Simbioţi şi organism-gazdă, plus curea de transmisie

1. În economia României, capitalismul corporatist este un capitalism parazitar. Simbiotul extrage aproape tot din economia anemică a României. Se foloseşte pentru asta de o conjuraţie a slugilor, prea-plecate în faţa celor puternici, dar absolut nemiloase, ca nişte vătafi biblici, cu cei slabi şi lipsiţi de putere de negociere. Nu este o elită circulantă, în sensul noţiunii introduse în sociologie de Vilfredo Paretto în sec. XIX, pentru a desemna statul profund, paralel celui legitim. Nu este, în adevăratul său înţeles, o camarilă interşanjabilă, potrivit "principiului" uşii rotative (executivii din corporaţii intră în birocraţia înaltă, rămân o vreme, pentru a-şi îndeplini mandatul de influenţare ilegitimă a puterii, după care ies executivi de rang mai înalt în corporaţii - este valabilă, desigur, şi mişcarea inversă, dinspre birocraţie spre corporaţie şi înapoi). Este, de fapt, o pletoră de ciocoi birocratici şi de sinecurişti politici, tipică unei colonii, aşa cum a ajuns România de azi.

Măsurile de "austeritate" planificate de guvernul Ciolacu nu ţintesc deloc simbiotul. Corporaţiile străine nu plătesc decât rar impozite şi taxe pe plusvaloarea stoarsă de aici, de pe spinarea şi din resursele noastre.

O exportă sau o camuflează cu "pierderi" provenite din rentele plătite entităţii dominante a grupului.

Este ţintit, însă, cu cinism, organismul-gazdă, adică clasa de mijloc, formată de întreprinzătorii şi profesioniştii independenţi autohtoni.

Nu e nici urmă de patriotism economic în acest pachet de "austeritate". E doar ipocrizie patriotardă. E doar intenţia de a stoarce bani de la parazitaţi, în favoarea parazitarilor.

Simbiotul va primi şi pe mai departe ajutoare de stat, facilităţi fiscale sau profit minimal garantat (notă - producătorii de energie regenerabilă îşi vor încasa profiturile minimale pe următorii 15 ani de la consumatori, printr-un fel de taxă verde, intitulată "contractele pentru diferenţă").

2. În trei ani de crizare, Cîţu ne-a îndatorat cu 25, iar Câciu, cu 40 de miliarde de euro. Nimeni nu ştie care a fost destinaţia acestor bani şi cum s-au cheltuit. Nu ştiu nici măcar BNR şi (cândva celebrul) Comitet Naţional pentru Stabilitate Macro-Prudenţială, care au atribuţii bugetare şi fiscale centrate pe ideea de stabilitate a preţurilor şi care ar fi fost obligate să întrebe şi să conteste. Deşi conduce ambele instituţii, Isărescu, principalul rentier al României, n-a aflat, n-a întrebat ce e cu aceste 65 de miliarde de euro aruncate pe fereastră. Nu de alta, dar două generaţii vor tot achita la aceste credite.

Nu am văzut vreo atitudine nici la Curtea de Conturi, nici la parchete.

Am văzut doar instituţii inutile, demnităţi nejustificate, salarii şi pensii nemeritate.

Notă: Când am declanşat eu procese colective contra băncilor, pentru că au abuzat de puterea lor economică în paguba consumatorilor, Isărescu a fost primul şi cel mai vocal avocat din oficiu al băncilor delincvente şi recalcitrante. La fel, Isărescu a fost cel mai vehement critic al Legii dării în plată, o lege smerită, de 12 articole, menită a reduce povara creditelor bancare de pe umerii supra-solicitaţi ai consumatorilor aflaţi în pragul ruinei financiare. Bietele bănci, grav "afectate" de această lege, rămăseseră fără apărare, deci a fost nevoie de Isărescu...

3. Au apărut unii "puffery politicieni" care descoperă acum apa caldă: cică economia româniei este covârşită de societăţi - "zombies". Ei pur şi simplu plagiază o serie de trei articole ale mele din BURSA, de la începutul lui ianuarie 2023.

Numai că BNR are ca temă recurentă chestiunea companiilor cu pierderi, care cotaminează cu moarte umblătoare ("walking death") economia românească.

În 2013, BNR constata, oficial, că erau 363.000 de societăţi cu pierderi acumulate timp de peste zece ani, lucru care reclama fie reîntregirea capitalului, prin aducerea de bani de acasă de către acţionari (la acea vreme, 100 de miliarde de lei), fie lichidarea.

Aceste societăţi - "zombies" nu au dispărut, nu s-a recapitalizat.

Dimpotrivă, în anul 2021, aceeaşi BNR a constatat că aveam 410.000 de societăţi cu pierderi, acumulate timp de mai mult de zece ani.

Zilele acestea au apărut nişte liste foarte interesante de companii mari care, în ciuda notorietăţii, a cifrelor enorme de afaceri, a necesităţii sau utilităţii produselor şi serviciilor lor sau a tehnologiei înalte pe care o deţin, au pierderi colosale pe anul 2022, cumulând zeci de miliarde de lei.

De exemplu, CFR Marfă are, pe anul 2022, o pierdere de 153 de milioane de lei, la o cifră de afaceri de 690 de milioane. CFR Călători are o pierdere de 176 de milioane lei, la o cifră de afaceri de 2,43 miliarde lei (?!!!).

Pe listă apar companiile din energie EON şi Enel, producătorul de componente auto Continental, lanţul de super-market-uri Profi, constructorul de autostrăzi Aktor, companiile de telefonie mobilă, internet şi TV Orange, Vodafone şi Telekom, producătorul de electrocasnice Arctic, producătorul de maşini unelte portabile acţionate electric Makita, combinatele siderurgice Arcelor Hunedoara şi Liberty Galaţi, precum şi foarte mulţi traderi de energie sau cereale.

Este ridicol să ai cifră de afaceri de 14 miliarde lei (EON) sau de 11 miliarde lei (Profi) şi să declari pierderi de 359 de milioane, respectiv, de 286 de milioane!

E cumplit să te numeşti Uipath, să te promovezi ca mare campion al IA, să te listezi la Bursa din New York, să ai vânzări în România de 2.271.000.000 lei şi să declari pierderi de 249 de milioane.

Bonus: este stupid să te numeşti Untold, să beneficiezi de toată publicitatea din lume, de sponsorizări, de bani publici şi facilităţi nemaiîntâlnite niciunde în ţară sau în lume şi să declari pierderi de 5 milioane la o cifră de afaceri de 55 milioane lei.

Precizez că este vorba de pierderi pe 2022. Cumulat, pe anii anteriori, cifra poate fi mult mai mare. Poate fi cu multe sute de miliarde de lei mai mare decât cea calculată de BNR în anul 2013.

Potrivit legii societăţilor comerciale, orice persoană interesată, inclusiv un concurent sau o asociaţie profesională, poate face cerere de dizolvare judiciară şi lichidare pentru asemenea pierderi.

Poate face cerere de dizolvare şi lichidare chiar şi fiscul. Asta întrucât, deşi multe astfel de pierderi sunt reale, cele mai multe pierderi ale unor asemenea corporaţii - gigant sunt, de fapt, pierderi coafate contabil. Pierderile simulate, camuflate cu costuri "externalizate" către grup şi către entitate dominantă a grupului, reprezintă principalul instrument al "optimizării fiscale", adică acea tehnică minunată de inginerie financiară care duce la plata în volume cât mai mici sau deloc a taxelor şi impozitelor către bugetul de stat al României.

Dacă legea societăţilor comerciale ar fi fost aplicată, atunci aceste pierderi coafate contabil ar fi fost mult mai mici. Imaginaţi-vă o injecţie de capital de 100 de miliarde de lei în 2013, pentru a acoperi pierderile. Sau una de 3-400 de miliarde de lei azi, în acelaşi scop. Ar fi fost adevărata sursă de re-capitalizare internă a industriei şi a economiei în general. Şi ar fi fost o bază serioasă de impozitare, care ar fi putut evita sau acoperi majoritatea "găurilor" fiscale din ultimii ani - un impozit pe profit de 16% şi un impozit pe dividende de 5-8% ar fi însemnat zeci de miliarde de lei, anual. Dar nu a vrut nimeni asta, întrucât simbiotul ar fi fost deranjat în acţiunea sa permanentă de extracţie a sevei organismului - gazdă, şi nu asta era "master agreement"-ul originar...

Slaba încasare a veniturilor bugetare (27% din PIB, cea mai mică cifră de acest gen din UE...) se explică, în mare parte, prin toleranţa absurdă faţă de această inginerie financiară a pierderilor care nu sunt pierderi, ci export de capital şi profit.

Este o realitate persistentă de peste 20 de ani, tolerată şi de BNR, şi de Curtea de Conturi, şi de politicienii care au fost sau sunt la putere. O ştiu foarte bine şi "cadrele înalte" din birocraţie, căci ei sunt parte a sistemului "uşii rotative", adică a circulaţiei elitelor de la stat la corporaţii şi, la nevoie, înapoi la stat.

Iar un asemenea sistem nu ar putea rezista atât de mult timp fără un solid ghem de corupţie, conflicte de influenă şi lobby, totul cu andosamentul ambasadelor puterilor coloniale de unde provin corporaţiile - parazit. Câtă vreme vor exista aceste interese obscure şi criminale, va supravieţui şi "optimizarea fiscală" - iată explicaţia.

4. În România sunt peste 430.000 de PFA şi întreprinderi individuale sau familiale. De asemenea, sunt între 200 şi 400.000 de persoane care exercită profesii reglementate sau liberale (cum ar fi avocaţii, notarii, executorii, practicienii în insolenţă, contabilii, medicii de liberă practică etc.).

Acest tip de organizare a micilor afaceri sau a profesiilor a avut succes în ultimii 7-8 ani întrucât a beneficiat de: (i) un regim fiscal şi contabil prietenos - impozit pe venit de 10%, contabilitate în partidă simplă şi de (ii) facilităţi referitoare la contribuţiile la asigurările sociale şi de sănătate - de exemplu, plafonarea valorii de referinţă la 6 sau 12 salarii medii pe economie.

Evaziunea fiscală în acest domeniu a fost aproape zero în toţi aceşti ani. Sumele câştigate net de cei din domeniu s-au întors în economie, ca preţ al mărfurilor şi serviciilor şi ca TVA şi accize. Toată lumea a câştigat din acest sistem.

Însă, odată cu ridicarea acestor facilităţi şi cu înăsprirea regimului fiscal, toate aceste persoane, care acum îşi plătesc taxele, impozitele şi contribuţiile, vor migra către piaţa gri sau neagră, de unde nu se vor mai putea colecta taxe, impozite şi contribuţii. Consecinţa va fi o şi mai mare scădere a gradului de încasare a veniturilor bugetare.

Asta, în condiţiile în care, pe de o parte, au crescut ratele la bănci, facturile la energie şi costul vieţii, în general, iar, pe de altă parte, anii 2023-2024 sunt ani de decont al nebuniei din anii 2020-2023, cauzată de pandemie, green deal şi război. Datoriile trebuie plătite, iar plata se va face, evident, tot de către clasa de mijloc, care va fi covârşită cu fiscalitate aspră, până când mai nimeni nu va mai plăti nimic.

Clasa de mijloc, compusă din IMM-uri şi profesiile independente, va putea fi pulverizată de această fiscalitate înăsprită şi de creşterea gradului de supra-îndatorare.

Iar asta este o veste proastă chiar şi pentru simbioţii care ne parazitează economia.

Nicio corporaţie, fie că e super-market, companie de energie sau utilităţi, bancă sau societate de asigurări, nu poate funcţiona fără IMM. Resursele, mărfurile şi serviciile circulă prin intermediul IMM-urilor. Vorbim de o adevărată curea de transmisie, fără de care motorul economic nu ar mai putea funcţiona, iar simbiotul ar fi nevoit să se desprindă de organismul-gazdă.

Dar poate că e mai bine aşa. Poate că România chiar are nevoie să scuture de jugul acestor SovRom-uri de rit nou, corporaţiile-simbiot.