statul român. Mi s-ar părea o situaţie mai bună decât cea de acum.

Reporter: Când estimaţi că va fi efectuată modificarea legislativă?

Teodor Ancuţa: Noi avem speranţe că, până la finalul lunii martie, după clauza legii care stipulează că pragul maxim permis de deţinere a acţiunilor la o bursă este de 5%, va fi adăugată o virgulă şi precizarea "cu excepţia unui alt operator de piaţă". Astfel va deveni legal posibil să avem drept acţionar majoritar o mare bursă din stăinătate.

Reporter: Ultimii ani au adus bursa din Sibiu în centrul atenţiei pieţei de capital autohtone şi i-au sporit expunerea pe plan internaţional. În acest context, care sunt obiectivele pentru 2008?

Teodor Ancuţa: Ultimii trei ani au reprezentat pentru noi o adevărată trambulină, tot ceea ce am realizat punându-ne în postura să stabilim de la an la an obiective şi mai îndrăzneţe. Am ajuns să generăm volume de tranziţionare de top,investitorii din piaţa de capital au început să se maturizeze şi să înţeleagă utilitatea şi eficacitatea instrumentelor financiare derivate. Bursa sibiană a mers pe ideea dezvoltării continue, gândindu-ne mereu la noi facilităţi pentru investitori, la noi produse, într-un cuvânt, la crearea unui climat de performanţă bursieră.

De altfel, toate obiectivele noastre sunt trecute prin acest filtru numit "performanţă bursieră".

Pentru anul curent, ne-am propus consolidarea poziţiei bursiere la termen în piaţa de capital şi, raportat strict la tranzacţiile la termen, creşterea lichidităţii până la nivelul de circa 7 milioane de contracte. Dorim să facem acest lucru prin lansarea de noi produse şi atragerea de noi intermediari, concomitent cu promovarea derivatelor în mediul financiar. Un prim obiectiv care este pe punctul să se realizaze este implementarea activităţii de "market-making" pe derivatele pe acţiuni şi valute. Totodată aşteptăm aprobarea regulamentului privind băncile custode care vor face compensarea şi decontarea pentru investitorii instituţionali. Ne dorim, de asemenea, lansarea unei noi platforme. Cel mai ambiţios proiect este însă implementarea unei pieţe a acţiunilor la Sibiu, în parteneriat cu Bursa din Varşovia.

Reporter: În ce stadiu se află implementarea acestei platforme şi când estimaţi că va fi finalizat acest proiect?

Teodor Ancuţa: Dacă acest proiect nu se va realiza până la sfârşitul lunii martie, vom cumpăra o platformă spot de la un alt operator, cu care am avut deja discuţii. Oricum până la finalul primului semestru vom avea această platformă.

Reporter: Ce emitenţi vor fi listaţi aici?

Teodor Ancuţa: În primul rând, statul va trebui să organizeze licitaţie pentru privatizările pe care le va mai face burse. Acestea nu vor putea să fie cu dedicaţie către BVB. Când va privatiza "Nuclearelectrica", "Hidroelectrica", va trebui să facă licitaţie.

Reporter: Credeţi că veţi fi pregătiţi până vor fi listate aceste societăţi?

Teodor Ancuţa: Eu am zis că în primul semestru vom avea platforma spot.

Reporter: Să aveţi platformă nu e suficient. Trebuie sa aveţi piaţă. Derivate au mai incercat sa aibă şi alţii, cum ar fi Bursa Română de Mărfuri şi, acum, BVB. Ceea ce aţi făcut dumneavoastră valoros este faptul că aţi creat piaţa. Şi tot aşa este şi la spot...

Teodor Ancuţa: Ne trebuie timp. Gândiţi-vă că noi până în 2002 nu am avut o lege a pieţei de capital. Acest proces de reglementare a activitaţii noastre a durat. Dacă aş avea un marketing mai agresiv, probabil că pe mulţi nici nu i-ar mai interesa Bucureştiul. Pentru speculatori, oferim oportunitaţi de investiţie de până la un an. Putem crea contracte cu specificaţii până la doi ani şi să se tranzacţioneze contracte futures pe acţiuni şi valute pe doi ani.

Reporter: Nu vi se poate întâmpla la spot cum s-a întâmplat celor de la BVB cu derivatele? Ei au piaţă spot, dumneavoastră nu o aveţi...

Teodor Ancuţa: Vom lua şi din emitenţii lor.

Reporter: Aţi menţionat creşterea lichidităţii pieţei ca principal obiectiv al BMFMS pentru anul acesta. Spre exemplu ce veţi face concret pentru creşterea lichidităţii?

Teodor Ancuţa: Pentru creşterea lichidităţii avem în vedere lansarea de noi produse şi atragerea de noi intermediari. La capitolul de noi produse, am bifat deja lansarea derivatelor "Erste Bank" în data de 18 februarie.

Mai mult, urmărim ca, în cooperare cu o bursă din regiune să listăm produse derivate având ca activ suport indicii acesteia. De asemenea, dorim dezvolarea unor noi indici, produse structurate şi produse derivate şi facilitarea accesului pe piaţa Sibex pentru casele de brokeraj şi investitorii din pieţe din regiune.

Să nu uităm şi activitatea de market-maker care se va dovedi hotărâtoare pentru creşterea lichidităţii.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre această activitate? Când vor apărea primii market-makeri şi care sunt acestea?

Teodor Ancuţa: În decembrie 2007 am primit de la CNVM aprobarea regulamentelor pentru market-makeri. În şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 15 februarie au fost admişi în calitate de market-maker SSIF "Broker", care va întreprinde această activitate pe contractul DESNP martie şi "WBS" care va fi market-maker pe contractele futures RON/EURO, RON/USD ŞI DEEBS (n.r. derivate cu activ suport acţiunile "Erste"). În această săptămână atât bursa din Sibiu cât şi Casa Română de Compensaţie vor semna convenţiile cu aceste societăţi şi de săptămâna viitoare acestea îşi vor începe activitatea pe instrumentele respective. Introducerea market-makerilor demonstrează interesul şi eforturile pe care instituţia noastră le face pentru dezvoltarea pieţei şi aducerea ei la standardele pieţelor internaţionale unde market-makerul este o prezenţă obişnuită. Rolul său este să asigure lichiditatea pe anumite tipuri de contracte, câştigând, în special, din diferenţa dintre preţul de cumpărare şi cel de vânzare. Prezenţa formatorului de piaţă oferă clienţilor siguranţa unui preţ de vânzare-cumpărare. Concret, investitorii pot să-şi închidă poziţiile mult mai uşor, pentru că găsesc, astfel, contrapartea în piaţă.

De exemplu pe derivatele "Erste", market-markerul are obligaţia să menţină permanent câte 5 contracte în "Bid" şi "Ask", cu un basis de 3 lei. Pe derivatele DESNP, trebuie menţinute permanent câte 20 de contracte la vânzare şi 20 la cumparare, la un spread de 0,005 lei iar pe derivatele Ron/Euro tot câte 20 contracte la un "spread" de 0,01 lei.

Reporter: În momentul de faţă suntem într-o perioada de dizlocări, rearanjari între cele două burse autohtone. Vorbesc despre comunitatea brokerilor, unde, de data recentă, au apărut nişte oferte de vânzare de acţiuni la bursa bucureşteană. Cristian Sima, unul din liderii mişcărilor rebele din BVB, pare să se arate dezamăgit de Bursa de la Bucureşti şi să se reorienteze către Sibiu. Sima este în centrul unui nucleu de brokeri, care, deşi au acţiuni şi la Bucureşti, par sa fie fideli Sibiului. În privinţa asta ce prevedeţi că se va petrece?

Teodor Ancuţa: Cristian Sima tranzacţionează la noi din 1998. Când s-a pus problema fuziunii celor doua burse, s-a împotrivir. Acum însă, s-a apropiat de Bursa sibiană şi este foarte interesat să dezvolte această piaţă. A intrat deja, de ieri, ca market maker pe contractele futures pe acţiunile "Erste" şi va forma piaţa şi pentru alte două contracte la termen. Pe noi ne bucură orice acţionar care vine spre noi pentru a dezvolta împreună bussiness-ul. Ne bucură că unii acţionari şi-au schimbat atitudinea, că şi-au dat seama că suntem serioşi şi transparenţi.

Interviul cu preşedintele Bursei din Sibiu, domnul Teodor Ancuţa, se înscrie în seria de interviuri iniţiate de ziarul "BURSA", la începutul acestui an, în cadrul cărora, mai întâi, Guvernatorul Mugur Isărescu, apoi preşedintele Bursei bucureştene Stere Farmache au analizat şansele economiei şi finanţelor noastre, în contextul de turbulenţe internaţionale.

Perspectiva sub care se situează preşedintele Bursei sibiene este, însă, preponderent managerială; preocupările sale imediate ţin de propria dezvoltare, de competiţia cu Bursa de Valori Bucureşti, şi de modificarea legislativă care să-i permită aducerea unei mari burse din străinătate drept acţionar majoritar la Sibiu.

Modificarea legislativă necesită adăugarea, după o virgulă, a câtorva cuvinte, la un paragraf existent în lege.

De aici provine şi titlul interviului - "Sibiul pune virgula" - funcţionând şi ca metaforă pentru istoria noastră bursieră, în care Sibiul, prin iniţiativă privată, a reuşit să creeze o completare necesară la Bursa de Valori Bucureşti, dar şi o alternativă la ea.

Interviul are şi un al doilea episod. Nu rataţi ziarul "BURSA" de mâine!

Noi avem speranţe că, până la finalul lunii martie, după clauza legii care stipulează că pragul maxim permis de deţinere a acţiunilor la o bursă este de 5%, va fi adăugată o virgulă şi precizarea "cu excepţia unui alt operator de piaţă".

Dacă acest proiect nu se va realiza până la sfârşitul lunii martie, vom cumpăra o platformă spot de la un alt operator, cu care am avut deja discuţii. Oricum până la finalul primului semestru vom avea această platformă.

La capitolul de noi produse, am bifat deja lansarea derivatelor "Erste Bank" în data de 18 februarie.

Mai mult, urmărim ca, în cooperare cu o bursă din regiune să listăm produse derivate având ca activ suport indicii acesteia.

În şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 15 februarie au fost admişi în calitate de market-maker SSIF "Broker", care va întreprinde această activitate pe contractul DESNP martie şi "WBS" care va fi market-maker pe contractele futures RON/EURO, RON/USD ŞI DEEBS (n.r. derivate cu activ suport acţiunile "Erste").

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb