SIF "Oltenia" îşi face curăţenie generală în portofoliu

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 octombrie 2009

Tudor Ciurezu, vicepreşedinte SIF5

Tudor Ciurezu, vicepreşedinte SIF5

Tudor Ciurezu: "Vrem să investim numai în societăţi lichide de pe Bursă"

După ce săptămâna trecută a încercat să ia şase milioane de lei pentru o felie din societatea falimentară "Aro" Câmpulung, SIF "Oltenia" a anunţat, recent, că vrea să valorifice o parte din "Comcerealis" Dolj, o altă companie "cu probleme" care nu a reuşit să îi "aducă profitul estimat".

Scoaterea la vânzare a celor două participaţii, prin licitaţie publică, face parte dintr-o strategie mai largă a societăţii de investiţii financiare care vrea să îşi cureţe portofoliul de companiile cu situaţii dificile aproape la orice preţ, potrivit domnului Tudor Ciurezu, vicepreşedintele SIF5. Domnia sa a declarat, pentru ziarul BURSA: "Încercăm să facem o curăţenie generală a portofoliului şi să scoatem la vânzare societăţile care sunt în insolvenţă sau în reorganizare judiciară. Bineînţeles că nu ne facem speranţe că vom primi sume exorbitante pentru aceste participaţii, dar considerăm că orice sumă rezonabilă este binevenită".

Săptămâna trecută, SIF "Oltenia" a organizat o licitaţie pentru vânzarea a 20% din "Aro" Câmpulung, luând în calcul o valoare de 2,5 lei pentru o acţiune la fostul producător de maşini de teren, deşi compania este în faliment de mai bine de doi ani de zile şi cea mai mare parte din activele ei au fost deja înstrăinate.

"Am stabilit preţul de vânzare (n.r. la Aro) în funcţie de valoarea nominală a acţiunilor ca să nu fim acuzaţi ulterior că nu ne-am valorificat bine portofoliul, dar o tranzacţie se încheie întotdeauna între două parţi şi trebuie să luăm în considerare şi interesul manifestat de eventualii cumpărători", ne-a mai spus domnul Ciurezu.

Vicepreşedintele SIF "Oltenia" a admis că la licitaţia pentru pachetul de aproape 20% din "Aro" Câmpulung nu s-au înghesuit foarte mulţi cumpărători, subliniind că preţul de achiziţie nu este, totuşi, bătut în cuie, dată fiind situaţia companiei.

La începutul lunii viitoare, SIF5 va organiza o licitaţie publică pentru vânzarea a 215.000 de acţiuni deţinute la compania "Comcerealis", reprezentând 5% din deţinerea totală a societăţii. Preţul de pornire al licitaţiei este de 1 leu/acţiune, însă, în anunţul de vânzare se menţionează că adjudecarea se va face la cel mai bun preţ oferit de participanţi. SIF "Oltenia" controlează aproape 70% din "Comcerealis", în timp ce "Comcereal" Dolj are o participaţie de 30,96%. Aceasta este a doua tentativă a SIF să vândă 5% din deţinerea la "Comcerealis", o primă licitaţie având loc pe 14 octombrie, la preţul de 1,25 de lei/acţiune.

Florian Buzatu, director executiv şi membru în Consiliul de Administraţie al SIF5, spune că este normal ca orice societate să încerce să scape de ce are mai puţin valoros în portofoliu. Domnia sa a explicat: "Activitatea în domeniul agricol, unde activează şi , este foarte dificilă. este o societate relativ bună, noi am scos la vânzare doar 5% din participaţia noastră ca să testăm interesul investitorilor. Din acest motiv şi licitaţia se desfăşoară pe parcursul a trei zile".

Domnul Buzatu ne-a mai spus că societatea Comcerealis a înregistrat pierderi în 2008, iar 2009 nu pare să aducă o îmbunătăţire a rezultatelor financiare ale companiei.

"Comcerealis a avut pierderi în 2008 şi în primele trei trimestre ale lui 2009. Domeniul agricol este însă unul aparte pentru că producţia agricolă se valorifică până la finele anului, dar strict pentru primele nouă luni ale acestui an, pot să vă spun că rezultatele companiei nu sunt pe plus", a menţionat domnul Buzatu.

Directorul executiv al SIF5 spune că societatea mai are în portofoliu companii similare pe care intenţionează să le valorifice prin vânzare, fiind vorba, în special, de unele deţineri minoritare ale SIF sau de acele companii unde SIF Oltenia este acţionar majoritar, dar unde nu s-au putut obţine profiturile aşteptate.

SIF5 investeşte, deocamdată, doar în România

Domnul Buzatu consideră că momentul actual este cel mai bun pentru valorificarea acestor pachete, în condiţiile în care SIF5 face, astfel, rost de lichidităţi.

"Este cel mai bun moment ca să vinzi pentru că acum poţi să şi cumperi ieftin. Când dispui de lichidităţi, ai putere de negociere, mai ales în perioada aceasta", a explicat Florian Buzatu.

În primele nouă luni ale anului, SIF Oltenia dis-punea de cei mai mulţi bani dintre societăţile de investiţii financiare, având în conturi 217,35 milioane de lei.

Tudor Ciurezu, vicepreşedintele SIF "Oltenia" ne-a spus că SIF5 urmăreşte să îşi investească banii în societăţi lichide, din care poate îşi poate face exitul uşor. Deocamdată, însă, o pondere importantă a banilor sunt investiţi în plasamente monetare, potrivit domniei sale.

"Suntem mai prudenţi în această perioadă din cauza instabilităţii pieţei. Vrem să investim numai în societăţi lichide de pe Bursă, dar şi în companii stabile, care au un istoric. Deocamdată, investim doar în România", ne-a spus domnul Ciurezu.

De la începutul anului, SIF5 a încercat să mai vândă câteva imobile, foste reprezentanţe, pentru câteva sute de mii de euro, însă fără succes. Astfel, pentru un imobil situat în Târgovişte, SIF5 a cerut 320.000 de euro, iar pentru altul în Drobeta Turnu Severin - 225.000 de euro plus TVA. Mai mult succes a înregistrat SIF5 cu 150.000 de acţiuni "BRD Groupe Societe Generale" pe care le-a vândut, săptămâna trecută, pentru 1,93 de milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. cum argumenteaza acest individ? vindem pt ca e un moment potrivit?! si putem cumpara ieftin blu -chip-uri(cu toate ca e plina de bani,sif5 vinde BRD!!!). Concluzia? ne considera tampiti rau...probabil ca unele participatii care "nu produc" (dar nici nu cer de mancare!) au deja destinatie "convenita"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb