SIF Banat Crişana se crede Fondul Proprietatea

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 octombrie 2013

SIF Banat Crişana se crede Fondul Proprietatea

Legea societăţilor comerciale nu permite delegarea către CA a diminuării capitalului

Unii investitori, scoşi din sărite de îndrăzneala Consiliului SIF1

Conducerea SIF1 vrea program de răscumpărare şi reducerea capitalului social

Decizia recentă a conducerii SIF1 Banat Crişana să diminueze capitalul social al companiei, fără o hotărâre anterioară a acţionarilor, i-a urcat pe pereţi pe investitori. Aceştia au început tărăboiul, punându-şi semne de întrebare şi în legătură cu unele tranzacţii făcute de actuala conducere a SIF1.

SIF Banat Crişana a precizat, vineri, că intenţionează să deruleze un program de răscumpărare a maximum 10% din acţiuni, la preţuri între 0,5 lei şi 2,5 lei/unitate, pe o perioadă de maximum 18 luni, iar la finalul achiziţiilor să decidă suma cu care se va reduce capitalul social.

Joi seară, Consiliul SIF1 a luat prin surprindere piaţa, anunţând sec că a decis reducerea capitalului social şi că aşteaptă avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Drept urmare, acţiunile SIF1 au fost oprite de la tranzacţionare, vineri dimineaţă, până când compania a transmis explicaţii suplimentare.

SIF1 a precizat că decizia diminuării a fost luată potrivit unui articol din statut, care prevede delegarea de către AGEA către Consiliul de Administraţie a deciziei privind diminuarea capitalului social şi a unor articole de lege (vezi insert).

Totuşi, prin Legea societăţilor comerciale 31/1990, este posibilă numai delegarea deciziei de majorare a capitalului social, în anumite condiţii, şi nu diminuarea capitalului, astfel că SIF1 depăşeşte limitele legii, potrivit unor specialişti.

ASF a primit solicitarea SIF1 Banat Crişana şi o va discuta în următoarea şedinţă.

Fondul Proprietatea este, deja, la al doilea program de răscumpărare şi, acum, intenţionează reducerea capitalului social şi încearcă să obţină aprobarea ASF pentru accelerarea răscumpărărilor. În încercarea să meargă pe acelaşi tipar, SIF Banat Crişana a omis să ia şi acordul acţionarilor în AGA, stârnind indignarea unora.

AIPC cere ASF să analizeze legalitatea acţiunilor conducerii SIF1

Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) s-a sesizat privind deciziile din acest an ale conducerii SIF1 şi a cerut ASF să le analizeze.

AIPC a transmis: "Vă rugăm să analizaţi cu cea mai mare atenţie legalitatea ultimelor acţiuni întreprinse de Consiliul de Administraţie al SIF Banat Crişana: reducerea capitalului social, constituirea SIF Imobiliare Limited, achiziţionarea Turism Azuga de la o firmă afiliată preşedintelui Consiliului de Administraţie fără raportarea tranzacţiei către acţionari, sub pretextul că în tranzacţie a fost interpus la un moment dat un SRL ş.a. Toate acestea reprezintă precedente periculoase în administrarea societăţilor de investiţii financiare de natură să afecteze milioane de acţionari şi, astfel, credibilitatea instituţiilor pieţei de capital din România".

Dincolo de discuţia asupra legalităţii deciziei conducerii SIF1, unii brokeri consideră că programul de răscumpărare în sine ar avea efecte benefice pentru acţionari.

Acţiunile SIF1 s-au apreciat, vineri, cu 2,13%, la 1,102 lei/unitate.

Conducerea SIF1 a precizat prevederile legale în baza cărora a decis diminuarea capitalului social:

"Articolul 207 alin. 1, litera c, din Legea 31/1990 reglementează modalitatea de reducere a capitalului social, prin «dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor».

De asemenea, potrivit articolului 104 din Legea 31/1990, condiţiile din articolul 103 1 ale aceleiaşi legi nu se aplică în cazul dobândirii acţiunilor proprii în conformitate cu articolul 207, alin. 1, litera c, operaţiune care poate fi hotărâtă de Consiliul de Administraţie al societăţii, conform articolului 6, alin. 8 din statut".

Opinia Cititorului ( 39 )

  1. Cum sa mai ai incredere in ASF, daca nu a fost in stare sa dea un raspuns cu privire la cele doua tranzactii deal cu actiuni SIF1 de acum doua saptamani; daca nu ia dat inca reject lui Najib Lakis n pretentia acestuia de a deveni administrator la SIF1; daca inghite pe nerasuflate operatiunile suspecte si ilegale comandate de Bilteanu si executate de staff-ul SIF1. Hai sa vedem cand va avea loc prima sedinta in care se va discuta diminuarea capitalului prin rascumpararea propriilor actiuni propusa totalmente ilegal de conducerea SIF1? Sa speram ca macar cei de la ASF se tin departe de DNA, caci nu-i asa dle Ursache, banu-i ban, misiunea e misiune, dar si libertatea nu e chiar de lepadat.

    1. balteanu incearca din nou sa amageasca investitorii la fel ca asta toamna cand sa strecurat in CA avand ub plan suveica bine pus la punct de extragere a activelor din SIF1 catre firmele sale si ale celor cu care actioneaza concertat. Daca statutul nu da voie unui actionar sa detina decat 5% cum poate ca sa propuna o incalcare a legii cu rascumpararea a 10 %. Se incearca probabil sub masca avantajelor catre toti actionarii transferul la un pret ridicat a participatiilor celor cu care actioneaza concertat dar nu se prinde cnvm. Se merge pe pricipiul "cainii latra, ursul trece" pentru putina liniste la adapostul careia sa mai traga o parte din cash-ul sifului catre firmele sale.

      Daca tot au preluat siful sa faca oferta de cumparare la valoarea activului net ca sunt destui care vor sa iasa din actionariatul SIF1. ASF sa stabileasca niste sanctiuni mai aspre pentru cei care deoasesc pragul de 5% sau actioneaza concertat (de exemplu daca nu a instrainat in trei zile actiunile sa preia SIF-ul actiunile ca actiuni proprii la valoarea nominala de 0.1 RON) si sa vezi daca mai greseste vreunul la depasirea pragului. ASF protejeaza jocurile de culise de la AGA in care sa ajuns ca societatile sa fie preluate mascat si sub umbrela ASF. Chiar si la IMPACT e ceva suspect cu majorarea pretului. Creste pretul nu mai ai rabdare sa astepti sfarsitul si apoi vine ofertantul si mareste pretul sa ii ia si pe actionariii cu care a actionat concertat la un pret mai mare. ASF ochii mari modificati regulile, cumperi din piata pentru ca stiai ca maresti pretul suna suspect a front running . Trebuia suspendate tranzactiile si ofertantul sa anunte de ce cumpara din piata peste pretul din oferta.  

      Prea multe abuzuri si ilegalitati in piata de capital din Romania !  

      ASF chiar nu vede ca e responsabila pentru aceste operatiuni la limita legii ?

      Trageti linia mai SUBTIRE intre legal si ilegal nu asa lata cum a tras-o Stalin in Basarabia si Bucovina ! 

      Ai dreptate 100% si despre sif1 si la imp!de ce nu desfinteaza pragul asta comunist la sifuri,ca numai boii se impiedica de el,leii ca Balteanu il sar fara efort...

      Din februarie de cand s-a facut tranzactia cu azuga turism nu s-a sesizat nicio institutie abilitata sa o faca,ASF voi ce supravegheati acolo?o sa va traga bilteanu scaunele pe care dormiti si o sa cadeti cu totii in nas!!!

      Macaronarule tu crezi ca infractorii astia au frica sau jena? Nu dragule, ASF ii tolereaza toate nemerniciile lui nea Biltica pentru ca cotizeaza peste mercurial..

      ASF-ul trebuie sa sesizeze DNA-ul, dar spagari complic din ASF nu o fac. iata faptele infractorulu din fotografie :

      1. achizitie de catre SIF1 a Azuga Turism SA- 200.000EUR/ camera vezi raport VUAN SIF1 mar 2013-pozitia 2 pagina12. 

      2.Pierderile Azuga Turism SA 2011-2.593.14 RON si 2012-872.052 RON vezi site Mnisterul de finante. 

      3.Hotel Azuga investitie a Romenergo (un simplu search pe google) 

      4.Pentru stabilirea pretului pe camera (vezi site hotel NU MA UITA). 

      evident ca in orice oparitiune penala au folosit un intermediar pentru a masca tranzactia frauduloeasa. URSACHE-DAIANU-RUSANU pentru ca nu sesizeaza organele abilitate sunt niste spagari ordinari si complici la toata operatiunea.

    Dar obligatiunile la ROMENERGO sunt bune ?

    1. 55milioane ron soase de la sif1 pe azuga turism si obligatiuni romenergo ,in doar cateva luni de administrare bilteanu!ce mai urmeaza?ce va mai trebuie sa va apucati de treaba ASF,Parchet,DNA,etc...??

      nu e bine ca a luat obligatiuni cu 8% dobanda pe an ? mai bine la banca cu 3% ?

      Stai sa vezi banu inapoi ...si apoi numara castigul...

      corect,sa nu fie teapa sau prelungire pe 100 de ani

    Asf dati drumul la ancheta si suspendati-l pe bilteanu ,ca cine stie ce mai face!!!

    altfel nu inteleg de ce acum puneti o poza din profil. Articolele cu poza in prim plan trebuiesc citite impreuna? in caz afirmativ va rog sa nu uitati linkul pentru articolul respectiv. Va multumesc :-)

    1. Bursa a intuit foarte bine ca in cazul Balteanu sunt necesare ambele poze - fata si profil (si cum pana acum ne-au fost prezentate numai pozele din fata, astazi a venit completarea "dosarului" si cu poza din profil). Sper ca si de aceasta data Bursa sa fi anticipat bine "trendul". Ramane de vazut daca ASF si amai ales justitia va reusi spargerea "pragului" in cazul balteanu

    Gestionarea activelor SIF 1 de catre admin Balteanu, vizibil paguboasa si frauduloasa aduce prejudicii atat societatii si actionarilor cat si imaginii pietei de capital in ansamblul ei.

    Ca urmare, pentru activitatea paguboasa si frauduloasa a admin SIF1, ASF ar trebui sa se sesizeze si sa solicite schimbarea admin plus actiuni in judecata pentru tragerea la raspundere si recuperarea prejudiciului. Din pacate ASF, ca orice institutie de la noi controlata politic este pasibila de servilism si de lipsa de profesionalism (iar dovada in acest sens este chiar lipsa de reactie eficace la actiunile admin SIF1 derulate in mod constant de acesta la limita legii si chiar dincolo de ea). 

    Pentru prejudiciile aduse actionarilor SIf1 ar trebui ca AIPC, in numele actionarilor minoritari, sa traga la raspundere in justitie pe admin SIF1 (in prealabil ar putea emite un comunicat prin care sa solicite datele actionarilor minoritari care doresc sa fie reprezentati de AIPC in procesul de tragere a raspundere a admin SIF1). 

    Pentru prejudiciile aduse increderii in emitentii listati si implicit in piata de capital, cu efecte negative asupra entitatillor care "traiesc" de pe urma acestei piete si ale caror "rulaje" se vor diminua odata cu reducerea interesului pentru piata, este recomandabil ca BVB si presa de nisa sa actioneze in justitie admin SIF1.

    Iar ca si atitudine generala, pentru curatarea pietei de capital autohtone de mizerii si escroci, este necesar ca toti actorii din piata (AIPC, BVB, presa etc.) sa ia atitudine impotriva acestui gen de administratori, de tip Balteanu, si sa determine rejectarea lui definitiva din piata noastra de capital. Trebuie cumva sa depasim stadiul vorbelor si al comentariilor si sa actionam pentru ca altfel nu vor mai ramane in piata decat Balteanu (si alti cativa prea-cinstiti ca el) si Sobolevski ca sa stinga lumina. 

    1. adevar gariti

      adevar graiti dl Vanatoru, si multumim!!!

      Analiza este foarte corecta.

      Personal stiu ca piata de capital la nivelul clientului de retail e moarta...cu o cultura a jafului pe care o vezi atit la brokeri tepari si administratori de active penali, nici-o sansa nu are BVB sa reinvie.

      unde e paguba la SIF1 ? ca VUAN e tot mai sus

      cautati pe alte burse mari din lume si vezi ce se intampla, mai studiati si voi

      au falimentat banci mari de renume, companii uriase,, etc si nu a sarit nimeni de fund, nu s-a dat nimeni cu capul de pereti, asta e viata 

      la noi e nesemnificativ, de aia nici nu se agita vreun fond strain, totul e in limitele normalului 

      cine a bagat bani si e la putere are priopritate

      luati si voi cate 5% din SIF si poate intelegeti 

      daca vrei sa afli paguba citreste mai sus despre tranzactia Hotel Azuga dar ma indoiesc ca vei intelege unde e paguba ...pentru asta e nevoei de 2 neuroni cu unul nu faci fata sorry pentru tine.

      Pai aici e problema daca avea 51% putea sa faca ce vroia el...dar cu 5% prejudiciaza 95%...sa se scoata pragul de5%, sa cumpere si sa devina majoritar si apoi sa faca ce vrea el...nu cu 5%!!!

      te rog hai cu calcule concrete

      unde e paguba de fapt ? La Azuga nu e doar hotel, e si telegondola 

      e o baza turistica 

      daca s-a facut evaluare care e problema ? de unde sti tu cat face cu adevarat ?  

      fi sigur ca Balteanu are sustinerea si altor actionari, altfel nu putea sa-si puna in aplicare planul de management

      probabil are o majoritate care il sustine, s-a vazut si la AGAE ca mai multi au votat sa nu se dea dividende, au fost majoritari, nu au fost doar 5% 

      Atunci cum e cu concertarea?sa-i suspende ca actioneaza concertat!vezi asta e buba cu pragu asta...

      daca mai multi actionari sunt de acord cu ceva nu inseamna ca e concertare

      atunci, si cei care sunt impotriva, sunt tot concertati ? 

      Ce au castigat cei care l-au sustinut?dividende nu...actiunile au scazut fata de anul trecut...oare o sa-l mai sustina?sunt masochistu?ca bilteanu a facut numai pt. el!

      Nu e concertare?asta stabileste asf,ca suntem in romania si totul e interpretabil dupa interese!

      pe termen scurt au pierdut, romanul vrea castig rapid, indiferent de modul in care acesta este realizat

      banuiesc ca cei care il sustin pe Balteanu au inteles ce vrea sa faca acesta si au fost de acord cu planul lui 

      va intreb si eu, voi care il criticati pe Balteanu, sunteti concertati ?

      Hai sa vedem,dupa ce "investitii" a facut anul asta ce sustinere o sa mai aiba...

      Fondurile de investitii au si ele actionari,care vor profit,nu balet...

      daca nu avea sustinere, nu putea face investitiile pe care le-a facut

      in CA sunt reprezentatii mai multor actionari importanti si s-a votat

      obligatiunile, baza turistica Azuga si actiunile de pe piata, s-au luat dupa decizii ale CA 

      fii sigur ca se gaseau cai de atac, daca vedeau ca este ceva in neregula

      Ok.vedem la primavara cat de uniti sunteti!deocamdata bilteanu a facut doar pentru el...

      Stimate erudit care ai ajuns sa consideri anormalitatea (a se citi hotia) de pe alte meleaguri (a se citi burse) ca stare de normalitate si sa ne-o citezi ca si exemplu, nu-mi ramane sa-ti scriu decat ca esti anormal de "inteligent" chiar si pentru tara noastra unde prostia este sport de masa. Pentru tine escrocheriile sunt normale si nesemnificative daca ai bagat ceva bani in ele. Toata stima pentru studiile si emanatiile tale profunde!!

      s-a format o gasca aici,probabil de angajati sif 1,care in loc sa lucreze pentru actionari sa faca profit,stau pe forumuri si posteaza pt. bilteanu...inapoi la munca baieti,ca la primavara zburati!!!

      ...sunt la mare purtare la SIF1, ca ii e tare drag de ei lu Biltica.....

      Si ceilalti 49% nu conteaza?!!! Actiunile lor sunt de alt tip?Daca noi legitimam genul acesta de gandire si perceptie ce incredere sa mai aiba micii investitori in piata de capital? ASF sa-si intre in rol si sa nu mai incaseze salarii uriase degeaba. Sau chiar vor sa fie vanturati de-acolo? Alde Chelu si Balteanu fac ce vor muschii lor fara sa-i ia cu adevarat nimeni la raspundere.La METY si ALT trebuia sa faca OPP de multi ani , la valoarea momentului cand s-a demonstrat concertarea si concentrarea firmelor prin care Chelu le stapaneste si le "abuzeaza".ASF , RECEPTIONAT? Investitorii mici si amarati iti trimit mesaje de sesizare si atentionare si le dai raspunsuri pentru prosti.Sobolewski, adu un sef polonez au neamt si la ASF!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb