SIF Transilvania se alege cu 30 de milioane de euro din titlurile BCR

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 noiembrie 2011

Mihai Fercală

Mihai Fercală

În plus, va primi şi un pachet de peste 4 milioane de acţiuni la Erste Group Bank, SIF-urile româneşti urmând să devină cel de-al treilea investitor ca valoare al grupului financiar controlat de statul austriac

71,95% dintre acţionarii SIF Transilvania prezenţi ieri la Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor s-au declarat de acord cu vânzarea către Erste Group Bank a pachetului de 6% deţinut la Banca Comercială Română. La şedinţă au fost prezenţi 28,77% dintre acţionari, şedinţele AGA SIF Transilvania fiind statutare dacă la prima întrunire se strâng mai mult de 25% dintre acţionari.

Preşedintele SIF Transilvania, Mihai Fercală, a declarat că, faţă de celelalte patru SIF-uri, societatea pe care o conduce are şansa de a ieşi în acest an din acţionariatul BCR, o opţiune care este foarte bună în condiţiile în care compania se poate alege şi cu o sumă importantă, aproximativ 30 de milioane de euro - dar şi cu un pachet de peste patru milioane de acţiuni la Erste Group Bank.

Mihai Fercală a spus acţionarilor: "Noi vom primi în urma negocierilor 123,6 milioane de lei, adică aproximativ 30 de milioane de euro. În cazul în care nu vom decide să vindem acţiunile BCR vom rămâne captivi în acţionariatul acestei bănci şi vom fi nevoiţi să participăm la majorarea de capital a băncii cu 30 de milioane de euro, bani pe care nu îi avem şi nici nu avem cum să facem rost de ei până la finele anului".

Mai mult, preşedintele SIF Transilvania le-a precizat acţionarilor că, în cazul în care tranzacţia va avea loc, anul viitor Consiliul de Adminis-traţie al SIF Transilvania va propune distribuirea unui dividend cu cea mai mare valoare din istoria societăţii, având în vedere că o mare parte din banii ce vor veni în conturile societăţii de la Erste vor fi direcţionaţi către Fondul Participării Acţionarilor la Profit.

Practic, Erste va cumpăra de la SIF Transilvania 103,020 milioane de acţiuni la un preţ de 1,0385 lei/titlu şi 33,256 milioane de titluri la un preţ de 0,5 lei pe acţiune, acestea din urmă provenind din majorarea capitalului social al băncii din primăvara acestui an.

SIF-urile ajung al treilea acţionar al EGB

Mihai Fercală a anunţat că, pe lângă banii care vor intra "cash" în conturile SIF Transilvania, aceasta are şansa de a-şi majora participaţia la Erste Group Bank (EGB), urmând ca un număr de 515,104 milioane de titluri BCR să fie transformate în titluri EGB la o cotă de 127,9583 titluri BCR la un titlu EGB. "Vom primi un număr de peste 4 milioane de titluri EGB, urmând ca cele cinci SIF-uri să ajungă, cumulat, să fie al treilea acţionar al EGB", a spus sursa citată, precizând că SIF 3 deţine deja titluri EGB care se tranzacţionează pe Bursa de la Viena. În urma operaţiunii, cele cinci SIF-uri ar urma să deţină un pachet de peste 5% la EGB, companie financiară la care cel mai mare pachet de acţiuni, de 22%, este deţinut de Ministerul Finanţelor din Austria.

"Cei de la Erste ne-au impus să nu vindem mai mult de o treime din titlurile care ne vor reveni în fiecare din următoarele trei semestre. În caz contrar, ar trebui să le plătim dublu suma pe care ne-o plătesc ei. Mai mult, eu anunţ acum că SIF Transilvania nu va vinde titlurile EGB, pentru că sunt titluri lichide şi care pot creşte. Preferăm să deţinem titluri la o companie bancară internaţională care se tranzacţionează pe Bursa de la Viena decât la o bancă ce se tranzacţionează doar la Bucureşti", a mai explicat Fercală.

Nu ar fi putut cere listarea BCR

În cazul în care acţionarii nu şi-ar fi dat acordul pentru vânzarea titlurilor, SIF Transilvania ar fi trebuit să solicite listarea titlurilor BCR. Acest lucru nu ar fi putut fi făcut, totuşi, deoarece în urma negocierilor dintre austrieci şi bănci s-a stabilit ca listarea acţiunilor BCR la Bursa de Valori de la Bucureşti să fie realizată doar dacă toate cinci SIF-urile ar fi cerut acest lucru. Acest lucru nu s-ar putea întâmpla, deoarece deja SIF Muntenia a semnat contractul final prin care va vinde acţiunile BCR către acţionarul majoritar al băncii, grupul Erste, termenii înţelegerii fiind foarte aproape de acordul iniţial. Cu toate acestea, celelalte SIF-uri, în afara SIF3, nu vor putea ieşi din acţionariatul BCR mai devreme de 2013, deoarece vânzarea se va face etapizat. "Iar ei nu vor primi niciun fel de dividend în această perioadă pentru titlurile de la BCR, după ce nici anul acesta nu au primit pentru anul trecut, iar pe anul acesta se anunţă deja pierderi", a explicat preşedintele SIF Transilvania. "Oricum, credem că s-a terminat perioada în care SIF-urile să trăiască din profiturile băncilor", a concluzionat Fercală.

Ofertă mai bună

Erste a anunţat la jumătatea lunii septembrie că a încheiat un acord de principiu cu patru SIF-uri, respectiv SIF Banat-Crişana, SIF Transilvania, SIF Muntenia şi SIF Oltenia, pentru preluarea unui pachet de 24,12% din acţiunile BCR, prin mai multe operaţiuni care presupun plata în numerar şi schimb cu titluri emise de grupul austriac.

Faţă de acordul iniţial, Erste a îmbunătăţit uşor oferta pe partea de cash, urcând preţul pentru acţiunile BCR pe care banca le-a emis pentru o majorare de capital decisă în luna aprilie. Potrivit acordului semnat în luna septembrie de Erste cu cele patru SIF-uri acţiunile emise în acest an de BCR urmau să fie preluate de banca austriacă la 0,1 lei/titlu, preţ similar cu valoarea nominală. După negocieri, Erste a acceptat să plătească 0,5 lei/acţiune.

SIF Muntenia va ceda în acest an un pachet reprezentând 3,77% din acţiunile BCR. Pentru un pachet reprezentând 0,78% din acţiunile BCR va încasa 70,1 milioane lei (16,2 milioane euro), iar pentru al doilea pachet, de aproape 3%, va primi 2,5 milioane titluri Erste.

Erste va emite noi acţiuni pentru a le acorda SIF Muntenia. În prezent, pachetul pe care SIF Muntenia urmează să îl primească reprezintă 0,67% din capitalul Erste.

SIF Transilvania - cel mai mare profit dintre cele cinci SIF-uri

SIF Transilvania a anunţat, ieri, un profit de 119,08 milioane de lei după primele nouă luni ale anului, de peste trei ori mai mare decât câştigul anunţat după primele nouă luni ale anului trecut, de 31,6 milioane de lei.

În perioada analizată, veniturile societăţii au crescut de trei ori, de la 63,2 milioane de lei la 190,8 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au avansat cu 65,1%, de la 31,2 milioane de lei la 51,6 milioane de lei.

SIF Transilvania înregistrează cel mai mare câştig dintre cele cinci SIF-uri după primele nouă luni ale acestui an.

Datoriile firmei au scăzut cu 35,3%, de la 64,7 milioane lei în decembrie 2010, la 41,8 milioane lei. Pe de altă parte, SIF a realizat provizioane cu 4,7% mai mici, de 67 milioane lei. Depozitele bancare în moneda naţională ale societăţii au crescut cu aproape 15%, la 35,6 milioane lei, în timp ce plasamentele in valută au scăzut cu 40%, la 26,2 milioane lei.

Activul net al societăţii a coborât cu 4,9% în luna septembrie, de la 1,388 miliarde lei la 1,343 miliarde lei. Raportat la sfârşitul anului trecut, activul net este cu 10,8% mai redus, de la 1,506 miliarde lei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ce investitii a efectuat sif3 in ultimii 3 ani ?

    A castigat ceva ? 

    Pentru ce incaseaza bani din administrare daca actioneaza ca un lichidator de firma. 

    Ce investitii a efectuat sif3 in ultimii 3 ani ?

    A castigat ceva ? 

    Pentru ce incaseaza bani din administrare daca actioneaza ca un lichidator de firma. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb